Cuvânt la Sfânta și Marea Joi

 

„Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, întru Mine petrece și Eu întru el” (In. 6, 56)

Despre Sfânta Cină

Noi avem de gând a ne apropia de masa cea prea sfântă, care umple pe fiecare de o sfială cucernică. Să ne apropiem dară de ea cu o conștiință curată. Să nu fie aici vreun Iuda, care poartă în inimă înșelăciunea împotriva aproapelui său, să nu fie vreun înrăutățit, care ascunde în sufletul său otrava prihanei.
Aici se află de față Însuși Hristos, spre a găti pentru noi această masă, căci nu omul a putut să prefacă pâinea și vinul în trupul și în sângele lui Hristos, ci preotul stă acolo numai spre a înfățișa pe Hristos și a săvârși rugăciunea; numai harul și puterea lui Dumnezeu lucrează acea prefacere. „Acesta este trupul Meu” (Lc. 22, 19). Așa se rostește cuvântul, care aduce acea prefacere. Precum glasul acela, care a zis: „Creșteți și vă înmulțiți, și umpleți pământul” (Fac. 1, 28), deși era numai un cuvânt, dar a trecut în faptă, și a înmulțit omenirea, așa și la Cina cea Sfântă glasul acesta al lui Dumnezeu înmulțește harul la toți cei ce se împărtășesc din ea cu vrednicie.
De aceea să nu fie părtaș la această sfântă masă nici un fățarnic, nici un înrăutățit, nici un răpitor, nici un hulitor, nici un învrăjbit, nici un zgârcit, nici un bețiv, nici un lacom de avere, nici un desfrânat, nici un pizmăreț, nici un fur, nici unul cu răutatea ascunsă în inimă, ca nu cumva el însuși să-și atragă judecata, adică hotărârea osândirii. Iată, Iuda s-a împărtășit cu nevrednicie din Cina cea tainică, și apoi de acolo s-a dus și a vândut pe Domnul. De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtășesc din această Sfântă Taină, și că ei înșiși se aruncă într-o osândă încă mai mare.
Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte. Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporește boala, așa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult mărește răspunderea și osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curățim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta! Așa, să curățim sufletele noastre, și să facem aceasta curând.
Cum și în ce chip? – întrebi tu. Iată cum: dacă tu ai ceva împotriva vrăjmașului tău, stârpește mânia și curmă dușmănia, pentru ca la această masă să dobândești iertarea păcatelor tale. Tu te apropii de jertfa cea prea sfântă, cea înaltă. Hristos este aici Cel jertfit. Socotește, deci, pentru ce Hristos S-a adus pe Sine jertfă? El a pătimit de bună voie, pentru ca să surpe zidul ce era între Dumnezeu și oameni, să împace cerul și pământul, iar pe tine, din vrăjmaș lui Dumnezeu, să te facă iarăși soț al îngerilor.
Hristos a dat viața Sa pentru tine, iară tu nu voiești să curmi vrăjmășia contra aproapelui tău? Cum poți tu așa să te apropii de masa păcii?
Domnul nu a pregetat pentru tine a răbda toate patimile, iar tu pregeți a te lepăda de mânia ta!
Gândește, însă, că dragostea este rădăcina, izvorul și muma a tot binele.
Dar pentru ce nu voiești tu să ierți?
„M-a mâhnit foarte adânc, zici tu, mi-a făcut o nedreptate înmiită, m-a adus chiar la primejdie de viață”.
Dar ce sunt toate acestea? El, totuși, nu te-a răstignit, ca jidovii pe Domnul! Dacă tu nu ierți mâhnirea pricinuită ție de aproapele tău, nici Tatăl cel ceresc nu-ți va ierta ție păcatele tale; și cu ce conștiință vei putea tu să te rogi și să zici: „Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău”, și celelalte mai departe?
Hristos tocmai pentru mântuirea oamenilor a dat însuși sângele Său, pe care aceștia l-au vărsat. Ce poți tu să faci, care să se asemene cu aceasta?
Când, tu nu ierți pe vrăjmașul tău, strici nu atât lui, cât ție însuți, gătindu-ți pentru ziua cea viitoare a Judecății o osândă veșnică.
Căci Dumnezeu de nimenea nu se îngrețoșează așa de tare și pe nimenea nu osândește așa de mult ca pe cel ce rămâne neîmpăcat, a cărui inimă este umflată de mânie și aprinsă de izbândire.
Ascultă, numai, ce zice Domnul: „Când aduci darul tău la altar, și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău înaintea altarului și mergi de te împacă mai întâi cu fratele tău; apoi, venind, adu darul tău” (Mat. 5, 23-24).
Ce zici? Trebuie oare eu să las darul și jertfa? Desigur, aceasta este jertfa păcii, iar dacă tu nu năzuiești la pace, părtășia ta la jertfă nu-ți aduce nici un folos.
Așadar, dobândește mai întâi pacea, apoi vei putea să tragi și folosul de la jertfă. Pentru pace este întemeiată această jertfă, căci pentru aceasta a venit în lume Fiul lui Dumnezeu, pentru ca iarăși să împace neamul omenesc cu Tatăl, precum zice Pavel: „Acum El a împăcat toate și a nimicit vrajba pe cruce” (Col. l, 22; Efes. 2, 16). Și El însuși nu numai că a venit ca să întemeieze pacea, ci ne și fericește pe noi, dacă vom face și noi la fel, când zice: „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Mt. 5, 9).
Deci, precum a făcut Hristos, Fiul lui Dumnezeu, așa fă și tu acum, pe cât este aceasta omului cu putință, căutând a face pace ție și aproapelui tău.
Dragostea este cea mai mare între faptele cele bune, pentru aceea Hristos pe împăciuitori îi numește „fii ai lui Dumnezeu”; și pentru aceea El, în cuvântarea cea pentru lăsarea jertfei la altar, a pomenit numai de împăcarea cu aproapele.
Gura ta primește acum trupul Domnului. De aceea păstrează limba ta curată de vorbele cele de rușine și semețe, de batjocură și de hulire; căci este foarte pierzător de a întrebuința la ocară și batjocură și la vorbe nebunești limba care a fost părtașă acestor prea Sfinte Taine.
Nu pângări cinstea pe care Dumnezeu ne-a dat-o în Cina cea Sfântă, ca ea să nu se facă pentru tine o mai mare răspundere și păcat. Dar tu primești Taina cea Sfântă nu numai cu gura, ci și cu inima; de aceea, să nu gândești rele și viclenie asupra aproapelui tău, ci ține sunetul tău curat de toată răutatea.
Aș putea, iubiților, să vă vorbesc mai mult despre aceasta, dar și cele ce s-au zis ajung pentru cei ce au primit întru sine sămânța cucerniciei, cu luare aminte și cu pricepere, dornici să urmeze celor zise. Așadar, vă rog neîncetat să gândiți la aceste cuvinte și de-a pururea să vă aduceți aminte de această sfântă unire, pe care o săvârșim noi acum, la masa Domnului!
Aici sufletele noastre se curățesc și toți ne facem mădulare ale lui Hristos; căci aici este un trup căruia toți ne facem părtași.
Așa, prin aceasta, noi ne facem un trup, ca sfânta dragoste cea întru Hristos să lege toate sufletele noastre.
Dacă vom face aceasta, atunci putem să gustăm hrana cea sfântă cu o siguranță îmbucurătoare și ne vom face locașuri ale păcii celei agonisite de Hristos.
Dimpotrivă, dacă ne lipsește împăcarea, atunci, de am avea mii de fapte bune, toate acelea vor fi deșarte și zadarnice.
Când Hristos S-a înălțat la Tatăl, în loc de bogăție și mărire, a lăsat ucenicilor Săi altă moștenire, prin cuvintele: „Pacea Mea dau vouă, pacea mea las vouă” (Ioan. 14, 27). Însă ce bogăție și ce comoară poate să fie mai mare și mai scumpă decât pacea lui Hristos, care este un bine negrăit, pe care nu-l poate cuprinde cu desăvârșire nici o minte omenească?
Fiindcă și profetul Zaharia știa acestea și vedea ce mare nelegiuire este ne-pacea, de aceea a zis: „Ascultă poporul meu, fiecare să grăiască adevăr cu aproapele său și nimenea să nu amintească întru inima sa jignirile suferite de la aproapele; fugiți de cuvintele cele mincinoase și nu veți vedea moartea [cea sufletească], zice Domnul” (Zah. 8, 16-17). El vrea să zică: De veți fi mincinoși și neîmpăcați, de veți jura jurăminte mincinoase și veți uita poruncile mele, veți muri (adică sufletele voastre se vor osândi).
Deci, iubiților, știind noi toate acestea, să părăsim orice mânie, să ținem pacea unii cu alții, să smulgem rădăcina răutății, să curățim conștiința noastră, să ne împărtășim de înfricoșatele taine ale Sfintei Cine cu blândețe și cu bunătate, să ne apropiem de masa cea sfântă cu umilință, cu smerenie, cu frică și cu lacrimi pentru păcatele noastre, pentru ca înduratul Dumnezeu, privind din cer simțămintele noastre cele pașnice, dragostea noastră cea nefățarnică și conglăsuirea noastră cea frățească, să ne facă părtași tuturor bunătăților celor făgăduite, prin harul și iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh se cuvine lauda și închinăciunea în vecii vecilor ! Amin.