Mă dor toate, Doamne!




Mă dor toate, Doamne!
A obosit ogorul sub mine.
Și coarnele boilor,
au devenit cuțite care se răsucesc
în sărăcia sufletului meu.
Nici umbră nu mai am
și tu îmi spui să rabd.
Până când?
Prea puțină fiere se mai găsește,
ca să-mi hrănesc
bruma de zile rămase.
Și mierea...
mierea are gust de țărână.
Prea se amestecă cu întunericul din mine.
În loc de suflet,
mi-a rămas o gaură neagră,
pe unde mi se scurg zilele.
Pasul îmi este rar,  
parcă aș calca pe jăratec.
În urma mea
totul se transformă în tăciune.
Tălpile nu mă dor
nu simt nimic,
am și uitat când am lăcrimat ultima dată.
Îmi aduc aminte,
m-am întâlnit cu Moartea.
Îmbătrânise și ea așteptându-mă,
cred că va trebui să o car eu.
Nu o pot lăsa în urmă.
Aștepți să plâng?
După cine, Doamne?
Mi-ai luat tot.
Doar bătrânețea și sărăcia mi-au mai rămas.
Cheamă-mă la cele sfinte, Doamne!

Autor, Mihail Coandă
Motru, Gorj - 21.09.2021

Comentarii

  1. Vă mulțumesc, domnule Director Redactor Șef Daniel Caranda, pentru publicarea poeziei mele în paginile Revistei Viata Spirituala !
    Aleasă prețuire!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta