Între Cer și Pământ: Sfântul Ioan și Dragobetele


 



​În zi de mărțișor ce stă să vină,

Pământul tremură de-o taină sfântă,

Când capul celui botezat în vină

Din sânul țărânei iarăși ne cuvântă.

Prima aflare, taină-n munte ascunsă,

Și doua oară, har din nou găsit,

Ioan e vocea care, nepătrunsă,

Ne cheamă la un suflet curățit.

Iar cel ce-n Iordan pe Domnul a atins,

Păzește azi al neamului cuprins.

​Dar tot acum, prin lunci și prin poiene,

Se simte-un freamăt, dor de tinerețe,

Dragobetele calcă peste gene

Să scoată floarea din tristeți mărețe.

E dragostea ce nu-i desfrâu, nici vină,

Ci bucurie-n duh, sub cer senin,

Când firea-ntreagă prinde să se-nchine

Lui Dumnezeu, prin zâmbet de pelin.

​Să-l cinstim pe Ioan, stâlpul credinței,

Ce-a stat în temniță pentru dreptate,

Și să păstrăm, în pragul biruinței,

Iubirea pură, fără de păcate.

Căci unde-i sfințenie, e și dor,

În pas de sfinți și-n cânt de iubitor.                       Autor Teolog și jurnalist Daniel Caranda 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina