Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Eufrosina

Troparul Sfintei Cuvioase Eufrosina, glasul al 8-lea:

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Eufrosina, duhul tău.

Cântarea 1, glasul al 5-lea.

Irmosul:

Calul și pe călăreț i-a înecat în Marea Roșie Hristos, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braț înalt și pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruință.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminează-mă cu lumina rugăciunilor tale, preacinstită, pe mine care astăzi laud sfânta și cea cu adevărat vrednică de laudă, cu cântări de Dumnezeu veselitoare, pomenirea ta, ceea ce porți numele Dumnezeieștii veselii.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind numai de Dumnezeiasca frumusețe a lui Hristos și îndulcindu-te cu ale Lui fără de materie frumuseți, ai urât frumusețea trupului, mărită, îndeletnicindu-te cu Dumnezeieștile priviri.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Ceea ce ești mireasă înfrumusețată cu podoabele virtuților, te-ai logodit cu Domnul Cel Adevărat Frumos întru podoabă, Sfântă Eufrosina, părăsind pe logodnicul cel vremelnic și toată veselia vieții.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu totul este Dorire și Îndulcire și Viață, Cel Ce, pentru prisosul bunătății, a Răsărit din tine, Fecioară Preacurată. Pe Acela roagă-L să mă mântuiască pe mine, cel ce neîncetat te fericesc pe tine.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai înfipt pe nimic...

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răbdând cu tărie nevoințele, ai pierdut măiestriile vrăjmașului și năpădirile diavolilor le-ai surpat și te-ai asemănat cu îngerii, ca una care, în trup muritor fiind, la nemurire ai cugetat, Maică Eufrosina.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viața ta, Sfântă Eufrosina, veselește inimile sihaștrilor, fiind întărire și povățuire către poruncile cele de mântuire, către căile nestricăciunii, către dragostea cea preaaleasă a Ziditorului.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Pomenirea ta cea luminată și vrednică de laudă, Dumnezeiește luminează adunările credincioșilor, îndulcește cetele cuvioșilor, veselește adunările îngerilor, a căror viețuire râvnind, împreună cu dânșii petreci acum ca un înger.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Viforul cel cumplit al patimilor mă tulbură, vânturile cele potrivnice mă cufundă în adânc și furtuna păcatului îmi clatină inima. Născătoare de Dumnezeu, tu mă izbăvește pe mine, cel ce curat te măresc.

Irmosul:

Cel Ce ai înfipt pe nimic pământul cu porunca Ta și ai ridicat neținut pe cel îngreuiat, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întărește Biserica Ta, Unule, Bune și Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Dumnezeiască pogorârea Ta cunoscând-o Avacum, cu mai înainte vedere, Hristoase, cu frică a strigat către Tine: spre mântuirea poporului Tău ai venit ca să mântuiești pe unșii Tăi.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiindu-ți aminte de Tatăl Cel Ceresc, Logoditorul sufletelor, dragostea de tată și de mirele cel vremelnic nu te-a zăticnit a nu umbla pe calea mântuirii.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un finic cu cuget Dumnezeiesc ai înflorit dulceața dreptății și ca un cedru, lângă ape, ai înmulțit roadele faptelor celor bune ale înfrânării, de Dumnezeu Cugetătoare Sfântă Eufrosina.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cu focul postirii ai ars până la cenușă dulcețile cele uscăcioase. Și înfierbântându-te de jăratecul dragostei Domnului, ai strălucit razele minunilor.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind Îndurătoare, arată-ți îndurarea către preaticălosul meu suflet, care cumplit este întunecat de patimile păcatelor și suspină, Născătoare de Dumnezeu Preacurată.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină, la Tine mânec și către Tine strig: luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un Îndurat.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lumina Dumnezeieștilor fapte te-ai arătat, cinstită, ca piatra smaraldului în mijlocul bărbaților, arătând lupte bărbătești și veselind pe Domnul.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vărsând lacrimile, ca niște miresme, te-ai umplut de miros bun; și mărindu-te ca un mir de mult preț, te-ai adus Lui Dumnezeu mireasă nestricată.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Toată dorirea ta ai pus-o către Dumnezeu, de Dânsul dorind, pe El căutându-L și Legea Lui cea de mântuire, urmând, fecioară.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prunc Tânăr ai născut, Preacurată, pe Cel Ce mai înainte de veci a strălucit din Tatăl Cel fără de început. Pe Acela roagă-L pentru lume, Mireasă a lui Dumnezeu.

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea patimilor cea sălbăticită...

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o curată și fără prihană și ca o frumoasă și împodobită, te-ai logodit cu Mirele Cuvântul, Care te păzește pe tine în veci neîntinată.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu suspinuri și cu lacrimi căutând pe Ziditorul, ca o aleasă te-ai învrednicit a-L vedea pe Dânsul, împreună cu cei aleși, ceea ce ești vrednică de laudă.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Arătatu-te-ai pildă înfrânării și chip însuflețit curăției, celor ce cu credință laudă sfințită pomenirea ta, Sfântă Eufrosina.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai presus de minte și de cuvânt ai născut pe Ziditorul Cel fără de ani, Care mântuiește de toată spurcăciunea pe cei ce te laudă pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Preasfântă.

Irmosul:

Marea patimilor cea sălbăticită, cu viforul cel stricător de suflet, potolește-o, Stăpâne Hristoase și din stricăciune mă scoate, ca un Îndurat.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...

Dorind să câștigi viața cea de sus, desfătarea cea de jos ai părăsit-o de tot și te-ai amestecat între bărbați, Preafrumoasă Eufrosina, ceea ce pentru Mirele tău Hristos ai defăimat pe logodnicul cel vremelnic.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Domnul Părinților Cel Preaînălțat văpaia a stins-o și a rourat pe tinerii care cântau cu un glas: Dumnezeule, bine ești cuvântat.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lumină ți-a răsărit ție, împreună și veselia, Prealăudată Eufrosina. Căci cugetul ți-a fost drept, cântând: Dumnezeule, bine ești cuvântat.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând toiag Crucea, care te întărea pe tine, cuvioasă, nevătămată ai trecut primejdiile demonilor, cântând: Dumnezeule, bine ești cuvântat.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Inima ta, cuvioasă, locaș ai făcut-o Sfântului Duh, Cel Ce te-a întărit și te-a arătat pe tine mai tare decât duhurile cele viclene.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Dumnezeu Cel fără de trup, Îmbrăcat cu Trup L-ai născut, Preacurată, ca să ne mântuiască pe noi, cei ce cântăm: Dumnezeule, bine ești cuvântat.

Cântarea a 8-a. Irmos: Ție, Făcătorului a toate...

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izbăvitu-te-ai fecioară de materia patimilor, râvnind îngerilor celor fără de materie, cu care împreună cânți: pe Domnul lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viață ți-a dat ție Vistierul vieții, căci ai urmat urmelor Lui și de Frumusețea Lui Cea Dumnezeiască ai dorit; cu Care împreună te și veselești întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Înălțatu-te-ai către locașurile cele adevărate ale veșnicei vieți: dorirea pe care o pofteai ai dobândit-o, fecioară, îndulcindu-te de Lemnul vieții și preaînălțând pe Hristos în veci.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu totul Aleasă și cu totul Înfrumusețată te-ai arătat Fecioară, pe care Dumnezeu te-a iubit și pe care te-a ales, pururea preamărită. Pentru aceea te lăudăm întru toți vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

Tie, Făcătorule a toate, tinerii în cuptor dans a toată lumea împreună cântau: toate lucrurile pe Domnul lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Isaie dănțuiește...

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Praznic sfințit săvârșind ceata monahilor, întru pomenirea ta cea de Dumnezeu luminată, adunarea sihatrilor se veselește. Că te-ai arătat lumină tuturor, Cinstită Eufrosina, vrednică de laudă.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un odor cinstit te-ai făcut Bisericii celei Cerești; ca un crin ai înflorit în curțile lui Dumnezeu; ca un trandafir cu miros dulce te-ai adus Împăratului tuturor și ca un mir de cinste, Sfântă Eufrosina, Preafericită.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminatu-te-ai cu podoaba cea luminată a bunătăților și te-ai adus curată către Cămara de Mire cea înțelegătoare; unde acum privești Frumusețea lui Hristos Cea Neasemănată și te îndulcești de îndumnezeire, în chip desăvârșit.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Sfântă pomenirea ta sfințește astăzi pe credincioși, izvorând luminare de sfințenie. Întru care ne rugăm ție ca unei mirese alese a lui Hristos, Sfântă Eufrosina, prin rugăciunile tale miluiește pe cei ce te cinstesc pe tine.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată Fecioară, Ceea ce ești Ușa Luminii, luminează-mă cu lumina feței tale pe mine cel ce zac întru întunericul patimilor, ca să nu mă cuprindă noaptea morții pe mine, cel ce toată nădejdea mântuirii mele în tine am pus-o.

Irmosul:

Isaie dănțuiește, Fecioara a avut în pântece și a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu și Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care mărindu-L, pe Fecioara o fericim.

SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...

Slăbiciunea femeiască întărind-o fără gând de îndoială, cu nădejdile cele cerești ai locuit între bărbați, de Dumnezeu insuflata fecioară; și prin osteneli și prin neadormite rugăciuni ai supus pe amăgitorul Evei sub călcâiele tale. Pentru aceea cu credință te fericim.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...

Toată nădejdea mea în tine o pun, Născătoare de Dumnezeu, să nu mă rușinezi, Preacurată. Să nu-mi pierd nădejdea mea, Ceea ce ești Bună. Că numai la tine îndrăznind, cu bună îndrăzneală biruiesc puterile cele potrivnice și le surp lăudându-mă, ca unul ce te am pe tine Ajutătoare Nebiruită.

SEDELNA Sfintei Cruci și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...

Maica Ta, Hristoase, văzându-Te pe Cruce pironit, tânguindu-se cu jale striga și zicea: cum Te sârguiești să mă faci fără de fiu, Fiule, Preadulce și să mă lași singură pe pământ pe mine Ceea ce Te-am născut pe Tine, Care dai hrană tutu ror oamenilor? Însă laud și binecuvântez îndelungă răbdarea Ta, cea mai presus de toate, Mântuitorule. 

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta