Acatistul Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești


 Preotul dă obișnuita binecuvântare:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Iar dacă nu este preot, se zice:

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Apoi Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi Troparele de umilință, glasul al șaselea:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Apoi Crezul:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Psalmul 142:

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta.
3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit.
6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat.
7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne.
10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)

Troparul Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești

Glasul 1

Vrednic următor al ierarhilor dobrogeni și întâiule între mitropoliții Țării Românești, Sfinte Ierarhe Iachint, te-ai arătat mărturisitor al dreptei credințe, lucrător al virtuților și rugător pentru sufletele noastre.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Psalmul 50:

1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta.
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea.
7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie.
8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine.
13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește.
14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacul 1

Pe tine, vrednic păstor duhovnicesc, te știm părinte plin de dragoste pentru turma ta, arhiereu cinstit și iconom al Tainelor dumnezeiești; pentru aceasta te rugăm să ne păzești pe noi de primejdii, de boli și de necazuri, ca să cântăm ție: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iachint, mare arhipăstor al Țării Românești!

Icosul 1

De Hristos, Păstorul cel mare, ai fost dăruit Țării Românești ca întâi mare păstor duhovnicesc, Sfinte Ierarhe Iachint, spre călăuzirea noastră și spre întărire în dreapta credință, pe care am primit-o prin cuvântul Evangheliei, semănat în inimile strămoșilor noștri de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat; pentru aceasta, după datorie, te cinstim zicând:
Bucură-te, mărturisitor al dreptei credințe!
Bucură-te, iubitor de nevoințe!
Bucură-te, cel plin de râvnă sfântă pentru poruncile Domnului!
Bucură-te, miel curat al lui Hristos și păstor al poporului!
Bucură-te, propovăduitorul Ortodoxiei prin faptă și cuvânt!
Bucură-te, arhiereu luminat de umbrirea Duhului Sfânt!
Bucură-te, rugător neadormit pentru păstoriții tăi!
Bucură-te, izbăvitorul turmei tale de lupii răpitori și răi!
Bucură-te, pildă de răbdare smerită în necazuri, în boli și-n întristări!
Bucură-te, luminător cârmuitorilor credincioși ai acestei țări!
Bucură-te, flacără nestinsă a rugăciunii și a deplinei milostiviri!
Bucură-te, întemeietor de multe sfinte biserici și mânăstiri!
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iachint, mare arhipăstor al Țării Românești!

Condacul al 2-lea

Văzând noi cu bucurie purtarea de grijă a Preamilostivului Dumnezeu către binecredinciosul popor român, cinstim pe Sfântul Ierarh Iachint, păstor dorit și așteptat, și cu evlavie cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

În împărăteasca cetate a lui Constantin ai crescut cu vârsta și cu înțelepciunea, dobândind bunele deprinderi creștine și învățând tainele cele mai alese ale credinței în Hristos – adâncul cunoașterii Scripturilor și păzirea sfintelor canoane ale Bisericii – pentru care grăim către tine unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce din pruncie ai iubit frumusețea curăției!
Bucură-te, cel ce din tinerețe ești fiu al Ortodoxiei!
Bucură-te, suflet luminos în trup nevoitor!
Bucură-te, om îngeresc lui Hristos următor!
Bucură-te, că psalmii lui David îi aveai pe buze mereu!
Bucură-te, că ai lepădat trândăvia și somnul cel greu!
Bucură-te, cel neobosit în săvârșirea slujbelor sfinte!
Bucură-te, cel ce prin privegheri ți-ai curățit a ta minte!
Bucură-te, că de la povățuitori buni și de la dascăli iscusiți ai învățat!
Bucură-te, că sporind în multe virtuți, ai rămas întru smerenie neschimbat!
Bucură-te, că la Dumnezeu cugetai zi și noapte!
Bucură-te, că iubirea ta către toți se vădește din fapte!
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iachint, mare arhipăstor al Țării Românești!

Condacul al 3-lea

Urmând viața monahicească, plină de evlavie și de râvnă sfântă, te-ai făcut ales lucrător al rugăciunii lui Iisus; drept aceea, din fire cunoscând frumusețea omului îndumnezeit, cântai lui Hristos, Celui ce în Muntele Taborului a arătat slava luminii dumnezeiești: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Când Biserica lui Hristos era tulburată de înșelătoare învățături omenești, te-ai arătat apărător al Ortodoxiei prin cuvânt, adeverind că harul dumnezeiesc pe cei credincioși, smeriți și rugători îi luminează și îndumnezeiște; pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, următor Cuviosului Grigorie Sinaitul în nevoințe!
Bucură-te, cu Sfântul Grigorie Palama apărător al dreptei credințe!
Bucură-te, lucrător al rugăciunii neîncetate!
Bucură-te, îndrumător al viețuirii poporului din cetate!
Bucură-te, candelă plină de untdelemnul faptelor bune!
Bucură-te, slujitor luminat al lui Hristos în lume!
Bucură-te, cel ce prin trezvie ai adus lumină minții!
Bucură-te, că prin cuvântul Evangheliei ai luminat păstoriții!
Bucură-te, smerit ucenic și dascăl vestit!
Bucură-te, părinte blând și păstor iscusit!
Bucură-te, înțelept propovăduitor al credinței lucrătoare!
Bucură-te, sfințit slujitor al Bisericii dreptmăritoare!
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iachint, mare arhipăstor al Țării Românești!

Condacul al 4-lea

Trecând la Domnul păstorul Dobrogei, mitropolitul Chiril al Vicinei, din voia lui Dumnezeu ai fost rânduit urmaș în scaun și trimis de fericitul Patriarh Ecumenic Isidor să păstorești în ținut dunărean, luminat prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei și prin pătimirea sfinților mucenici, iar credincioșii, cu dragoste și cu cinste primindu-te, laudă de mulțumire aduceau lui Hristos, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Vrednic urmaș te-ai arătat sfinților ierarhi ai Dobrogei, asemănându-te lor prin viața îmbunătățită, prin răbdarea încercărilor pentru credință și prin iubirea față de cler și credincioși, pentru care, cu recunoștință, aducem ție aceste laude:
Bucură-te, cel deopotrivă cu Sfinții Bretanion și Teotim!
Bucură-te, că împreună cu dânșii acum te cinstim!
Bucură-te, făclie scoasă de sub obroc și așezată în sfeșnic!
Bucură-te, că sfintele canoane ți-au fost bun sfetnic!
Bucură-te, că ai împodobit cinstitele locașuri ale eparhiei tale!
Bucură-te, că ai binecuvântat viața obștilor monahale!
Bucură-te, că ai așezat preoți și diaconi buni în biserici!
Bucură-te, că ai apărat Biserica de cei nevrednici!
Bucură-te, cel înțelepțit de Dumnezeu!
Bucură-te, că ai mângâiat prin cuvânt pe poporul tău!
Bucură-te, grabnic ajutător către cei săraci și neputincioși!
Bucură-te, că i-ai învățat pe toți să fie spre milostenie sârguincioși!
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iachint, mare arhipăstor al Țării Românești!

Condacul al 5-lea

Strălucind în Dobrogea ca un luminător al bunei credințe, ai întărit cugetele celor dreptslăvitori și te-ai arătat mărturisitor prin răbdarea cu care ai îndurat încercările; pentru aceasta, în tot pământul a ieșit vestirea ta și ai fost chemat de Dumnezeu să păstorești și plaiurile Munteniei, al cărei popor cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Multe necazuri ai suferit în Vicina de la năvălitori de altă credință; cu durere ți-ai văzut turma prigonită și risipită de străini; bisericile năruite și schiturile pustiite; dar tu, ca un alt Iov răbdai având mare nădejde în Dumnezeu, pentru care te lăudăm cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, chip al blândeții, al evlaviei și al smeritei cugetări!
Bucură-te, icoană a nădejdii nezdruncinate în mijlocul multor încercări!
Bucură-te, cel prigonit pe nedrept, ca sfințiții mucenicii Efrem și Tit!
Bucură-te, că de la cotropitori mult ai avut de suferit!
Bucură-te, cel ce cu rugăciuni și osteneli turma ți-ai păzit-o de lupii răpitori!
Bucură-te, că ai părăsit cetatea Vicina, robită de asupritori!
Bucură-te, că multe necazuri ai pătimit, în Hristos nădăjduind neîncetat!
Bucură-te, că Sfinților Apostoli ai urmat, cercetând pe credincioșii fiecărui sat!
Bucură-te, bun sfătuitor al domnitorului Țării Românești!
Bucură-te, fierbinte rugător către cetele îngerești!
Bucură-te, că ai apărat credința ortodoxă în vreme de încercare!
Bucură-te, că ai păstorit pe românii ortodocși de la munte până la mare!
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iachint, mare arhipăstor al Țării Românești!

Condacul al 6-lea

Arhipăstor al cetății Vicina ai fost, de Dumnezeu rânduit și de oameni dorit; căci binecredinciosul Domnitor Nicolae – Alexandru Basarab te-a chemat să împodobești cu slujirea tronul vlădicesc cel nou al Ungrovlahiei și să fii povățuitor al acestui popor, învățându-l să cânte lui Hristos cu mulțumire: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Mărturia cea bună a vieții tale având, toți binecredincioșii români s-au bucurat să le fii păstor, văzându-te pe tine pildă aleasă de purtare creștinească; și primindu-te cu evlavie și cinste mare împreună cu domnitorul și cu sfatul țării ți-au adus laude ca acestea:
Bucură-te, cel fără de prihană, veghetor și înțelept!
Bucură-te, sfințit slujitor, cuviincios și drept!
Bucură-te, primitorul celor străini și călători!
Bucură-te, cel destoinic să-i înveți pe cei neștiutori!
Bucură-te, cel blând, pașnic și neiubitor de avuții!
Bucură-te, că ai urmat în învățătură și purtare Sfinților Părinți!
Bucură-te, că stăruind cu timp și fără timp ai propovăduit cuvântul vieții!
Bucură-te, păstor veghetor care ai împodobit înțelepciunea bătrâneții!
Bucură-te, că pe cei răi și îndărătnici i-ai mustrat și i-ai îndemnat la pocăință!
Bucură-te, că pe aceștia i-ai primit cu îngăduință!
Bucură-te, că n-ai iubit veacul de acum și slava lui trecătoare!
Bucură-te, că înfăptuirile tale au fost cunoscute slavei lui Dumnezeu celei nepieritoare!
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iachint, mare arhipăstor al Țării Românești!

Condacul al 7-lea

Fiind luminat de Dumnezeu, Sfântul Patriarh Calist al Constantinopolului a hotărât să primească cererea domnitorului Nicolae – Alexandru Basarab și să te așeze drept preacinstit mitropolit al Țării Românești și exarh al plaiurilor transilvane, pentru a păstori cu înțelepciune turma cea cuvântătoare, pentru a cânta Mântuitorului Hristos: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Ca o cetate pe vârf de munte ai fost întărit cu harul și cu priceperea și pentru aceasta nu ai rămas tăinuit, ci ai fost ales spre ocrotirea păstoriților tăi, lăudându-te cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, că ai fost aflat vrednic de a fi începător tronului vlădicesc!
Bucură-te, că la curtea domnească ai fost primit ca un sol ceresc!
Bucură-te, porumbel, care ai adus pacea lui Hristos vestind încetarea potopului neștiinței!
Bucură-te, vultur departe văzător care ai prevăzut primejduirea credinței!
Bucură-te, păstor legiuit de Dumnezeu chemat!
Bucură-te, dascăl iscusit și prealuminat!
Bucură-te, că ai fost chemat să pui rânduială în obiceiurile pământului!
Bucură-te, că ai avut asupra ta datoria propovăduirii cuvântului!
Bucură-te, începător al unei noi vieți obștești, după Evanghelie!
Bucură-te, că ai zidit din pietre vii biserici pline de evlavie!
Bucură-te, cel ce sfinte locașuri din zid ai ridicat!
Bucură-te, îndemnător al tuturor spre o viață fără de păcat!
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iachint, mare arhipăstor al Țării Românești!

Condacul al 8-lea

Strajă tare ai fost, înțelepte Ierarhe Iachint, împotriva vicleniei celor ce voiau să răpească turma ta pe care ai păzit-o cu lumina lui Hristos – Răsăritul cel de Sus, iar noi, păstrând unitatea credinței și năzuind la cunoașterea slavei celei neapropiate, cântăm: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Prin tine, Sfinte Ierarhe Iachint, Părintele Luminilor a cercetat poporul Său, căci tu ai vestit cu multă râvnă calea mântuirii, care ni s-a arătat în Biserica Ortodoxă cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, stâlpul și temelia adevărului; pentru aceasta te cinstim, grăind:
Bucură-te, apărător al dreptei credințe!
Bucură-te, că ai vestit pe Tatăl ca fiind singurul izvor al Dumnezeirii!
Bucură-te, că ai mărturisit pe Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede și în Fiul se odihnește!
Bucură-te, că învățătura cea dreaptă rodește duhovnicește!
Bucură-te, că ai mărturisit Simbolul credinței neschimbat!
Bucură-te, că n-ai primit înnoiri în privința credinței!
Bucură-te, că ai propovăduit pe Hristos cap al Bisericii!
Bucură-te, că ai mărturisit pe Hristos temelia Bisericii!
Bucură-te, propovăduitorule al harului dumnezeiesc nezidit!
Bucură-te, că ai împărtășit pe credincioși cu Trupul și Sângele lui Hristos!
Bucură-te, luptător pentru păstrarea unității de neam și de credință!
Bucură-te, cel ce cu duhul blândeții chemi la pocăință pe cei rătăciți!
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iachint, mare arhipăstor al Țării Românești!

Condacul al 9-lea

Cu dragoste părintească ai ferit de rătăcire poporul tulburat de învățături străine și prin cuvânt cu putere multă ai întărit în credința ortodoxă pe domnitorul Țării și pe boierii dregători care erau ispitiți a-și schimba legea strămoșească pentru foloase lumești; dar tu, Sfinte Ierarhe Iachint, ca un prooroc, ai mustrat rătăcirea și ai înnoit în păstoriții tăi făgăduințele Sfântului Botez, de a urma fără poticnire calea lui Dumnezeu și de a-I cânta: Aliluia!

Icosul al 9-lea

De Dumnezeu cugetătorule, sprijin și mângâiere ai fost poporului binecredincios din Țara Românească, hrănindu-l cu bunătăți cerești și pământești, ocrotindu-l la vreme de încercare și îndemnându-l spre sporirea duhovnicească și întărirea în dreapta credință, pentru care primește de la noi aceste cântări de laudă:
Bucură-te, că pe mulți i-ai adus la mântuirea în Hristos!
Bucură-te, că din adâncul pierzării pe cei păcătoși i-ai scos!
Bucură-te, că ai predicat pocăința izbăvitoare de păcate!
Bucură-te, că ne-ai învățat a prețui osteneala duhovnicească!
Bucură-te, toiag de sprijin pentru cei cuprinși de neputință!
Bucură-te, balsam care aduci alinare celor aflați în suferință!
Bucură-te, ocrotirea și binecuvântarea familiilor creștine!
Bucură-te, că izbăvești de patimi pe cei ce aleargă cu credință la tine!
Bucură-te, liman pentru cei înviforați!
Bucură-te, izvor ce adăpi pe cei însetați!
Bucură-te, hrană îndestulată celor flămânzi!
Bucură-te, tămăduire grabnică celor suferinzi!
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iachint, mare arhipăstor al Țării Românești!

Condacul al 10-lea

De la apele Dunării și până pe crestele Munților Carpați, ai întemeiat mânăstiri și schituri, Sfinte Ierarhe Iachint, binecuvântând pe sihaștrii neîncetat rugători pentru țară și lume, și îndrumând viața de obște a mânăstirilor și a creștinilor din lume, spre a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Slujitor plin de evlavie al celor sfinte ai fost, căci astfel de arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate și fără de pată. Pentru aceasta, împreună cu cei ce s-au împărtășit din harul revărsat prin binecuvântările tale, cântăm ție:
Bucură-te, cel ce prin rugăciune curată ai liturghisit împreună cu îngerii!
Bucură-te, binecuvântare pentru cei viețuitori în această vale a plângerii!
Bucură-te, dar făcut de Dumnezeu Țării noastre Românești!
Bucură-te, că întru primejdii, liman de scăpare ești!
Bucură-te, că inima ți-ai făcut-o altar al jertfei cuvântătoare!
Bucură-te, că Duhul lui Dumnezeu trupul tău sălaș curat îl are!
Bucură-te, pildă de vrednică slujire pentru preoții cucernici!
Bucură-te, reazim întru nevoință pentru toți monahii vrednici!
Bucură-te, împodobitorul sfintelor lăcașuri, care sunt ceruri pe pământ!
Bucură-te, că cinstitele icoane zugrăvite la îndemnul tău sunt ferestre către Raiul sfânt!
Bucură-te, foc ce aprinzi râvna cea întru cunoștință!
Bucură-te, luptător prin cuvânt pentru neam și dreapta credință!
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iachint, mare arhipăstor al Țării Românești!

Condacul al 11-lea

La Curtea de Argeș avându-ți tronul vlădicesc, ai îndemnat pe binecredinciosul domnitor Nicolae – Alexandru Basarab să zidească din nou biserica domnească, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul său, ca să-i fie lui spre pomenire și semn de neschimbată statornicie în dreapta credință, în care se aduce cântare lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cu înțelepciune ți-ai împodobit căruntețile și ai răbdat la adânci bătrâneți tulburări ridicate de cel viclean împotriva ta. Dar tu, cu smerenie și blândețe, ai biruit răul cu binele, pildă făcându-te nouă, celor ce-ți aducem cântări ca acestea:
Bucură-te, cel ce pe treptele fericirilor ai urcat!
Bucură-te, cel ce te-ai smerit cu duhul!
Bucură-te, cel ce cu lacrimi ai adus rugăciuni!
Bucură-te, blândețe care ai moștenit pământul!
Bucură-te, cel flămând și însetat de dreptate!
Bucură-te, chip al milostivirii îmbelșugate!
Bucură-te, curăția inimii văzătoare de Dumnezeu!
Bucură-te, pacea lui Hristos adusă poporului tău!
Bucură-te, că fiind clevetit și prigonit, gândeai la cetatea cea de sus!
Bucură-te, că ai suferit nedreptatea cu gândul la pătimirile lui Iisus!
Bucură-te, că prin nădejde ai răbdat povara bolilor fără cârtire!
Bucură-te, că iubind pe Domnul, te-ai făcut Treimii sălășluire!
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iachint, mare arhipăstor al Țării Românești!

Condacul al 12-lea

Vremea despărțirii de păstoriții tăi apropiindu-se, pe toți i-ai îndemnat să iubească pe Dumnezeu din tot sufletul, iar pe aproapele ca pe sine, să facă bine tuturor, să păstreze adevărul credinței ca pe lumina ochilor, ferindu-se de robia păcatelor. Acest testament lăsând fiilor tăi duhovnicești, te-ai mutat la viața cea neîmbătrânitoare, spre a cânta cu îngerii lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Ca pe un părinte al țării te-a plâns poporul adunat la prohodirea ta, Sfinte Ierarhe Iachint, căci i-ai fost călăuză spre Hristos și dascăl de viețuire aleasă; iar noi, înțelegând că ai fost rânduit în cetele Sfinților din Ierusalimul cel ceresc, grăim către tine cu evlavie:
Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat și ai biruit!
Bucură-te, cel ce cu izbândă călătoria vieții ai săvârșit!
Bucură-te, cel ce ai păzit comoara credinței!
Bucură-te, că Dreptul Judecător ți-a pregătit cununa biruinței!
Bucură-te, că împreună cu sfinții dobrogeni acum te veselești!
Bucură-te, cel numărat cu mărturisitorii Ortodoxiei românești!
Bucură-te, cald ocrotitor al celor ce te cheamă!
Bucură-te, al Bisericii apărător fără teamă!
Bucură-te, păzitorul nostru în primejdii și nevoi!
Bucură-te, bunăvoința lui Dumnezeu către noi!
Bucură-te, trupurilor cuprinse de boli grabnică tămăduire!
Bucură-te, mijlocitor fierbinte pentru a noastră mântuire!
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iachint, mare arhipăstor al Țării Românești!

Condacul al 13-lea

O, Sfinte Ierarhe Iachint, cel care ai fost întâiul mare păstor duhovnicesc al Țării Românești, roagă-te lui Dumnezeu, Celui în Treime slăvit, să ne izbăvească de robia păcatelor, de necazuri, de boli și de primejdii, ca viețuind creștinește să ne învrednicim de Împărăția cerească și să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori)

Icosul 1

De Hristos, Păstorul cel mare, ai fost dăruit Țării Românești ca întâi mare păstor duhovnicesc, Sfinte Ierarhe Iachint, spre călăuzirea noastră și spre întărire în dreapta credință, pe care am primit-o prin cuvântul Evangheliei, semănat în inimile strămoșilor noștri de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat; pentru aceasta, după datorie, te cinstim zicând:
Bucură-te, mărturisitor al dreptei credințe!
Bucură-te, iubitor de nevoințe!
Bucură-te, cel plin de râvnă sfântă pentru poruncile Domnului!
Bucură-te, miel curat al lui Hristos și păstor al poporului!
Bucură-te, propovăduitorul Ortodoxiei prin faptă și cuvânt!
Bucură-te, arhiereu luminat de umbrirea Duhului Sfânt!
Bucură-te, rugător neadormit pentru păstoriții tăi!
Bucură-te, izbăvitorul turmei tale de lupii răpitori și răi!
Bucură-te, pildă de răbdare smerită în necazuri, în boli și-n întristări!
Bucură-te, luminător cârmuitorilor credincioși ai acestei țări!
Bucură-te, flacără nestinsă a rugăciunii și a deplinei milostiviri!
Bucură-te, întemeietor de multe sfinte biserici și mânăstiri!
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iachint, mare arhipăstor al Țării Românești!

Condacul 1

Pe tine, vrednic păstor duhovnicesc, te știm părinte plin de dragoste pentru turma ta, arhiereu cinstit și iconom al Tainelor dumnezeiești; pentru aceasta te rugăm să ne păzești pe noi de primejdii, de boli și de necazuri, ca să cântăm ție: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iachint, mare arhipăstor al Țării Românești!

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Troparul Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești

Glasul 1

Vrednic următor al ierarhilor dobrogeni și întâiule între mitropoliții Țării Românești, Sfinte Ierarhe Iachint, te-ai arătat mărturisitor al dreptei credințe, lucrător al virtuților și rugător pentru sufletele noastre.

Preotul (sau diaconul) zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Înca ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea păcatelor, buna-sporire și ajutorul robilor lui Dumnezeu (N, cei pentru care se face rugăciunea) și pentru ca să li se ierte lor toată greșala cea de voie și cea fără de voie.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Încă ne rugăm ca să se păzească sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate mănăstirile, orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

În lipsa preotului, încheiem, zicând:

Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta