SFÂNTUL IERARH MUCENIC TEODOSIE DE LA BRAZI († c. 1694)

Acest sfânt ierarh s-a născut în prima jumătate a veacului al XVII-lea, într-o localitate vrânceană de pe apa Zăbrăuțiului, în împrejurimile Panciului. Din tinerețe a luat asupra sa chipul vieții monahicești, iar mai apoi a fost ales egumen al Mănăstirii Bogdana de lângă Onești, pe care marele logofăt Solomon | Bârlădeanu o ctitorise la îndemnul său în jurul anului 1660. De aici a fost chemat să păstorească Episcopia Rădăuților în anul 1669. În 1671, episcopul Dosoftei al Romanului fiind pus în fruntea Mitropoliei Moldovei, Sfântului Teodosie i se încredințează scaunul vlădicesc de la Roman. Aici stă vreme de trei ani, până în 1674, când, după refugierea mitropolitului Dosoftei în Polonia, a fost ridicat la cârma mitropoliei fără să vrea, mai mult silit, de către domnitorul Dumitrașcu Cantacuzino.

Erau vremuri foarte nestatornice, cu multe schimbări de domnii și cu multe jafuri din partea oștirilor străine care bântuiau prin țară. După cum scrie cronicarul Ion Neculce, însuși domnitorul Dumitrașcu Vodă chemase în apărarea sa pe tătari, care au lăsat poporul „numai cu sufletele, bătuți și zdruncinați, cum era mai rău și mai amar, cum nu se poate nici a scrie, nici a povesti caznele și ucisurile lor, ce au avut”. Deci, ridicându-se cu îndrăzneală împotriva acestor nedreptăți ce aveau loc în țară, mitropolitul Teodosie a avut de suferit din partea lui Dumitrașcu Vodă, astfel încât nu a rămas mult timp în scaunul mitropolitan, ci după numai un an de păstorie a fost îndepărtat de același domnitor. S-a retras atunci în locurile natale, viețuind atât în Mănăstirea Bogdana, unde era al doilea ctitor, cât și în Mănăstirea Sfântului loan din Focșani.

Aici a fost cunoscut de tot poporul ca un om al lui Dumnezeu, foarte râvnitor pentru cele sfinte. Au rămas și multe documente care îl atestă ca un părinte duhovnicesc de încredere, a cărui autoritate era neîndoielnică în mijlocul credincioșilor, astfel încât câteodată judeca felurite pricini între aceștia, iar alteori semnătura lui întărea învoielile dintre ei.

Revenind în obștea sa de la Bogdana, el nu a mai vrut să-și recapete vredniciile arhierești din care fusese îndepărtat, ci vreme de aproape două decenii și-a îndreptat toată osârdia numai spre ctitorirea de noi lăcașuri sfinte spre slava lui Dumnezeu, după cum scrie și în diata sa din 1691: „Facem știre tuturor cui se cuvine a ști, pentru orânduiala vieții noastre, că am avut noi mare râvnă către zidirea sfintelor biserici și pe unde, cum și ce am putut zidi, Dumnezeu știe”. Încă de pe când era episcop la Roman, acest ierarh iubitor de viață călugărească s-a îngrijit îndeaproape de mănăstirile din Țara de Jos: Soveja, Mera, Lepșa, Buluc, Scânteia. După întoarcerea sa în locurile natale, numele său este legat cu certitudine de înființarea mai multor mănăstiri din această zonă: Brazi, Trotușanu, Mușinoaiele, Bogdana, pe care le-a ctitorit sau care au fost ctitorite la îndemnul său, sau cărora le-a făcut felurite danii.

Mănăstirea Brazi - numită și „de la Cruce” -, de lângă orașul Panciu, a fost cea mai iubită ctitorie a sa. Aici s-a ostenit cel mai mult, ajutat fiind și de ucenicul său, Lavrentie, episcopul Rădăuților, și aici a avut de înfruntat și multe opreliști. În 1688 a fost răpit de trimișii lui Șerban Cantacuzino și dus în Țara Românească, unde a fost închis și chinuit vreme de 10 săptămâni. Încă vreme îndelungată a fost împiedicat cu silnicie de un fost postelnic să construiască biserica pe care voia să o facă pentru mănăstire, dar, fiind acela apoi lovit de o boală nemiloasă, a recunoscut că a prigonit pe nedrept pe cuviosul ierarh și și-a lăsat prin testament toate moșiile sale ctitoriei Sfântului Teodosie. Iar acesta, fără a ține minte răul, a primit ca fostul postelnic să fie îngropat în curtea bisericii și s-a rugat pentru iertarea păcatelor lui. Deci, trecând peste toate încercările, a ridicat o nouă biserică și chilii și a rânduit un egumen care viețuise în Muntele Athos.

Dar râvna fostului mitropolit nu s-a oprit aici, căci voia să mai ridice și alte lăcașuri sfinte. Însă Dumnezeu, care cunoaște adâncurile inimilor oamenilor și ceea ce este de folos fiecăruia, a rânduit pe de o parte ca sfârșitul Sfântului Teodosie să fie încununat prin mucenicie, iar pe de altă parte n-a trecut cu vederea nici dorința lui fierbinte de a ridica și alte biserici. Deci l-a înștiințat din vreme pe robul Său despre sfârșitul ce i se apropia și i-a arătat și calea pe care se vor săvârși ctitoriile sale. Așadar, Sfântul Teodosie a îngropat într-o pădure banii pe care îi pregătise, lăsând și o însemnare „că cine va găsi acești bani este îndatorat să zidească din ei o mănăstire și trei schituri” și că „la terminarea de zidit a celui din urmă, al treilea schit, va afla și moaștele mele”¹⁴⁹.

Nu mult după aceasta, o ceată de tătari a venit la Mănăstirea Brazi și l-a chinuit pe bătrânul Teodosie ca să spună unde își are ascuns avutul. Iar sfântul nevrând să destăinuie unde era zestrea sfintelor lăcașe pe care voia să le construiască, tătarii i-au tăiat capul. Astfel, râvnitorul mitropolit s-a învrednicit a dobândi cununa de mucenic în mănăstirea „de la Cruce” și a fost îngropat noaptea de niște ucenici în lăcașul pustiit de năvălitori.

După mai mult de o sută de ani de la aceste întâmplări, un pustnic din Munții Buzăului, călăuzit de Dumnezeu, descoperea vasul cu bani ascuns în pădure de Sfântul mitropolit Teodosie și însemnarea pe care acesta o lăsase. Minunându-se de lucrarea dumnezeiască săvârșită prin această descoperire, pustnicul Dimitrie s-a apucat de lucru cu toată râvna și a dus la bun sfârșit dorința mitropolitului Teodosie. EI a reconstruit Mănăstirea Brazi, unde a și fost pus egumen, și încă trei schituri, după porunca lăsată de sfântul mucenic. La sfârșit, în anul 1842, în timp ce își pregătea propriul mormânt în curtea bisericii ultimului schit, a aflat moaștele Sfântului Teodosie, după cum scria chiar el mai târziu: „La sfârșit, am vrut să-mi fac mormântul meu în țintirim la Brazi tocmai în locul unde a fost biserica veche. Și săpând adânc de șase palme, am găsit locul unde la picioarele răposatului mitropolit Teodosie, ctitorul Mănăstirii Brazi, se găsea capul mormântului meu. Și, săpând în sus, am găsit tot trupul deplin, înșirate oasele, iar capul l-am găsit cu gura în jos, precum este știut că a fost tăiat de tătari și îngropat noaptea”.

Toate acestea sunt descrise în viața Sfântului Antipa de la Calapodești, care, auzind de faima arhimandritului Dimitrie și de minunatele descoperiri ale lui, s-a îndreptat spre Brazi, ca să primească sfat duhovnicesc de la un bătrân iscusit în cele duhovnicești ca acesta. Aici s-a închinat el însuși la moaștele Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie, după cum spunea mai târziu ucenicilor săi: „M-am învrednicit eu însumi să văd și să sărut aceste moaște din care ieșea un parfum foarte mirositor”. În prezența acestor sfinte moaște a fost călugărit Sfântul Antipa de starețul Dimitrie, care l-a binecuvântat să plece la Athos, pe drumul la capătul căruia și noul monah se va învrednici să fie numărat în ceata sfinților.

Descoperirea minunată a moaștelor Sfântului Teodosie stă mărturie a locului pe care el l-a dobândit în rândul sfinților și a înălțimii duhovnicești la care ajunsese, căci el a proorocit cu peste o sută de ani înainte rânduiala dumnezeiască prin care avea să se împlinească visul său de a se construi cele patru sfinte lăcașuri și cum aveau să fie găsite osemintele sale. El a luat cununa mucenicească apărând bunurile Bisericii, preferând să-și dea viața decât să destăinuiască locul unde se aflau acestea și să le dea în mâinile necredincioșilor. Această jertfă și viața sa curată și sfântă au făcut ca el să fie cinstit de credincioși încă de la aflarea sfintelor sale moaște. În anul 2003 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, ziua sa de prăznuire fiind 22 septembrie, dată la care a trecut la cele veșnice.

Sfinte Ierarhe Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!