Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Timotei cel din Simvoli, viețuitor în pustie
Lîngă muntele Olimpului era un loc pustiu, ce se numea Simvoli, și o mănăstire într-însul. În acea mănăstire era arhimandrit cuviosul Teoctist, un bărbat îmbunătățit, de care și cuviosul Platon mărturisitorul se povățuia spre viața monahicească. La acest fericit arhimandrit Teoctist se afla unul din ucenici, adică acest cuvios Timotei, care din tinerețe a primit viața monahicească și se nevoia în post, în înfrînare și în rugăciunile cele de toată noaptea, omorîndu-și cu totul zburdările cele pătimașe. El a fost nepătimaș și desăvîrșit pînă la sfîrșitul său, fiind feciorelnic cu trupul și cu sufletul, pentru că a pus așezămînt ochilor săi, din tinerețile sale, ca să nu privească niciodată la fața femeiască. De aceea, s-a învrednicit a lua darul tămăduirii și putere asupra diavolilor și făcea minuni cu rugăciunile sale, tămăduind toate neputințele și izgonind de la oameni duhurile cele viclene. Apoi a trecut din loc în loc mulți ani, viețuind singur prin munți și prin pustietăți întru Dumnezeu, și cu rouă de lacrimi răcorindu-și sufletul în neîncetatele rugăciuni. Într-o viață ca aceasta petrecîndu-și zilele, a ajuns la adînci bătrîneți și s-a dus către Domnul.
Referințe Bibliografice
- Viețile Sfinților pe luna Februarie, retipărite cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după ediția din 1901-1911.
- Mineiul pe Februarie, Ediția Institutului de Bibliotecă și Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (EIBMBOR), București – cuprinde slujba și sinaxarul zilei de 21 februarie.
- Sinaxarul Bisericii Ortodoxe (Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae), Propylaeum ad Acta Sanctorum Novembris, ed. H. Delehaye, Bruxelles, 1902.
- Sfântul Nicodim Aghioritul, Sinaxaristul celor douăsprezece luni ale anului, Vol. II (Ianuarie-Februarie), trad. din limba greacă, Editura Sophia.
- Părintele Ioanichie Bălan, Viețile Sfinților pe scurt, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor.
- Bibliotheca Hagiographica Graeca (BHG), Socios Bollandianos, Bruxelles – pentru izvoarele primare în limba greacă referitoare la asceții din regiunea Olimpului Bitiniei.

Comentarii
Trimiteți un comentariu