Roadele calomniei

Sfântul Isidor, presbiterul Schitului, avea un ucenic virtuos, pe diaconul Pafnutie. Pe diaconul acesta l-a invidiat odată un monah care, din păcate, devenise unealtă diavolului. Şi ce-a făcut omul acesta fără frică de Dumnezeu? In ceasul rugăciunii de obşte a ieşit din biserică, a luat o carte de-a lui şi, fără să-l vadă cineva, a lăsat-o în chilia lui Pafnutie. După aceea s-a dus la avva Isidor şi i-a spus:

- Un frate mi-a furat cartea cutare.

- Ce spui? Niciodată nu s-a întâmplat asta în Schit!

- Totuşi! Dă-mi doi părinţi ca să căutăm prin chilii. Şi, într-adevăr, au început să caute. La urmă au mers şi la chilia diaconului, unde au găsit cartea. Monahul l-a luat şi l-a dus la presbiter, în biserică. Indată Pafnutie, în faţa tuturor celor aflaţi în biserică, i-a pus metanie cuviosului Isidor, spunând:

- Am păcătuit, părinte, pedepseşte-mă!

Avva i-a dat canon să nu se împărtăşească vreme de trei săptămâni. In perioada aceasta virtuosul Pafnutie, de fiecare dată când era slujbă în biserică, punea metanie în faţa părinţilor şi îi ruga:

- Iertaţi-mă pentru păcatul pe care l-am făcut!

După cele trei săptămâni a mers să se împărt㬺ească, însă, îndată, monahul care l-a învinuit pe nedrept a fost demonizat şi a început să strige:

- Eu l-am învinuit pe nedrept pe robul lui Dum¬nezeu!

Toţi părinţii s-au rugat în biserică pentru a fi izbăvit de demon, dar fără niciun rezultat. Atunci cuviosul Isidor a spus în faţa tuturor:

- Avva Pafnutie, tu trebuie să te rogi, căci pe tine te-a învinuit pe nedrept. Doar rugăciunea ta îl poate vindeca.

Şi, într-adevăr, îndată ce s-a rugat Pafnutie, demonizatul s-a tămăduit.