SFÂNTUL CUVIOS GHERMAN DIN DOBROGEA (secolele IV–V)

 

​Cuviosul Gherman a fost rudă și prieten de nedespărțit din copilărie al Sfântului Ioan Casian. Conform cercetărilor istoriografice moderne (precum cele ale pr. prof. Ioan G. Coman), acesta s-a născut pe la jumătatea secolului IV, cel mai probabil în „hotarele Casienilor și ale Peșterilor” din Eparhia Tomisului (Dobrogea de astăzi). Izvoarele patristice, în special scrierile lui Ioan Casian (Convorbiri cu Părinții), îl descriu pe Gherman ca fiind mai vârstnic decât compatriotul său, intrând din tinerețe în nevoința călugărească la una din mănăstirile înfloritoare din cetățile Tomis, Histria, Callatis sau Axiopolis.

​Întrucât mulți asceți „sciți” se nevoiau în peșteri — fapt atestat arheologic și toponimic prin denumiri paleocreștine precum „Peștera”, „Peșteri” sau „Bisericuța” din complexul de la Basarabi-Murfatlar și zona Casian — se consideră că și Cuviosul Gherman a deprins primele taine ale isihasmului într-un astfel de așezământ rupestru din Sciția Minor.

​Acest ascet tomitan a fost primul părinte duhovnicesc al Sfântului Ioan Casian și cel dintâi dascăl al său. După o perioadă de nevoință comună în Dacia Pontică, cei doi pleacă în anul 380 spre Țara Sfântă, stabilindu-se pentru cinci ani (380–385) la o mănăstire din Betleem, în proximitatea Peșterii Nașterii Domnului. Dorința de desăvârșire îi poartă apoi în Egipt, unde, după cum relatează Casian în Collationes Patrum (Convorbiri), vizitează marile mănăstiri și sihăstriile din Valea Nilului, Muntele Nitriei și Sinai, învățând de la marii anahoreți ai pustiei.

​În anul 399, Cuviosul Gherman se stabilește împreună cu Sfântul Ioan Casian la Constantinopol. Aici devin ucenici apropiați ai Sfântului Ioan Gură de Aur, care îl hirotonește pe Gherman preot (iar pe Casian diacon), încredințându-le responsabilități administrative și duhovnicești în cadrul patriarhiei.

​Momentul de cumpănă survine în anul 404, când Sfântul Ioan Gură de Aur este exilat pe nedrept de împăratul Arcadie. Cuviosul Gherman și Sfântul Ioan Casian sunt aleși de clerul constantinopolitan să plece într-o misiune diplomatică la Roma, purtând o scrisoare către Papa Inocențiu I prin care cereau sprijin pentru marele patriarh. Prezența lor la Roma este documentată istoric prin corespondența vremii, care confirmă demersurile lor în favoarea ierarhului exilat.

​După misiunea de la Roma, urmele istorice ale Cuviosului Gherman devin mai discrete. Se presupune că s-a retras fie la mănăstirea întemeiată de Casian la Marsilia (Massilia), în Galia, fie s-a reîntors în locurile natale din Dacia Pontică. A trecut la Domnul în primele două decenii ale secolului V.

​Recunoașterea sfințeniei:

Pomenirea sa se face la 29 februarie în anii bisecți și la 28 februarie în restul anilor. Recunoașterea oficială a cultului său și canonizarea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au avut loc în ședința din 20-21 iunie 1992, fiind înscris în calendarul ortodox alături de Sfântul Ioan Casian.

​Surse și referințe integrate:

1. ​Sfântul Ioan Casian, Convorbiri cu Părinții (Collationes Patrum) – lucrare fundamentală unde Gherman apare ca interlocutor principal în primele zece convorbiri.
2. ​Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Scriitori bisericești din epoca străromână, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (EIBMBOR), București, 1979.
3. ​Arhiepiscopia Tomisului, Patericul Românesc, vol. I.
4. ​Actele oficiale ale Sfântului Sinod al BOR (iunie 1992) privind canonizarea sfinților daco-români.
5. ​Mircea Păcurariu, Sfinți Români, Editura Trinitas, Iași, 2007.