RUGĂCIUNEA DIN MIERCUREA MARE


 

Rugăciunea din Miercurea Mare ajută la iertarea tuturor păcatelor și vindecare


„Preaputernice și iubitul meu Doamne! Îmi aduc aminte că Te-ai născut om din Sfânta Fecioară în peșteră și ca Te-ai vândut cu treizeci de arginți de ucenicul Tău cel viclean, pentru ca să ne răscumperi pe noi păcătoșii din mâinile celui rău. Pentru acesta, Te rog să Te milostivești asupra mea păcătosul și să mă răscumperi pe mine vânzătorul și în toate zilele, ucigașul.


Și aceasta să o faci, te rog, pentru ca să cinstesc Nașterea Ta cea Sfântă și să mă închin Dumnezeirii Tale; Dă-mi Doamne iertare păcatelor mele cele multe și puterea să stau împotriva relelor trupului și ale sufletului meu. Primește această mică a mea rugăciune și smerita mea voință, că mă întristez pentru că Te-am întristat și mă amărăsc, pentru că Te-am mâhnit peste măsură.


Încă mă aduc pe mine Ție, și de voia mea mă dau în mâinile Tale, pentru ca să mă pedepsești precum mi se cade și să mă tămăduiești cu ierburi amare ca un doctor bun precum vei vrea; pentru că altul nu poate să mă vindece, fără numai Tu, Dumnezeul meu și Ziditorul meu.


La Tine, drept aceea, am toată nădejdea mea crezând că, precum ai primit să te vinzi pentru mine, așa îmi vei dărui și acum mila Ta, să mă răscumperi din veșnica muncă și să mă așezi întru Împărăția Ta.


Nu te depărta de la mine, carele sunt mai rău vânzător decât Iuda; nu mă lăsa să am în inima mea cugetele cele deșarte ale păcatului; nu mă slobozi să Te îmbrățișez și să Te sărut cu sărutare vicleană și cu buze spurcate, nici să-Ți zic: „Bucură-Te, Învățătorule”, cu gura mea cea spurcată, nici să Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele fărădelege, nici să te batjocoresc cu gândurile mele rele, precum făceau vrăjmașii Tăi, pe vremea patimilor Tale; Ci ca femeia cea păcătoasă, să Te spăl, nu cu mir, ci cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc să aud și eu din gura Ta cea dulce: „Iertate îți sunt păcatele! Amin.”

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta