Întru această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Dimitrie cel Nou (sec. XIII)

 

Acest Cuvios părinte a trăit pe vremea împăraților româno-bulgari ai veacului al XIII-lea. Era din satul Basarabi, pe apa Lomului, și a fost păstor de vite în satul lui și multă vreme și-a ascuns sufletul sub haină de umil păstor la vitele satului. Ne este cunoscută o singură întâmplare din vremea aceea a vieții lui : Într-o zi, pe când umbla prin iarba înaltă, în urma vitelor satului, a strivit din grabă și din nevedere toți puii golași dintr-un cuib de pasăre. Și s-a simțit vinovat, în inima lui, ca pentru o mie de morți și și-a pedepsit piciorul cu care greșise, neîncălțându-se trei ani întregi, nici vara, nici iarna, în chip de ispășire.

Într-un târziu, s-a făcut călugăr la schitul ce se află într-o peșteră, nu departe de satul Basarabi. Și aici, și-a dus viața lui ascunsă, tot în ascultarea de păstor la vitele mănăstirii, petrecând în post, în rugăciune, în privegheri și în nevoințe. Înălțimea vieții lui în taină, lacrimile lui, văpaia rugăciunii, numai Dumnezeu, Cel ce vede toate le știa. A murit în peșteră, pe lespedea de piatră pe care dormea totdeauna, în mijlocul vitelor, pe malul râului Lom. După moarte, închizându-se cu pietre gura peșterii, aceasta s-a schimbat astfel din chilie în mormânt.

Deci, trecând multă vreme, a venit mare apa Lomului de a surpat copacii și pietrele dimprejurul apei. Atunci au căzut în apă și cele două pietre dinăuntrul peșterii, care cuprindea moaștele Sfântului și multă vreme au stat acolo. Însă, de multe ori, la locul acela, juca peste apă o flacără de lumină, crezând oamenii că este o comoară. Și, vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat Sfântului în vis unei copile bolnave de duh necurat, căreia i-a zis: "De mă vor scoate părinții tăi din apă, eu te voi tămădui." Și i-a arătat locul. Astfel, l-au găsit întreg și luminat și l-au pus în biserica satului și, din clipa aceea, prin moaștele plăcutului sau Dimitrie, Dumnezeu a lucrat nenumărate semne.

Nu știm care domn al Țării Românești a încercat, odată, să aducă moaștele Sfântului Dimitrie la biserica din București, dar, neizbutind, a ridicat cu cheltuiala sa la Basarabi, peste moaștele Sfântului, o preafrumoasă biserică. Între anii 1769-1774, s-a pornit război între ruși și turci. Ajungând armatele rusești, în acel sat și, gândindu-se să pună la adăpost moaștele Sfântului de prăpădul războiului, au voit să le trimită în altă parte. Atunci un creștin din București, Hagi Dimitrie, a cerut moaștele Sfântului, ca să le aducă în Țări Românească.

Drept aceea, tot în acele zile, moaștele Sfântului Dimitrie, întâmpinate cu mare alai, au ajuns în București și au fost așezate în biserica cea mare a Mitropoliei, unde se află și astăzi, mitropolit al țării fiind, pe acea vreme, Preasfințitul Grigorie.

Și îndată a simțit tot poporul ocrotirea Sfântului, că nu numai războiul dintre muscali și turci a încetat, ci și boala ciumii cea înfricoșată a contenit. Și mult ajutor și mare folos câștigă toți cei ce, cu credință, aleargă către dânsul. Pentru ale cărui rugăciuni, Dumnezeule, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi toți, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.