Viața Sfinților Mucenici din Dobrogea Chiril, Chindeu și Tasie

 Sfinții Mucenici din Dobrogea Chiril, Chindeu și Tasie au suferit moarte martirică în vremea împăratului Dioclețian, în cetatea Axiopolis de lângă Cernavodă, respectiv Durostorum.

Din cei care au pătimit aici, Chiril, Chindeu și Tasie, ale căror nume sunt pomenite într-o inscripție descoperită în anul 1947, sunt cei mai cunoscuți.

Sfântul Chiril era cinstit în Axiopolis, având cinci zile de sărbătoare. Era fie un martir local, fie că numai suferise aici pentru Hristos, probabil într-o zi de 26 aprilie. Se crede că pe mormântul lui s-ar fi ridicat o biserică, ale cărei ruine se mai văd și azi.

La fel stau lucrurile și în cazul lui Chindeu, un sfânt local, probabil un daco-roman.

După cum aflăm din volumul Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinți Daco romani și Români, în privința lui Tasie, mulți istorici socotesc că este una și aceeași persoană cu ostașul martir Dasius, despre care „actul său martiric” arată că ar fi pătimit în cetatea Durostorum, în ziua de 20 noiembrie 304. Acești istorici cred că el ar fi suferit martiriul la Axiopolis, iar mai târziu i-au fost așezate moaștele, pentru o vreme, în Durostorum.

Din actul său martiric, aflăm multe lucruri interesante în legătură cu pătimirea sa. Era soldat în armata romană, tocmai în vremea persecuțiilor lui Dioclețian. Era pe atunci foarte răspândită sărbătoarea „saturnaliilor”, în cinstea zeului grec Cronos, numit de romani Saturn, zeul timpului. Cu acest prilej, se obișnuia să se aleagă un soldat, prin tragere la sorți, ca „rege al saturnaliilor”, care era îmbrăcat „într-o haină împărătească, după asemănarea lui Cronos însuși”, având dreptul ca, timp de 30 de zile, să-și permită orice fapte „nelegiuite și rușinoase”, precum și felurite „plăceri diavolești”.

După încheierea acestor zile, în ziua propriu-zisă a sărbătorii, se sfârșea însă și viața lui, căci el urma să fie adus jertfă lui Cronos și ucis cu săbiile. S-a întâmplat ca să fie ales, prin tragere la sorți, în vederea sărbătoririi lui Cronos, tocmai soldatul creștin Dasius. „Aprins de râvnă sfântă”, după cum mărturisește actul său martiric, și-a dat seama că după acele zile de petreceri deșarte și trecătoare, „va fi aruncat în focul cel veșnic”, încât Dasius și-a zis: „Este mai bine pentru mine să sufăr puținele chinuri și munci, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, iar după moarte să moștenesc viața cea veșnică, împreună cu toți sfinții”.

Drept aceea, în ziua rânduită pentru începutul sărbătorii, Dasius le-a spus celorlalți soldați că este creștin și că preferă să fie adus el însuși ca jertfă lui Hristos. Închis de îndată, a doua zi a fost adus în fața comandantului său militar Bassus, spre a fi judecat. Neînfricatul Dasius a respins cu tărie toate încercările aceluia de a-l face să cinstească chipurile împăraților de atunci.

El declara, între altele: Sunt creștin și nu slujesc împăratului pământesc, ci împăratului celui ceresc și primesc darul Lui, trăiesc din harul Lui și mă îmbogățesc din negrăita Lui iubire de oameni sau: Eu mărturisesc că sunt creștin și nu mă supun nimănui altuia decât unuia, curatului și veșnicului Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, cel în trei nume și fețe, dar de o singură ființă. Văzând că toate încercările de a-l abate de pe drumul său rămân zadarnice, legatul Bassus l-a supus la multe chinuri și, în cele din urmă, a poruncit să i se taie capul.

Săvârșirea lui din viață s-a petrecut în ziua de 20 noiembrie, anul 304. Moaștele fericitului mucenic al lui Hristos au fost duse la Durostorum, iar în anul 579 la Ancona, în Italia, unde se păstrează până azi, în biserica Sfântul Cyriacus; pe sarcofagul său se găsește inscripția grecească: Aici zace Sfântul martir Dasios, adus din Dorostol (Durostorum).