IZVORUL TĂMĂDUIRII

  

 Acest izvor tămăduitor, se află la Biserica ridicată de Leon care se găsește şi azi la Constantinopol, oraş cunoscut acum ca Istanbul... „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!“a zis Leon, Maicii Domnului atunci.

  De acest izvor făcător de minuni mai sunt  legate şi multe alte povestiri. Se spune că izvorul a înviat şi un mort. Omul era din Tesalia şi, plecând el cu corabia în pelerinaj spre izvor, a murit pe drum. Dar înainte să-şi dea duhul, i-a rugat pe corăbieri să nu-l arunce în mare, ci să-l ducă să-l îngroape la biserica izvorului, şi acolo să toarne pe el de trei ori din apa tămăduitoare. Corăbierii au făcut întocmai, iar mortul, stropit cu apă, a înviat.

   Secolele au trecut unul după altul şi, în ciuda vitregiilor istoriei, Izvorul Tămăduirii de la Constantinopol nu a secat niciodată, aducând celor credincioşi bucurie şi vindecare sufletească şi trupească. După Primul Război Mondial, statul turc, pe teritoriul căruia se află acest binecuvântat izvor, a reamenajat zona, transformînd-o într-o adevărată oază de odihnă şi tratament, păstrîndu-i însă numele de Izvorul Tămăduirii.

La noi în ţară, Eparhia Romanului are un astfel de loc presărat cu izvoare tămăduitoare, la Slănic Moldova, unde, în luna iulie 1801, a fost descoperit primul izvor mineral, iar, de atunci, pelerinii din întreaga lume poposesc temporar, pentru vindecarea unor afecțiuni. Precum și în Ardeal – Mănăstirea Izbuc – care a devenit cunoscută în toată Europa pentru izvorul unic din apropierea ei. Potrivit localnicilor, apa care țâșnește uneori din pietre are puteri miraculoase.

În Vinerea de după Paşti , la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, este un frumos obicei la creştini să se sfinţească apa, apoi, cu aceasta se stropesc întâi casele, fîntânile, troiţele, precum şi creştinii, în amintirea evenimentului petrecut în jurul anului 454 la Constantinopol, când acel orb a primit de la Maica Domnului, tămăduire prin stropirea cu apă sfinţita.

Şi noi serbăm cu mare evlavie şi bucurie această zi, rugîndu-ne Maicii Domnului, cum zice o cântare bisericească.

„Izvor eşti cu adevărat Stăpână, al apei celei vii, că Tu speli bolile cele cumplite, Cea ce ai izvorât pe Hristos, apa cea de mântuire…“.

Izvorul Tămăduirii, această mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe, are o istorie veche de 1.500 de ani, îşi are originea în perioada domniei împăratului bizantin Leon cel Mare, evlavios şi binecredincios.

În imagine "Izvorul de la Biserica ridicată de Leon" care se vede şi azi la Constantinopole, oraş cunoscut acum ca Istanbul. Puţin mai târziu, spune legenda, chiar împăratul Justinian (527-565), împăratul cel mare al Bizanţului, care suferea de o boală grea, a dobândit de la izvor vindecare. Mulţumind pentru aceasta Fecioarei Maria, el a ridicat o biserică şi mai mare. Iar în vremea urmaşilor lui, izvorul şi-a continuat darul de minuni.

Iar după alţi mulţi ani, la izvor s-a arătat un semn încă şi mai mare! Căci s-a stârnit atunci un cutremur crunt, iar biserica cea mare a început să se surpe cu totul, pe mulţimea strânsă înăuntru. S-a arătat atunci chiar Fecioara Maria, care a ţinut cu mâinile ei biserica, până ce oamenii s-au salvat toţi, spune cartea cu vieţile sfinţilor.

În amintirea acelui izvor miraculos de la Constantinopole, izvor ce dăinuieşte şi azi şi mai săvârşeşte încă minuni, Vinerea Izvorului Tămăduirii a devenit o sărbătoare a Maicii Domnului – iubită ca un „izvor” binefăcător revărsat peste oameni.

 Maica Domnului revărsându-se peste noi, prin mijlocirea apei tămăduitoare.