Predică la Sfîntul Apostol și Arhidiacon Ștefan

 

Iar Ștefan, fiind plin de har și de putere, făcea minuni și semne mari întru popor (Fapte 6, 8)

Iubiți credincioși,

Astăzi, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare sărbătorește pe Sfântul, Slăvitul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan. Astăzi, a treia zi după Nașterea Domnului, prăznuim pe Apostolul Ștefan, ușa mucenicilor, sluga cea dreaptă, preaînțeleaptă și plină de dragoste și de credință; pe următorul cel adevărat al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care mai înainte de alții și-a pus sufletul său pentru dragostea lui Hristos și L-a mărturisit cu mare și înflăcărată credință în fața iudeilor și mai-marilor lor. Sfântul Arhidiacon Ștefan este cel dintâi care a văzut cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56).

De aceea fericitul Augustin a zis că "el este mai întâi între diaconi, după cum Petru între Apostoli"; iar Lucian îl numește pe el arhidiacon.

Sfântul Apostol Ștefan era iudeu de neam din seminția lui Avraam, precum singur spune în cuvântul său de apărare în fața sinedriului (Fapte 7, 2). Numele său de Ștefan este de origine greacă și înseamnă "coroană". Când i s-au descoperit moaștele scria pe mormântul său "chiliel", care în limba ebraică înseamnă "cunună", pentru că într-adevăr el a luat cel dintâi dintre creștini cununa muceniciei. Sfântul Ștefan era unul din cei 70 de ucenici; feciorelnic ca și Sfântul Apostol Ioan, foarte râvnitor pentru Evanghelia lui Hristos, cunoștea bine Vechiul și Noul Testament și, fiind plin de Duhul Sfânt, mărturisea pe Hristos cu multă putere în faptă și în cuvânt.

Mulțimea credincioșilor sporea din zi în zi, fiind adeverită prin practicarea tuturor faptelor bune. Toți se socoteau frați și aveau împreună o inimă și un suflet. Cei bogați își vindeau averile, iar prețul îl puneau la mijloc spre folosul de obște. Din aceste fonduri, o parte se cheltuia cu mesele-agape sau "mesele dragostei", altă parte se folosea pentru ajutorarea săracilor, a orfanilor și văduvelor.

Se ridicaseră însă câteva plângeri în privința aceasta, dar îndată s-au liniștit, cunoscându-li-se cauzele. Grecii murmurau împotriva evreilor, pe motiv că văduvele lor nu erau băgate în seamă când se împărțea milostenia. Sfinții Apostoli, ca să curme acest rău și această neînțelegere, adunară pe credincioși și le făcură cunoscut că ei nu pot să părăsească slujba cuvântului și să slujească la mese (Fapte 6, 2).

Deci, le-au zis: Fraților, căutați șapte bărbați dintre voi cu nume bun, plini de Duh Sfânt și de înțelepciune, pe care să-i rânduim la această slujbă, iar noi vom stărui în rugăciune și în slujirea cuvântului. Și a plăcut cuvântul acesta înaintea întregii mulțimi și au ales pe Ștefan, plin de credință și de Duh Sfânt, și pe Filip, pe Prohor și pe Nicanor, pe Timon și pe Parmena și pe Nicolae, prozelit din Antiohia, pe care i-au pus înaintea Apostolilor și, rugându-se, au pus mâinile peste dânșii (Fapte 6, 3-6). Cuvântul "diacon" în limba greacă înseamnă "slujitor", pentru că ajutau pe episcopi și preoți la săvârșirea celor sfinte și serveau la mesele- agape de obște. Unii cred că diaconii aceștia s-ar fi ales dintre greci, ca să potolească mai bine nemulțumirile lor. Dar după nume nu putem considera că ei ar fi fost elini, pentru că și evreii pe acea vreme își puneau nume grecești, care aveau aceeași însemnătate și care erau mai ușor de rostit.

Din timpurile cele mai vechi ale Bisericii diaconii ajutau pe preoți și episcopi la serviciul divin, predicau Evanghelia, împărțeau pâinea binecuvântată de episcopi sau preoți și împărțeau Sfânta Împărtășanie poporului; aceasta o dovedește și Sfântul Ioan Gură de Aur care zice: "Dar și către voi, diaconilor, care slujiți, de nevoie este și către voi a vorbi, ca, cu multă osârdie, să împărțiți darurile acestea, că nu mică muncă apasă asupra voastră, dacă, știind pe cineva nevrednic, îl veți îngădui să se împărtășească de masa aceasta; Sângele Lui din mâinile voastre se va cere. Măcar voievod de ar fi, măcar eparh, măcar cel încununat cu coroană, dacă se apropie cu nevrednicie, oprește-l că mai mare stăpânire ai decât acela" (Sf. Ioan Gură de Aur, Împărțire de grâu, Cuvântul 55, Pentru Sfintele și Preacuratele Taine, Buzău, p. 458-459).

Hirotonia celor șapte diaconi s-a făcut deci prin alegerea lor de către toți și apoi prin punerea mâinilor Apostolilor pe capetele lor, prin care se coboară Duhul Sfânt peste cei hirotoniți, în urma unei hotărâri a adunării tuturor Apostolilor. Această adunare, în limba greacă, se numește "Sinod". Tradiția diaconilor în Biserică este din Legea Veche. Ei se numeau leviți și ajutau la slujbele ce se făceau în templu. Sfântul Apostol Pavel vorbește ce misiune au diaconii în Biserica lui Hristos și le cere o viață morală exemplară, asemenea preoților: Diaconii, zice el, să fie de asemenea, cucernici, nu vorbind în două feluri sau dați la vin mult, neagonisitori de câștig urât, păstrând taina credinței în cuget curat. Dar și aceștia să fie puși mai întâi la încercare și apoi, dacă se dovedesc fără prihană, să se diaconească. Femeile lor, de asemenea, să fie cuviincioase, neclevetitoare, cumpătate, credincioase întru toate. Diaconul să fie bărbat al unei femei, să-și chivernisească bine casa sa și pe copiii săi (I Timotei 3, 8-12).

Deși titlul "diaconos" este dat oricărei forme de slujire, "diaconia" în Biserică arată o funcție specifică, adică cea mai de jos treaptă a ierarhiei, cum spune la Filipeni (1, 1), unde se vorbește în mod clar de diacon și episcop. Sfântul Ignatie, ucenic al Apostolilor, poruncește credincioșilor să respecte diaconia, întrucât diaconii sunt slujitori ai lui Dumnezeu și servitori ai tainelor lui Iisus Hristos.

Același sfânt zice: "Se cuvine ca toți să se poarte cuviincios, chiar și față de diaconi, ca slujitori ai tainelor lui Iisus Hristos, căci serviciul lor nu stă numai în a împărți mâncarea și băutura, ci a împlini și serviciile sfinte în Biserica lui Dumnezeu. De aceea și diaconii trebuie a se feri ca de foc de tot felul de sminteli. Fiecare credincios în parte să respecte pe diaconi, ca o poruncă a lui Iisus Hristos; pe episcop ca pe înfățișătorul Tatălui și pe preoți ca pe sfatul lui Dumnezeu și ca pe niște colegi ai Apostolilor".

Sfântul Ioan Gură de Aur zice că marele Arhidiacon Ștefan a fost ales cel dintâi dintre diaconi. Fiind plin de Duh Sfânt, el predica Sfânta Evanghelie cu mare zel și cu mare înflăcărare și făcea mari minuni în popor, căruia nu-i putea sta împotrivă vrăjmașii Crucii lui Hristos. De aceea cuvântul Domnului se răspândea din ce în ce mai mult și numărul ucenicilor creștini se adăuga mereu în Ierusalim. Ba erau și mulți din preoți care se supuneau credinței (Fapte 6, 7).

Dar să auzim și alte laude mari și adevărate despre Arhidiaconul Ștefan. Iată ce vorbește despre viața lui Sfântul Asterie al Amasiei: "Ștefan este cel care ne-a chemat astăzi la această prăznuire... Nimenea înainte de Ștefan nu și-a vărsat sângele pentru Evanghelie... după cum Cain, ucigașul de frate, a fost primul care a făcut începutul uciderii pe pământ, Ștefan cel prea fericit a fost primul care a sfințit prin patimile sale evlavioase pământul, cu propriul său sânge; bărbat posterior timpurilor apostolice, dar cel dintâi prin faptele sale cele de bărbăție". Apoi, făcând aluzie la sfinții și marii Apostoli, zice: "Să nu te întristezi, Petre! Nu te tulbura, Iacove! Nu fii supărat, Ioane, numai dacă compar pe bărbat cu înțelepciunea voastră, că dacă aș voi să-i atribui lui Ștefan ceva mai mult, mai mult bucurați-vă și fiți veseli, că voi sunteți părinți neinvidioși și vă bucurați de vitejia fiilor voștri și simțiți plăcere când sunteți biruiți de copiii voștri. Dacă este ceva mare și frumos în Ștefan, apoi aceasta se datorește vouă, dascălii și inițiatorii lui".

Victoria atleților este cinste pentru cei ce i-au învățat pe ei. Pentru aceasta, îngăduiți-mi să vă las puțin la o parte, și voi vorbi cu încredere ceea ce îmi oferă subiectul de azi, pentru apărarea celui mai brav luptător al lui Hristos.

"Ești mai în vârstă decât ceilalți ucenici, Sfinte Petre, și ai vestit înainte de toți pe Hristos. Pe când tu, însă, propovăduiai cuvântul Evangheliei, pe când mergeai din cetate în cetate și schimbai țară după țară, propovăduind, Ștefan abia intra în stadiu, și, totuși, a răpit cununa luptelor și, mutându-se la cer, a fost slăvit. Pe când tu încă erai pe pământ, pe Ștefan - și acesta este lucrul mare - l-a strigat însuși Tatăl și Fiul printr-o vedenie minunată" (Fapte 7, 53-56).

Apoi zice: "Cunoaștem faptele tale, Iacove; frate al lui Ioan (Matei 4, 21). Ești evanghelist al lui Hristos, al doilea vânat după Petru. Cine oare n-ar admira credința ta? Abia ai fost chemat și ai ascultat fără să-ți mai pese de ceva. Ai părăsit odată cu corabia și pe Zevedeu tatăl tău și ai urmat pe Hristos, ca un adevărat ucenic. Mărturisesc că ai suferit cu dragă inimă pentru credință. Irod tiranul te-a omorât cu sabia (Fapte 7, 1-2), dar după Ștefan, mulți ani mai târziu. Și pentru ca să nu mai vorbesc de fiecare în parte, Ștefan a luat cununa muceniciei înaintea tuturor sfinților, primul care s-a luptat cu diavolul, primul care l-a învins, imitând pe David, chiar dacă l-a imitat în sens invers. David a biruit pe Goliat cu pietre (I Regi 17, 32-52); tot cu pietre și Ștefan l-a biruit pe diavolul; cel dintâi prin pietrele ce le-a aruncat, celălalt prin pietrele cu care era lovit".

Iubiți credincioși,

Să ne întoarcem la viața Sfântului Ștefan și la cuvântul nostru de la început: Pe când marele Ștefan propovăduia cuvântul Domnului cu mare îndrăzneală și era plin de har și de putere și făcea minuni mari în popor, s-au ridicat asupra lui unii iudei din sinagoga ce se chema a libertinilor și a cirenenilor și a alexandrinilor și a celor din Cilicia și din Asia, certându-se cu Ștefan și nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și a duhului cu care el vorbea (Fapte 6, 8-10).

Atunci au pus martori mincinoși ca să spună că l-au auzit hulind împotriva lui Moise, a lui Dumnezeu și a Legii, zicând că Iisus Nazarineanul va strica locul acesta și va schimba datinile pe care ni le-au lăsat nouă Moise. Și uitându-se la dânsul toți cei ce ședeau în sinedriu au văzut fața lui ca o față de înger (Fapte 6, 13-15). Atunci arhiereul a zis: Adevărate sunt acestea? Iar Sfântul Ștefan s-a sculat în picioare și a ținut un puternic cuvânt de apărare în fața tuturor, zicând: Bărbați, frați și părinți, ascultați! Dumnezeul slavei s-a arătat părintelui nostru Avraam când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui el în Haran. Și a zis către el: Ieși din pământul tău și din rudenia ta și vino în pământul pe care ți-l voi arăta. Atunci ieșind din pământul haldeilor, a locuit în Haran, iar de acolo, după moartea tatălui său, l-a strămutat în această țară în care voi acum locuiți și nu i-a dat moștenire în ea nici un pas de pământ, ci i-a făgăduit că i-o va da lui spre stăpânire și urmașilor lui după el, neavând el copii (Fapte 7, 1-5).

Și arătând despre legământul dintre Dumnezeu și Avraam, despre cei 12 patriarhi, robia Egiptului, despre scoaterea lui din robie prin profetul Moise, rătăcirea evreilor în pustiul Sinai, Tablele Legii, închinarea la idoli, intrarea în pământul făgăduinței, a vorbit apoi despre Isus Navi, David și Solomon care a zidit templul din Ierusalim, la urmă a zis cu glas ca de înger: Voi cei tari în cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi, voi pururea stați împotriva Duhului Sfânt; precum părinții voștri, așa și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri și au ucis pe cei ce au vestit mai înainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători și ucigași, v-ați făcut voi acum? Voi, care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!

Iar ei, auzind acestea, se frământau de mânie și scrâșneau din dinți împotriva lui. Iar Ștefan, fiind plin de Duh Sfânt și privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Iisus Hristos stând de-a dreapta lui Dumnezeu și a zis: Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu! Iar ei, strigând cu glas mare, și-au astupat urechile și au năvălit asupra lui. Și scoțîndu-l afară din cetate îl băteau cu pietre. Iar martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Și-l băteau cu pietre pe Ștefan care se ruga și zicea: Doamne Iisuse Hristoase, primește duhul meu! Și îngenunchind a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Și zicând aceasta a adormit (Fapte 7, 51-60).

Așa s-a săvârșit cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos, mărturisind pe Dumnezeu și rugându-se pentru iertarea ucigașilor săi! Fericitul Augustin și unii dintre Sfinții Părinți atribuie convertirea Sfântului Apostol Pavel rugăciunilor Sfântului Apostol și Arhidiacon Ștefan, considerând aceasta ca o dovadă a marii îndrăzneli dinaintea lui Dumnezeu.

După moartea lui, câțiva credincioși i-au ridicat trupul și l-au înmormântat cu mare evlavie la un loc tăinuit plângând mult după el, cu toate că martorii lui îl priveau ca o biruință a vieții asupra morții, ca un triumf al creștinismului asupra necredincioșilor. Sfintele lui moaște s-au descoperit în chip minunat în secolul al V-lea de preotul Lucian, care a scris despre aceste mari descoperiri. El afirmă că Sfântul Ștefan a fost îngropat la două mile de Ierusalim, prin îngrijirea și cheltuiala lui Gamaliel.

În țara noastră Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan se bucură de o mare cinstire. În numele lui s-au ridicat mai multe biserici, iar în rândul credincioșilor sunt numeroși cei care îi poartă numele.

Iubiți credincioși,

Astăzi, când S-a născut Hristos în peșteră, Ștefan Apostolul se duce la cer. Mântuitorul vine la oameni să-i răscumpere din robia păcatului și sluga Lui se înalță cu sufletul la cer pentru a lua cununa biruinței. Mântuitorul se face om pentru noi, iar Ștefan îndumnezeit, fiind plin de Duh și de putere, merge să stea înaintea Preasfintei Treimi. Hristos se smerește în pântecele și în brațele Fecioarei Maria, iar Ștefan se smerește sub loviturile de moarte ale iudeilor necredincioși. Hristos se întrupează din dragoste pentru noi oamenii, iar Sfântul Apostol Ștefan iese din trup cu moarte de martir, din dragoste pentru Hristos.

Să învățăm de aici că fără iubire creștină, fără smerenie adâncă și fără jertfă martirică nu ne putem mântui. Întâi Dumnezeu ne-a iubit pe noi păcătoșii, ca apoi să-L iubim și noi pe El. Întâi El a venit la noi, ca apoi să ne urce pe noi la El, în cer. El a răbdat întâi moarte de cruce, ca apoi și noi să îndrăznim a-L mărturisi și a răbda toate pentru Dumnezeu, pentru dobândirea vieții veșnice. De la naștere până la cruce viața lui Hristos pe pământ este singurul și adevăratul model de trăire duhovnicească și de jertfă divină pentru mântuirea lumii. Deci, dacă El ne-a iubit întâi, datori suntem și noi să-L iubim din inimă pe pământ. Dacă El S-a smerit pentru noi și a răbdat moarte de ocară pentru iertarea și răscumpărarea noastră, cum am putea noi fugi de necazuri, de ispite, de suferință și de rele pătimiri pentru Hristos? Cine se poate mântui fără necazuri și jertfă? Căci una este calea mântuirii. Aceasta pe care ne-a arătat-o Hristos și pe care au mers sfinții Lui. Adică dragostea desăvârșită, iertarea, smerenia, răbdarea, rugăciunea, milostenia și apoi jertfa cea mai de pe urmă, când plecăm la Domnul să luăm plata ostenelilor după faptele noastre.

Sfântul Apostol Ștefan, cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos, este primul model de jertfă creștină pentru toți. Să trăiești pe pământ creștinește, să mărturisești cu viața și cuvintele tale pe Hristos, să rabzi greutățile și ispitele pământești cu tărie și nădejde, să te rogi neîncetat și să fii lovit de moarte de către frații tăi, iar tu să-ți dai duhul zicând: Iartă-le lor, Doamne, păcatul acesta, că nu știu ce fac! Cine dintre noi poate face ceea ce a făcut Sfântul Arhidiacon Ștefan? Cine mai iartă astăzi pe fratele său, care nu numai că-i răpește averea și cinstea, dar vrea să-l și ucidă? Că dacă noi ne certăm și ne urâm de moarte, numai pentru un cuvânt, pentru o mică jignire sau un lucru pământesc, care moare odată cu noi, apoi cum vom putea ierta pe cel care vrea să ne ia și viața?

Într-adevăr, a slăbit dragostea aceea sfântă, curată, deplină și dezinteresată dintre noi oamenii. Ne-am dezvățat de a ierta pe aproapele, de a-l iubi și de a-i cere iertare noi mai întâi, ca apoi să ne ierte și el. Căci, când iertăm din inimă și ne smerim noi mai întâi în fața lui, atunci Duhul Sfânt îi înmoaie inima ca să se smerească și el și să ne ierte. Deci să pășim întâi noi spre fratele nostru, să facem noi primul pas de iertare și îndată se va smeri și el și ne va ierta.

După Mântuitorul, Sfântul Apostol Ștefan ne este cel mai bun exemplu. Nu avea mai mult de 30 de ani, dar inima lui era plină de credință și ardea pentru dragostea lui Hristos. Pe această credință curată în Hristos s-o păstrăm și noi, chiar cu prețul vieții. Pe această dragoste sfântă și desăvârșită s-o cerem de la Dumnezeu pentru noi și pentru urmașii noștri.

Odată cu cinstirea Sfântului Apostol Ștefan, cinstim astăzi și pe Ștefan cel Mare și Sfânt (Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit prăznuirea binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Sfânt la data de 2 iulie), domnul Moldovei, care odihnește la Mânăstirea Putna. El a fost cel mai mare domn și apărător al Creștinătății pe pământul țării noastre. El și-a iubit țara lui, Moldova, poate ca nimeni altul. Aceasta o dovedesc cele aproape cincizeci de războaie de apărare pe care le-a purtat împotriva păgânilor și a celor ce voiau să ocupe Moldova. Dar Ștefan cel Mare a iubit în același timp pe Dumnezeu ca puțini alții. Credința lui tare și iubirea de Dumnezeu sunt neîntrecute de alți domni pământeni. Aceasta o dovedesc cele aproape cincizeci de mânăstiri și biserici zidite de el, care împodobesc Moldova noastră.

Să ne aducem aminte astăzi și de jertfa marelui domn Ștefan Vodă al Moldovei. Să-i aprindem câte o lumânare în semn de recunoștință și să facem o rugăciune pentru odihna sufletului său.

Fie ca jertfa și rugăciunile Sfântului Apostol și Arhidiacon Ștefan și jertfa lui Ștefan cel Mare să ne întărească dragostea de Hristos și dreapta credință și să ne ajute pe calea mântuirii. Amin.