ÎNTR-O GARĂ PLÂNG ICOANE
Autor: Lhana Roma-Nova
Într-o gară plâng tăceri
ce-și strigau cândva destinul,
vin și merg spre nicăieri,
unde corbii își iau festinul...
Se întreabă o speranță:
"- De ce vindeți soarta mea?"
pre când zmei de foc o-nhață
și-o prefac în cucuvea...
Într-o gară plâng icoane
pironite-n cercevele,
se-ndreptau spre Tine, Doamne,
când le-au smuls trei cucuvele...
Se întreabă murgul nopții:
"- De ce vindeți soarta mea?"
pre când diavoli schimbă sorții
și-l prefac în peruzea...
Cucuveaua se răzbună,
vrea să fie ea cea care
strălucind în nopți cu lună
ar da lumii calendare...
I-ar da zile, nopți, destine,
amintiri rescrise-n stele
și i-ar da bucăți din Tine,
i-ar da cuie-n tălpi, zăbrele...
Într-o gară plâng icoane,
într-o gară plâng tăceri...
Dă-ne, Doamne, azi canoane
dinspre mâine înspre ieri!
Se întreabă pruncu-n fașă:
"- De ce vindeți soarta mea?"...
Omenirea cea trufașă
s-a vândut întâi pe ea!
Într-o gară plâng icoane și-n icoane plâng tăceri,
vine-un tren de nicăirea alergând spre nicăieri...
(24. 04. 2022)
Sursa foto: Internet
Comentarii
Trimiteți un comentariu