Uitarea

Era la Sketis un bătrân, nevoitor cu trupul, dar nu prea tare la minte şi s-a dus la avva Ioan, ca să-l întrebe despre uitare. L-a ascultat, dar până să se întoarcă la chilia sa a uitat ce-i spusese avva Ioan. S-a dus să-l întrebe din nou. A ascultat iar cuvântul, apoi s-a întors şi când a ajuns la chilie, din nou îl uitase. Şi aşa, s-a dus de mai multe ori, la întoarcere fiind mereu stăpânit de uitare. După acestea, l-a întâlnit într-o zi pe bătrân şi-i zice: "Ştii, avva, tot am uitat ce mi-ai spus, dar n-am mai venit, ca să nu te necăjesc". Avva Ioan îi zice: "Du-te şi aprinde o lampă". El a aprins. Apoi: "Mai ia câteva lămpi şi aprinde-le de la prima". A făcut întocmai. Apoi avva Ioan i-a zis: "S-a micşorat oare lumina primei lămpi fiindcă le-ai aprins pe celelalte de la ea?". Zice: "Nu". Bătrânul continuă: "Aşa şi Ioan. Chiar dacă toată Sketis ar veni la mine, nu mă va opri de la harul lui Hristos. Prin urmare, vino când vrei, fără să mai stai pe gânduri". Astfel, prin răbdarea amândurora, Dumnezeu a vindecat uitarea bătrânului.