Omul ce credea în predestinare

Un pelerin, trecând în drumul sau pe lângă un ogor, văzu un ţăran care semăna pământul. Oprindu-se şi intrând în vorbă cu ţăranul, spre a se mai odihni de osteneala drumului, pelerinul ajunse să vorbească cu acesta chestiuni sufleteşti. Vorbind ei despre Dumnezeu şi despre om, despre preştiinţa lui Dumnezeu şi despre munca omului spre mântuire, ţăranul spuse:

- Dacă Dumnezeu a prevăzut că eu mă voi mântui, cu siguranţă aşa va fi, ori că fac bine, ori că fac rău, iar dacă El a prevăzut că voi fi osândit la chinuri veşnice, voi fi osândit, chiar dacă voi face bine, chiar dacă voi face rău.

Pelerinul, ascultând cu mâhnire pe ţăran şi văzând cele ce acela lucra pe pământ, îi spuse:

- Dacă Dumnezeu a prevăzut că aici se va face grâu, de ce mai semeni, pentru că ori de semeni, ori de nu semeni, aici se va face grâu, şi toată munca ta e deci degeaba?!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta