Pilda Luminii de sub Pământ

 

​Se spune că un tânăr pelerin a ajuns la peșterile din hotarele Casienilor, în Dobrogea, căutând să înțeleagă de ce Sfântul Cuvios Gherman este atât de cinstit, deși a ales să trăiască în cea mai adâncă tăcere.

​Întâlnind un bătrân pustnic, pelerinul întrebă:

— Părinte, cum poate un om care a stat ascuns în pământ, departe de lume, să lumineze peste veacuri o întreagă țară?

​Bătrânul nu i-a răspuns, ci l-a condus la gura unei peșteri întunecate. Acolo, a aprins o mică candelă și a așezat-o în fundul grotei. Apoi i-a zis:

— Vezi tu, soarele luminează lumea de sus, dar pământul are nevoie de căldură și din interior ca să rodească. Sfântul Gherman a ales să fie „candela din adâncuri”. El nu a căutat să fie văzut de oameni, ci să fie cunoscut de Dumnezeu. Cu cât s-a smerit mai mult în peștera sa, cu atât rugăciunea lui a ars mai tare, până când a străpuns pământul și a devenit izvor de apă vie pentru tot neamul nostru.

​Pelerinul a înțeles atunci că Sfântul Gherman din Dobrogea ne învață cel mai greu lucru: că adevărata mărire nu stă în cuvinte multe, ci în sfințenia care tace și lucrează prin dragoste.

​Citește în continuare în revista Viața Spirituală

​Află mai multe despre viața, prietenia sfântă cu Ioan Casian și moștenirea lăsată de acest mare cuvios dobrogean în noul număr al revistei noastre.