Pomenirea Sfinților șapte tineri din Efes

 În timpul împărăției lui Decius au fost cumplite prigoane împotriva creștinilor. Însuși Decius a mers la Efes, unde a poruncit cu mult zgomot să se organizeze festival păgânesc în toată cetatea, la care să fie prezent tot poporul, până la unul.

Închinătorii la idoli aveau să „sărbătorească” mai ales prin aceea că în aceeași zi aveau să fie dați la torturi bestiale și la moarte mulțime de creștini. Dar șapte tineri, care erau cu toții ostași, nu s-au alăturat necuratei idolatrii, ci s-au rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul să îi păzească și să îi mântuiască pe creștinii cei care erau măcelăriți ca animalele de junghiere. Acești șapte tineri erau fiii celor mai de vază bărbați ai cetății Efes. Numele lor sunt Maximilian, Iamblicus, Marinian, Ioan, Dionisie, Exacustodianus și Antoninus.
Când au aflat că numele lor au fost citate acuzator înaintea împăratului, ei s-au retras pe o înălțime din apropierea Efesului, numită Dealul Celion și acolo s-au ascuns într-o peșteră. Aflând împăratul despre aceasta, a poruncit zidirea intrării în peșteră, spre a-i da pe tineri morții prin înfometare și sufocare.
Dar Dumnezeu, întru a Sa minunată și negrăită purtare de grijă a adus un somn nemaîntâlnit asupra celor șapte tineri, care a durat peste două sute de ani.
La vremea zidirii gurii peșterii, doi curteni imperiali care în taină erau creștini, Theodor și Rufin, au zidit în grosimea peretelui și o cutiuță de cupru, în care au așezat scrise, pe plăcuțe de plumb, numele fiecărui tânăr și moartea lor mucenicească, în timpul împărăției păgânului și idolatrului Decius. S-au scurs mai mult de două sute de ani de la faptele acestea.
În timpul împărăției lui Teodosie cel mic (408-450) s-a iscat o dispută aprinsă cu privire la posibilitatea învierii morților, în care unii și nu puțini, dintre cei ai Bisericii, nu credeau sau pe care o puneau la îndoială. Împăratul Teodosie se afla în mare întristare și tulburare din pricina acestei dezbinări în biserică și se ruga lui Dumnezeu să dezvăluie grabnic, precum va voi, oamenilor adevărul.
S-a întâmplat atunci că niște păstori din Adolius, care stăpâneau dealul Celion, să aibă nevoie de noi staule pentru oile lor; de aceea ei au și început să le ridice, folosind pietre tocmai de la acea peșteră. Ei mișcau și scoteau piatră cu piatră, pe care o potriveau apoi în noul zid de împrejmuire al staulului oilor. Deodată tinerii s-au trezit din somnul lor, la fel de tineri și de sănătoși ca în ziua în care au adormit. Vestea acestei minuni s-a răspândit ca fulgerul în toată împărăția, astfel încât însuși împăratul a venit însoțit de sobor de ierarhi și preoți și a stat de vorbă cu tinerii, cuprins de bucurie și de uimire.
La distanță de o săptămână de la minunata lor trezire, tinerii au adormit iar somnul morții celei firești, întru așteptarea învierii de obște.
Împăratul Teodosie a voit să ia trupurile lor și să le așeze în racle cu totul de aur, dar tinerii s-au înfățișat în vis înaintea împăratului și i-au cerut să fie lăsați în pământul peșterii în care au adormit întâi.