RÂNDUIALA LA SLUJBA ÎNVIERII

 

 

 Matei 28, 1-15

1 După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. 2 Și iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei. 3 Și înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. 4 Și de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau și s-au făcut ca morți. 5 Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeți, că știu că pe Iisus cel răstignit Îl căutați. 6 Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut. 7 Și degrabă mergând, spuneți ucenicilor Lui că S-a sculat din morți și iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea. Iată v-am spus vouă. 8 Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui. 9 Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat. 10 Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeți. Duceți-vă și vestiți fraților Mei, ca să meargă în Galileea, și acolo Mă vor vedea. 11 Și plecând ele, iată unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate. 12 Și, adunându-se ei împreună cu bătrânii și ținând sfat, au dat bani mulți ostașilor, 13 Zicând: Spuneți că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; 14 Și de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca și pe voi fără grijă vă vom face. 15 Iar ei, luând arginții, au făcut precum au fost învățați. Și s-a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de azi.


APOSTOLUL 

Romani 6, 3-11

3 Au nu știți că toți câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? 4 Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții; 5 Căci dacă am fost altoiți pe El prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai învierii Lui, 6 Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. 7 Căci Cel care a murit a fost curățit de păcat. 8 Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și viețui împreună cu El, 9 Știind că Hristos, înviat din morți, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. 10 Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăiește, trăiește lui Dumnezeu. 11 Așa și voi, socotiți-vă că sunteți morți păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta