Minunea a 5-a

 

Pentru orbul pe care l-a luminat apa izvorului celui primitor de viață

Se vede în Penticostar, în vinerea cea dintâi, adică în Săptămâna Luminată, că în Constantinopol era un ostaș milostiv foarte și om îmbunătățit, Leon cu numele, cu porecla Machelie, pe care pentru bunătatea lui l-a învrednicit Dumnezeu de s-a făcut împărat mai pe urmă. Deci, când era încă ostaș, s-a întâmplat a fi într-o pădure deasă, aproape de cetate, și acolo a văzut un orb, care era din călătorie și arșiță foarte însetat. Pentru aceasta s-a întristat Leon și îl trăgea de mână ca să-l ducă mai înainte, nu cumva va afla apă ca să-l adape. Dar după ce s-a dus puțină depărtare de loc, a căzut orbul, neputând mai mult să umble de sete, iar Leon căută multe ceasuri în pădure apă și n-a aflat. De unde s-a întristat foarte, temându-se nu cumva să moară orbul de sete. Cercând dar în părțile cele mai dinăuntru, a auzit un glas zicându-i: „Nu te scârbi, o! Leone, că aproape de tine este apa, și adapă pe orb. Apoi să speli ochii lui cu dânsa, ca să cunoști puterea mea. Iar tu să știi că te vei face împărat, și atunci îți adu aminte să-mi faci aici o biserică, să locuiesc într-însa, să vină câți au trebuință de ajutorul meu, ca să afle mântuirea sufletului și a trupului”. Acestea auzindu-le Leon, cu totul înfricoșându-se, s-a bucurat că a aflat trei daruri dintr-unul pe care l-a căutat. Deci, ducându-se înainte trei pași, a aflat apă într-un lac și bând a cunoscut întru sine multă veselie și putere. Și luând din apa aceea, a adăpat pe orb, și și-a venit în fire. Apoi a spălat ochii lui, după porunca Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și îndată — o, minunile tale, Stăpână! — a văzut cel mai înainte fără de vedere, și a luat atâta veselie, pe cât poate fiecare să o înțeleagă. Și, după prorocia Maicii lui Dumnezeu, peste puțină vreme s-a suit Leon la vrednicia împărătească și a zidit o biserică în locul în care a aflat apa cea vindecătoare, în numele Preasfintei Fecioare Maria, și a numit-o pe biserică Izvorul cel primitor de viață. Fiindcă apa aceea era dăruire de la izvorul cel adevărat al vieții, adică de la Împărăteasa cea atotputernică.

Și nu numai această facere de minune a săvârșit, ci și altele nenumărate, care covârșesc la număr stelele cerului. Că apostimata (adică durerile de piept) și încuierile udului, patimile carchinelor și curgerile de sânge, frigurile, lepra, lingoarea, fierbințelile, albețile ochilor, zgârcirile vinelor și alte multe feluri de boli a vindecat Împărăteasa cea atotputernică prin apa aceea purtătoare de viață, și în fiecare zi vindecă pe cei ce pătimesc. Și morții i-a înviat, după cum mai jos vom scrie mai arătat, întru slava Dumnezeului nostru, Care din dânsa S-a născut negrăit. Căruia I se cuvine toată cinstea și închinăciunea în veci. Amin.