Pomenirea Sfântului Apostol Iacob, ruda Domnului

 

Iacov s-a numit ruda Domnului [fratele Domnului] deoarece a fost fiul dreptului Iosif, logodnicul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Când dreptul Iosif s-a apropiat de moarte, el și-a împărțit averea între fiii lui și a voit să lase o parte și Stăpânului Hristos, fiul Preasfintei Fecioare, dar toți fiii lui s-au opus, nesocotindu-L pe Hristos fratele lor.
Dar acest Iacov L-a iubit atât de mult pe Domnul, încât a împărțit cu El partea lui. De aceea se numește el „fratele Domnului". Încă de la început Iacov I-a fost credincios Domnului Hristos.
Potrivit tradiției, el a călătorit în Egipt cu tatăl lui, Iosif, și cu Fecioara Maria cu Pruncul, pe când Irod voia să omoare Pruncul, pe Regele Nou născut.
Mai târziu, de îndată ce a auzit de predicarea lui Hristos, Iacov și-a făcut-o pe ea dreptar vieții lui.
Sfânta Tradiție spune despre el că nu a mâncat niciodată grăsime sau untdelemn, că a trăit toată viața lui doar cu pâine și cu apă și că a fost feciorelnic până la moarte. El adesea priveghea nopțile și se ruga mult lui Dumnezeu.
Domnul l-a numărat pe Iacob, ruda Lui, printre cei șaptezeci de Apostoli.
După Slăvita înviere, Domnul i S-a arătat lui în chip deosebit, așa cum mărturisește Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 15:7). El a fost episcopul Ierusalimului timp de treizeci de ani și a păstorit cu râvnă Biserica lui Dumnezeu.
Călăuzit fiind de Domnul, Iacob a alcătuit prima slujbă a Sfintei Liturghii care, părându-li-se prea lungă creștinilor, a fost oarecum scurtată de către Sfinții Vasile cel mare și Ioan Gură de Aur.
Sfântul Apostol Iacob a convertit mulți iudei și elini la credința creștină și chiar necredincioșii iudeau rămâneau uimiți de sfințenia și dreptatea vieții lui, numindu-l „Iacob cel drept".
Când Mare Arhiereu între iudei s-a făcut Anania, el împreună cu alți iudei au hotărât să îl ucidă pe Iacob, din pricină că el îl propovăduia pe Hristos.
Odată, în timpul praznicului paștelui evreiesc, când mulțime de oameni se adunaseră la Ierusalim, bătrânii iudeilor l-au silit pe Iacov să urce pe aripa Templului, de unde să grăiască împotriva lui Hristos.
Sfântul Iacob, ruda Domnului a urcat pe tâmpla Templului și de acolo a grăit tare înaintea tuturor mulțimilor adunate că Hristos este adevăratul Mesia, Fiul lui Dumnezeu, că El cu adevărat a înviat și S-a înălțat la Tatăl, în ceruri.
Preoții iudeilor, plini de ură, l-au împins pe Iacov, aruncându-l de pe tâmpla Templului. El a căzut și s-a rănit cumplit, dar a rămas viu. Atunci cineva a alergat și l-a lovit cu sălbăticie în cap cu un ciocan de fierar, omorându-l. Astfel a murit mucenicește acest mare și slăvit apostol al lui Hristos, mergând să se sălășluiască veșnic întru Cereasca împărăție.
Sfântul Iacob a fost în vârstă de șaizeci și șase de ani la ceasul muceniciei lui.