Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Pafnutie Egipteanul


 Sfântul Martir Pafnutie a fost chemat din Egipt și s-a nevoit în deșert. În timpul persecuților lui Dioclețian (284-305), guvernatorul Adrian a poruncit ca Sfântul Pafnuție să îi fie adus înainte. Sfântul neașteptând după aceștia de au fost trimis să îl aducă,s-a înfățișat înaintea guvernatorului pentru a mărturisii pe Hristos și pentru a primii muceniceștile cazne.

Dintre soldații care l-au pus la cazne, Dionisie și Callimachii, văzând puterea cu care Dumnezeu îl ținea pe mucenic neatins au crezut în Hristos Mântuitorul ei înșiși, fapta pentru care le-au fost tăiate capetele. După aceste cazne Sfântul Pafnutie a fost aruncat în închisoare unde dintre cei închiși aduce la Hristos un număr de 40, aceștia fiind și ei martirizări prin arderea cea de vii.

După o vreme Sfântul Pafnutie a fost lăsat liber, nevătămat arătându-se prin grija lui Hristos, iar un creștin pe nume Nestorie l-a primit pe dânsul la sine. Acesta, împreună cu a sa familia, primind îndrumarea cea duhovnicească a sfântului, au ajuns în curând dintre cei mai râvnitori în credință, iar până într-un sfârșit au primit moartea cea mucenicească. Sfântul a fost sfătuitor și a întărit în credință mulți alți creștini pentru al mărturisii pe Hristos și pentru a primii de Dumnezeu binecuvântatele cazne. Unii fost au tăiați cu săbiile alții arși de vii, 546 a fost numărul acestora.

Sfântul însuși a fost aruncat de călăi într-un rău cu o piatră atârnată de gât, dar minune s-a arătat plutind acesta la mal cu piatră. Până în sfârșit l-au trimis pe sfântul mucenic înaintea lui Dioclețian însuși, împăratul ordonând ca sfântul să fie răstignit într-un smochin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta