Pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Policarp, episcopul Smirnei

 

Sfântul Policarp, acest mare bărbat apostolic, s-a născut păgân. Sfântul Ioan Evanghelistul și Teologul l-a adus la Sfânta Credință a lui Hristos și l-a botezat.

În copilăria sa, Policarp a rămas orfan și o femeie nobilă văduvă, Calista, în urma unei vedenii, l-a luat la sine și l-a crescut ca pe fiul ei. Încă din copilărie Policarp era pios și milostiv. El voia cu râvnă să imite viața Sfântului Vucol, care era pe atunci episcopul Smirnei, precum și viețile Sfinților Apostoli Ioan și Pavel, pe care îi cunoscuse și cărora le ascultase cuvintele.

Sfântul Vucol l-a hirotonit presbiter, iar înainte de a muri l-a desemnat ca pe succesorul său la scaunul episcopal din Smirna. Episcopii cei apostolici, care se strânseseră la înmormântarea Sfântului Vucol, l-au sfințit și pe Policarp intru episcop. Încă de la început Sfântul Policarp a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. El a scos diavolul dintr-un rob al unui prinț și cu rugăciunile a oprit un incendiu groaznic care se pornise în cetatea Smirnei.

Văzând acestea, păgânii îl socoteau pe Episcopul Policarp ca pe unul dintre zei, căci el a făcut să vină ploaie în vreme de secetă cumplită, el vindeca bolile, avea darul străvederii și al prorociei, pe lângă multe alte daruri și harisme duhovnicești.

El a suferit mucenicia în timpul împărăției lui Marcus Aurelius. Cu drie zile înaintea morții, Sfântul Policarp a prorocit: “în trei zile, voi fi aruncat și ars în foc pentru Numele Domnului și Dumnezeului meu Iisus Hristos.”

Și cu adevărat, când în a treia zi a fost apucat de soldați și târât în fața judecății, el a strigat: “Să fie aceasta voia Domnului și Dumnezeului meu!”. Când judecătorul l-a sfătuit să se lepede de Hristos și să recunoască zeii Romei, Policarp a zis: “Eu nu pot da ceea ce este mai bun, pe ceea ce este mai rău!”.

Cu deosebire evreii îl urau pe Sfântul Policarp și voiau cu tot chipul să obțină să fie ars de viu. Când l-au legat de rug, el s-a rugat lui Dumnezeu multă vreme. El era foarte bătrân, cu pletele albe ca argintul și fața strălucitoare ca a unui înger. Cei de față au văzut cum limbile de foc îl înconjoară fără să îl atingă, înspăimântați de aceasta, judecătorii cei păgâni au poruncit gâdelui să-l străpungă cu săgeți, prin limbile cele de foc. Când a fost împuns, atât de mult sânge a curs din rănile lui, încât a stins cu desăvârșire văpaia focului, iar trupul lui a rămas întreg și nears.

La rugămințile nelegiuite ale evreilor, judecătorul a poruncit ca trupul cel mort să fie ars după obiceiul păgânilor greci. Astfel cei plini de toată răutatea au ars trupul mort al aceluia pe care nu au putut să-l ardă pe când era viu.

Sfântul Sfințit Episcop Policarp a luat mucenicia în Sfânta și Marea Zi Sâmbăta a anului 167 după Hristos.

Surse biografice și istorice:

 * Martiriul Sfântului Policarp (Martyrium Polycarpi) – Cea mai veche și importantă sursă, reprezentând o scrisoare trimisă de Biserica din Smirna către comunitatea din Philomelium, relatând în detaliu arestarea, procesul și execuția Sfântului.

 * Sfântul Irineu de Lyon, Adversus Haereses (Contra Ereziilor) – Irineu, care a fost ucenic al lui Policarp, oferă mărturii directe despre legătura episcopului Smirnei cu Apostolul Ioan și despre rolul său în păstrarea tradiției apostolice.

 * Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească (Lib. IV, cap. 14-15) – Include fragmente extinse din relatarea martiriului și detalii despre vizita lui Policarp la Roma pentru a discuta data Paștelui cu Papa Anicet.

 * Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către Policarp – O scrisoare adresată direct Sfântului Policarp de către Ignatie al Antiohiei, în drumul său spre martiriul de la Roma, subliniind autoritatea și sfințenia acestuia.

 * Ieronim, De Viris Illustribus (Despre bărbați iluștri), cap. 17 – O scurtă notă biografică ce confirmă faptul că Policarp a fost ucenic al Apostolului Ioan și că a scris o scrisoare celebră către Filipeni.

 * Viețile Sfinților (Sinaxarul) – Variantele tradiționale (precum cele redactate de Sfântul Nicodim Aghioritul) care păstrează detaliile despre minunile săvârșite în Smirna și despre moartea sa miraculoasă.