Pomenirea Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu

 

Sfântul Marcu a fost cel care a călătorit mereu și l-a slujit pe Sfântul Apostol Petru, corifeul Apostolilor, în prima lui Epistolă, acesta îl numește pe Marcu fiul său – nu fiu după trup, ci fiu după duh (I Petru 5:13).
Pe când Marcu se afla la Roma împreună cu Apostolul Petru, credincioșii l-au rugat să scrie pe hârtie învățăturile mântuitoare ale Stăpânului Hristos, minunile Lui și viața Lui, ca să le aibă pe acestea pururea cu dânșii. Astfel Marcu a scris Sfânta Evanghelie, pe care Sfântul Apostol Petru a văzut-o și citit-o cu ochii lui și a dat mărturie despre ea că este adevărată.
Marcu a fost hirotonit episcop de Sfântul Petru și trimis să predice în Egipt. Și așa s-a făcut Sfântul Evanghelist Marcu întâiul predicator al Cuvântului și întâiul Episcop în Egipt. Egiptul se afla atunci intru cel mai adânc întuneric al păgânismului, idolatriei, vrăjitoriei și răutății celei drăcești.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, Sfântul Marcu a izbutit să semene sămânța învățăturii lui Hristos prin toată Libia, Ammonichia și Pentapolis. Din Pentapolis Sfântul Marcu a coborât la Alexandria, unde l-a purtat Duhul lui Dumnezeu. În Alexandria el a izbutit să întemeieze Biserica lui Dumnezeu, să hirotonească episcopi, preoți și diaconi și să-i întărească pe toți întru Sfânta și dreapta credință.
Sfântul Marcu își întărea învățătura prin multe și mari minuni. Când păgânii au început să îl acuze pe Marcu că le distruge credința lor idolească și când guvernatorul cetății a pornit să-l vâneze, Sfântul Marcu s-a întors la Pentapolis, unde a continuat să întărească lucrarea care o începuse acolo. După doi ani Sfântul Marcu s-a întors la Alexandria, spre bucuria mare a credincioșilor, al căror număr sporise minunat.
Aceasta a fost împrejurarea în care păgânii l-au prins pe Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu, l-au legat în lanț tare și au început să-l târâie peste pietrele ascuțite ale drumului, strigând tare: „Să-l târâm pe bour în staul!"
Rănit și însângerat în tot trupul, Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu a fost aruncat în temniță unde mai întâi a venit la el un înger ceresc care l-a mângâiat și l-a întărit. După aceea S-a pogorât la el însuși Domnul nostru Iisus Hristos și i-a zis: „Pace ție, Mare, Evangheliste al Meu!"
La aceste cuvinte Marcu a răspuns: „Pace și Duhului Tău, O Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase al meu!"
În ziua următoare idolatrii cei sălbatici l-au scos pe Marcu din închisoare și iar au început să-l târască peste bolovanii ulițelor Alexandriei, cu același urlet: „Să-l târâm pe bour în staul!"
Sfâșiat și sfârșit de chinuri, Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu a murmurat: „întru mâinile Tale, Doamne, dau sufletul meu. "
Astfel Marcu a murit iar sufletul lui s-a înălțat la lumea cealaltă, mai bună. Sfintele lui rămășițe au fost înmormântate cu cinste de către creștini, la ele lucrându-se de-a lungul veacurilor mari minuni de vindecare a tuturor bolilor, neputințelor și durerilor sufletești și trupești.