Pomenirea Sfântului Leon Întâiul, papă al Romei

 

​Leon s-a născut în Italia din părinți bine credincioși. La început, el a slujit ca arhidiacon al Papei Sixt al III-lea, iar după moartea lui Sixt a fost ridicat în contra voinței lui la cinstea de Papă al Romei.

​Pe când Attila și hunii săi s-au apropiat de Roma pregătindu-se să o distrugă cu desăvârșire și să o incendieze, Leon a venit înaintea lui îmbrăcat în toate veșmintele lui arhierești și a împăcat mânia lui Attila, salvând orașul. Câtă vreme Attila primea sfaturile Papei Leon, el era înfricoșat și de vedenia Apostolilor Petru și Pavel, pe care îi vedea stând de o parte și de alta a Papei și amenințându-l cu niște săbii de foc.

​Nu numai ca Papă Leon a salvat Roma de la distrugere, dar el a fost și tare apărător al Ortodoxiei împotriva ereziei lui Eutihie și Dioscor. Această erezie consta în aceea că cei doi eretici amestecau într-una singură cele două naturi ale Mântuitorului Hristos, cea omenească și cea dumnezeiască, negând prin urmare și cele două voințe ale Persoanei Mântuitorului. Din cauza aceasta s-a convocat cel de al patrulea Sinod Ecumenic (Calcedon, anul 451 d. Hr.), la care a fost citită și epistola Sfântului Leon. Sfântul Leon scrisese această epistolă și apoi o așezase pe mormântul Sfântului Apostol Petru, care a îndreptat-o.

​Înaintea sfârșitului său, Sfântul Leon a petrecut patruzeci de zile în post și rugăciune la mormântul Sfântului Apostol Petru, rugându-l cu lacrimi să-l înștiințeze dacă păcatele lui sunt iertate sau nu. Sfântul Apostol Petru i s-a înfățișat în vedenie și i-a spus că toate păcatele lui sunt iertate, dar nu și acela al hirotonirii de preoți a căror vrednicie nu a fost îndeajuns cercetată. Sfântul Leon iar a căzut la rugăciune cu lacrimi, până când s-a învrednicit și de iertarea acestui păcat.

​El apoi și-a dat cu pace sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la anul 461 după Hristos.

​Repere Biografice și Izvoare Documentare

​Pentru a înțelege profunzimea vieții Sfântului Leon cel Mare, iată o sinteză a datelor istorice și teologice care susțin relatarea de mai sus:

• ​Formarea și Ascensiunea: Născut în Toscana în jurul anului 400, Sfântul Leon a devenit o figură centrală a Bisericii încă din timpul pontificatului Papei Celestin I, fiind recunoscut pentru diplomația sa înainte de a fi ales Papă la 29 septembrie 440.
• ​Apărarea Dogmatică (Tomosul către Flavian): Scrisoarea menționată în articol este cunoscută în teologie sub numele de Tomus ad Flavianum. Aceasta a pus bazele definiției de la Calcedon, afirmând că în Hristos există:
  • ​Două firi: firea \: dumnezeiască și firea \: omenească.
  • ​O singură Persoană: Unite fără confuzie, fără schimbare, fără divizare și fără separare.
• ​Confruntarea cu Attila (452 d.Hr.): Întâlnirea istorică a avut loc lângă Mantua. Dincolo de prezența miraculoasă a Apostolilor, istoricii notează autoritatea spirituală imensă a lui Leon, care l-a convins pe „Biciul lui Dumnezeu” să se retragă peste Dunăre.
• ​Moștenirea Scrisă: Sfântul Leon a lăsat în urmă 96 de predici și 143 de scrisori, care rămân izvoare fundamentale pentru studiul hristologiei și al disciplinei bisericești.
• ​Canonizarea: Este prăznuit în Biserica Ortodoxă la data de 18 februarie, fiind numit „cel Mare” pentru curajul său în fața barbarilor și rigoarea sa în păstrarea dreptei credințe.