Pomenirea Sfântului marelui Mucenic Artemie [ducele Egiptului]
Acest mare și slăvit sfânt a fost de neam egiptean și mare comandant al armatelor împăratului Constantin cel mare.
Ducele Artemie a fost unul dintre cei care au văzut Crucea pe cer, înconjurată de stele, atunci când i s-a arătat în plină zi lui Constantin, mai înainte de marea bătălie de la Podul Milvian. Atunci și el a crezut în Hristos și a primit Sfântul Botez.
Mai târziu, sub domnia fiului marelui Constantin, Constanțiu, împăratul l-a trimis în Grecia ca să aducă la Constantinopol moaștele Sfântului Andrei de la Patras și pe ale Sfântului Luca din Teba. Comandantul Artemie a împlinit toate aceste sfinte însărcinări cu bucurie mare.
După acestea el a primit titlul de augustalis și de mare duce al Egiptului. El a rămas în această înaltă demnitate în tot timpul domniei lui Constanțiu, iar apoi o bucată de timp și sub împăratul Iulian, apostatul. Când apostatul împărat a pornit la război contra perșilor, el a trecut prin Antiohia și a poruncit ducelui Artemie să pornească și el cu armatele lui și să i se alăture în Antiohia. Artemie a făcut aceasta.
Atunci împăratul a poruncit torturarea bestială a doi preoți creștini, Evghenie și Macarie. Văzând acestea, Ducele Artemie s-a tulburat cu duhul și stând înaintea împăratului, l- a întrebat așa: "De ce, împărate, de ce îi torturezi fără vină pe acești bărbați care și-au închinat viețile lor lui Dumnezeu și de ce îi silești să se lepede de credința lor ortodoxă?"
Și el a grăit mai departe, prorocind: "Iată aproape este moartea ta, în care vei pieri cu sunet. "
Dementul Iulian i-a surghiunit pe cei doi preoți în Arabia, unde au murit amândoi, la scurt timp după aceea. El apoi l-a devestit imediat pe ducele Artemie de demnitățile lui militare și imperiale și a poruncit biciuirea și smulgerea membrelor lui.
Astfel însângerat și mutilat, marele Artemie a fost aruncat în temniță, unde a venit la el Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos însuși, Care l-a vindecat desăvârșit și l-a întărit.
Atunci Apostatul a poruncit întinderea lui pe o piatră foarte mare, apoi a poruncit ca peste trupul lui să fie așezat alt bloc de piatră, care să îl zdrobească cu totul pe marele mucenic.
La urmă Ducele Artemie a fost decapitat. Acela era anul 362.
Iulian a plecat apoi la acel război cu perșii, din care nu s-a mai întors, căci a pierit în el cu sunet, așa cum i-a prorocit Sfântul Artemie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu