Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop


 


Troparul Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop, glasul 1:

Iubitorule de nevoință și râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioan, părăsit-ai cele trecătoare și ai ales pe cele veșnice; luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop și în peșteră pustnicească, împreună cu îngerii, L-ai slăvit pe Dumnezeu. Pentru aceasta, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Cânta-voi Ție, Doamne...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înțelegând să mergi pe urmele Domnului Hristos, te-ai înstrăinat de ai tăi și locuind în peșteră aproape de mănăstire, ai ridicat semn de biruință asupra celui potrivnic, întărit fiind cu Dumnezeiască Putere.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De dulcețile lumii lepădându-te și amăgirile vicleanului disprețuindu-le, ai ales calea cea adevărată a nevoințelor pentru dobândirea Împărăției Cerurilor.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Dragostea celor pământești supunând-o tu dragostei celei Dumnezeiești, ai părăsit viața cea după duhul lumii, sârguindu-te a vedea frumusețea lui Hristos.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ești Ușă de mântuire, deschide-ne nouă ușile pocăinței ca o Bună Folositoare; și din cătușele păcatului ne slobozește, păzindu-ne cu mila ta.

Catavasie:

Cruce însemnând Moise, de-a dreptul cu toiagul Marea Roșie a despărțit-o lui Israel, cel ce pedestru a trecut-o. Iar de-a curmeziș lovind marea, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruita armă. Pentru aceea să-I cântăm lui Hristos, Dumnezeului nostru, că S-a preamărit.

Cântarea a 3-a. Irmos: Biserica cea stearpă...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând Crucea ca pe o armă tare ai stat împotriva uneltirilor potrivnicului și de la Hristos, Cel Ce cu Puterea Dumnezeirii a biruit lumea, te-ai întărit în nevoință.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Puterea Duhului ți-ai pătruns trupul tău cel mult trudit cu nevoințele sihăstriei, Fericite Ioan. Pentru aceasta ai dobândit intrarea în Împărăția Cerurilor.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cunoscând, Cuvioase Ioan, minunata călătorie spre cele de sus, la înălțimea cerească ridică-ne pe noi, cei ce cu credință și cu smerenie te lăudăm pe tine.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nădejdea noastră, Născătoare de Dumnezeu Preacurată și dorul nostru spre tine le punem, Milostiv fă nouă pe Fiul tău.

Catavasie:

Toiagul spre închipuirea Tainei se primește, căci cu odrăslire a ales preot; iar Bisericii, celei mai înainte neroditoare, acum a înflorit Lemnul Crucii, spre putere și spre întărire.

Cântarea a 4-a. Irmos: Pentru dragostea chipului tău...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Legea lui Dumnezeu întărindu-ți simțirile, Cuvioase, ți-ai îndreptat gândul tău spre înțelegerea celor netrupești și duhovnicești, înaintând din putere în putere, Părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iubirea de cele trupești lepădând, te-ai făcut vas al Sfântului Duh, Cuvioase, împodobindu-te cu înfrânarea, cu răbdarea și cu gândul smerit.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Viață asemenea îngerilor ai dus pe pământ, Părinte Cuvioase. Pentru aceasta Biserica îți aduce astăzi cinstirea cuvenită, rugându-te să mijlocești pacea și mântuirea noastră.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Să te aflăm pe tine, Preacurată, povățuindu-ne către virtuți și îndreptându-ne către cărările pocăinței.

Catavasie:

Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale; înțeles-am lucrurile Tale; și am preamărit Dumnezeirea Ta.

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvioase Părinte Ioan, tânăr fiind, ai ajuns la măsura sfinteniei și văzând Hristos sporirea ta duhovnicească, te-a mutat către Dânsul, dându-ți fericirea cea dorită.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din tinerețe ai luat jugul Domnului, Cuvioase și în brazdele inimii tale ai semănat grâul cel duhovnicesc și ai primit darul de la Dumnezeu de a întări sufletele noastre.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Pentru nevoințele cele prea multe în rugăciune și muncă ai primit Împărăția cea de sus, tu care ai trăit pe pământ ca unul fără de trup. Acum în ceruri stând, înaintea Sfintei Treimi, adu-ți aminte de noi.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfântă Fecioară, caută asupra robilor tăi și du rugăciunile noastre către Fiul tău și Dumnezeu, cerând iertare de greșeli și mare milă.

Catavasie:

O, de trei ori Fericite Lemn, pe care S-a Răstignit Hristos, Împăratul și Domnul; prin care a căzut cel ce a înșelat cu lemnul, înșelat fiind de Cel Ce s-a pironit pe tine cu trupul; pe Dumnezeu, Care dă pace sufletelor noastre.

Cântarea a 6-a. Irmos: Strigat-au mai înainte închipuind...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În Sfânta Mănăstire Prislop ai câștigat nevoința și petrecerea înfrânării, Cuvioase Părinte Ioan. Pentru aceasta roagă-te pentru noi, cei ce săvârșim cu credință sfântă pomenirea ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Roagă-te, Cuvioase Părinte Ioan, împreună cu Sfântul Evanghelist Ioan, cu Sfântul Nicodim, să ne dea Dumnezeu haină luminoasă și nouă, pentru puținele noastre nevoințe, ca să putem intra în locașurile cerești și cu cântări să-L preamărim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Dar lui Dumnezeu bineprimit te-ai adus, Cuvioase Părinte Ioan al Prislopului, pe care roagă-L neîncetat să ierte păcatele noastre, ale celor ce săvârșim pomenirea ta și arată-ne și pe noi părtași strălucirii tale.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Nădejdea tuturor creștinilor, dă-ne putere spre împlinirea faptelor bune, ca să nu fim drumeți întârziați pe calea mântuirii.

Catavasie:

În pântecele fiarei celei din apă, Iona palmele întinzându-și în chipul Crucii, mântuitoarea Patimă mai înainte a închipuit-o lămurit; de unde a treia zi ieșind, Învierea cea mai presus de lume a însemnat a lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce S-a Răstignit cu Trupul, iar cu Învierea cea de a treia zi lumea a luminat.

CONDAC, glasul al 4-lea:

Jugul nevoințelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Cuvioase Ioan. În peșteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit și podoaba pustniciei ai dobândit. Pentru aceasta cu cântări te lăudăm zicând: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioan, lauda Prislopului.

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii lui Avraam...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin ostenelile înfrânării și nevoințele sihăstrești ai ajuns la măsura de vârstă duhovnicească a lui Hristos, Părinte Cuvioase Ioan. Pentru aceasta dă-ne și nouă ajutor să urcăm treptele vieții duhovnicești.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin curgerile lacrimilor tale, te-ai arătat pe tine pom aducător de roade, Cuvioase Părinte Ioan, aducând fapte pline de bună mireasmă.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cel Ce dă daruri celor lipsiți ca un Dumnezeu, cu bunătate te-a dăruit pe tine, Cuvioase Părinte Ioan, Țării Hațegului și întregului popor român, ca să fii mijlocitor, rugător și drept ajutător în nevoințele mântuirii.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Maica lui Dumnezeu, roagă-te Fiului tău, iertare de greșeii să dăruiască celor ce se închină Nașterii celei mai presus de fire.

Catavasie:

Nebuna poruncă a tiranului celui păgân, pe popoare le-a tulburat, suflând cu îngrozire și cu hulă urâtă împotriva lui Dumnezeu; însă pe cei trei tineri nu i-a înfricoșat mânia cea de fiară, nici focul cel mistuitor; ci, cu Duh de rouă aducător, ce împotrivă răsuna, împreună cu focul fiind, cântau: Prealăudate Dumnezeul părinților și al nostru, bine ești cuvântat.

Cântarea a 8-a. Irmos: Izbăvitorul tuturor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce ai fost smerit, blând, pașnic, Părinte Cuvioase, cu adevărat locaș al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi ca fii ai luminii să umblăm.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cel ce ai câștigat, prin ostenelile tale, covârșitoarea dragoste Dumnezeiască, roagă-te, Cuvioase Părinte Ioan, să ne împărtășim și noi de aceasta, împlinind ceea ce este bineplăcut lui Dumnezeu.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Cinstind Treimea Cea întocmai Puternică, Cinstită și de o Ființă întru o Dumnezeire, Slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, cântăm cu un glas: preoți, binecuvântați, popoare, preaînălțați-L pe El întru toți vecii.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din pricina mulțimii greșelilor, m-am apropiat de moarte, Preacurată și afară de tine neștiind a afla ajutor, te rog, pe tine, buna mea Stăpână, apucă mai înainte și mă miluiește.

Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe El întru toți vecii.

Catavasie:

Binecuvântați, tineri, cei întocmai cu numărul Treimii, pe Făcătorul, Dumnezeu Părintele; lăudați pe Cuvântul, Cel Ce S-a pogorât și focul în rouă l-a prefăcut; și preaînălțați pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viață tuturor întru toți vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Eva, adică prin boala neascultării...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preamărind numele Domnului Iisus Hristos, ai ajuns să fii lăudat. Pentru aceasta, strigăm către tine, Părinte Ioan: izbăvește-ne de toată nevoia și necazul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta astăzi nouă ne-a răsărit, mai luminat decât soarele strălucind cu Dumnezeieștile daruri, luminând gândurile credincioșilor și alungând întunericul necazurilor, Cuvioase Părinte Ioan al Prislopului.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Soarele dreptății Strălucind în sufletul tău luminat, a alungat dintr-însul toată negura păcatului și te-a arătat pe tine sfeșnic prealuminat al Mântuitorului. Pentru aceasta noi te lăudăm: bucură-te, cel ce nimic nu ai preamărit mai mult decât pe Dumnezeu.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu, Ceea ce ești Maica Fiului lui Dumnezeu, ajută-ne să ne țesem din fapte bune veșmânt luminos, ca să nu ne rușinăm în ziua înfricoșatei judecăți.

Catavasie:

Rai de Taină ești Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, de care Lemnul Crucii cel de viață purtător pe pământ s-a sădit. Pentru aceasta, acum înălțat fiind, închinându-ne lui, pe tine te mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Bine săvârșindu-ți nevoința, Cuvioase Ioan, ai primit de la Dumnezeu ca răsplată fericirea veșnică. Pentru aceasta, adunându-ne după datorie, te cinstim închinându-ne cu credință cinstitei icoanei tale, ca să dobândim mare milă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta