Predică la Nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul



Amin zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei, unul mai mare ca Ioan Botezătorul (Matei 11, 11)
Iubiți credincioși,
Apropiindu-se zorile mântuirii neamului omenesc și Hristos, Soarele dreptății, voind a veni pe pământ pentru mântuirea neamului omenesc din robia diavolului, mai înainte de lumină a răsărit luceafărul cel înaintemergător, dumnezeiescul și marele Prooroc Ioan Botezătorul.
Minunată și binevestită de Arhanghelul Gavriil i-a fost nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, după cum și trăirea lui pe pământ i-a fost îngerească și mai presus de om. Dumnezeiasca Scriptură ne arată luminat în ce fel a fost nașterea lui Ioan, zicând: "Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron și se numea Elisabeta. Și erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără de prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului. Dar nu aveau copii, deoarece Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor. Și, pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu în rândul săptămânii sale, după obiceiul preoției, a ieșit la sorți să tămâieze, intrând în altarul Domnului, iar toată mulțimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară și se ruga.
Și i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Și, văzându-l Zaharia, s-a tulburat și frică a căzut peste el. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-l vei numi Ioan. Și bucurie și veselie vei avea și mulți se vor bucura de nașterea lui. Căci va fi mare înaintea Domnului; vin și sicheră nu va bea și încă din pântecele maicii sale se va umple de Duhul Sfânt și pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Și va merge înaintea Lui cu duhul și cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre fii și pe cei neascultători la înțelepciunea drepților, ca să gătească Domnul un popor desăvârșit" (Luca 1, 13-17).
Acestea sunt cuvintele Sfintei Scripturi în legătură cu nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Sunt încă și alte cuvinte ce urmează în această privință în Sfânta Evanghelie de la Luca, dar noi, oprindu-ne aici, vom pune o întrebare la mărturia Arhanghelului Gavriil, marele binevestitor și trimis al Preaînaltului Dumnezeu, care zice despre Ioan că va fi mare înaintea Domnului (Luca 1, 15).
Cu adevărat, frații mei, mulți din sfinții lui Dumnezeu au fost mari și slăviți de Domnul. Mare a fost fericitul patriarh Avraam, căci a crezut în Dumnezeu și i s-a socotit aceasta ca dreptate (Facere 15, 6). El s-a învrednicit a primi pe Sfânta Treime în chip de trei oameni, la stejarul Mamvri (Facere 18, 2). El a adus jertfă lui Dumnezeu pe singurul său fiu, Isaac, și atât de mult a plăcut lui Dumnezeu, încât a auzit de la El aceste cuvinte: Juratu-M-am pe Mine Însumi, zice Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta și nu ai cruțat nici pe singurul tău fiu pentru Mine, de aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea și voi înmulți foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului și ca nisipul de pe malul mării, și va stăpâni neamul tău cetățile dușmanilor tăi și se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului pentru că ai ascultat glasul Meu (Facere 22, 16-18).
Mare a fost patriarhul Isaac, căci prin mijlocirea îngerului Domnului și-a luat femeie din neamul lui Avraam (Facere 24, 4, 7, 40, 51). Mare a fost și patriarhul Iacob, că a fost binecuvântat întâi de tatăl său Isaac (Facere 27, 28-30). El a fost tatăl celor doisprezece patriarhi (Matei 1, 2) și împreună cu Avraam, strămoș după trup al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Mare a fost Moise, căci cu el vorbea Dumnezeu gură către gură, la arătare și aievea, iar nu în ghicituri, și el vedea fața Domnului (Numerii 12, 8). Acest mare și slăvit prooroc al lui Dumnezeu era cel mai blând om de pe fața pământului (Numerii 12, 3). Prin el Dumnezeu a făcut mari, înfricoșate și preamărite minuni, prin care a bătut Egiptul cu atâtea feluri de pedepse (Ieșire 4, 11) și a scos din robia egiptenilor pe poporul Său, Israel (Ieșire 12, 30-33). Mare a fost și Isus al lui Navi, urmașul lui Moise la conducerea poporului lui Israel (Iosua 1, 1-17), căci prin el a uscat Dumnezeu Iordanul și a adus în pământul făgăduinței pe poporul ales (Iosua 3, 13-17).
Mare a fost și Samuil, cel născut prin rugăciune și post, care a uns la împărăție pe Saul și pe David (I Regi 1, 10-13; I Regi 10, 1-2). Mare a fost Ilie, cel ce sufla cu foc și care de trei ori a pogorât foc din cer (III Regi 18, 38; IV Regi 1, 10) și a încuiat cerul să nu plouă pe pământ trei ani și șase luni, apoi, prin rugăciunea lui, iar s-a deschis cerul și a dat Dumnezeu ploaie pe pământ (III Regi 18, 44-45). Mare a fost și sfântul prooroc și împărat David, cel după inima lui Dumnezeu (I Regi 16, 7) și strămoș după trup al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Dar ce vom zice de ceilalți sfinți și aleși ai lui Dumnezeu care au fost împodobiți de Dumnezeu cu felurite daruri și puteri? Însă pe toți i-a întrecut în sfințenie și cinste Sfântul și dumnezeiescul Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și botezătorul Domnului. Acest adevăr l-a arătat nu numai Arhanghelul Gavriil, când a zis către Zaharia, tatăl Sfântului Ioan, "căci va fi mare înaintea lui Dumnezeu", ci și Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos când a zis: Amin zic vouă, nu s-a ridicat între cei născuți din femei, unul mai mare ca Ioan Botezătorul (Matei 11, 11).
Acestea le-am spus pentru slava și cinstea cea mare pe care i-a dat-o Dumnezeu Sfântului Ioan Botezătorul. Acum se cuvine să arătăm ce s-a întâmplat după bunăvestirea Arhanghelului Gavriil, la nașterea Sfântului Ioan. Iată ce ne spune Sfânta Evanghelie: Și a zis Zaharia către înger: După ce voi cunoaște acestea? Căci eu sunt bătrân și femeia înaintată în zilele ei. Și îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu, și sunt trimis săgrăiesc către tine și să-ți binevestesc acestea. Și iată vei fi mut și nu vei putea vorbi până în ziua când vor fi acestea, pentru că nu ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor (Luca 1, 18-20).
Iubiți credincioși,
Dacă cercetăm Sfânta și dumnezeiasca Scriptură, aflăm că, chiar unii dintre cei mai mari sfinți și aleși ai lui Dumnezeu au avut câte o greșeală. Dar Preabunul Dumnezeu nu a voit pentru o greșeală sau două săi piardă, ci le-a dat oarecare canon pentru greșeala lor în lumea aceasta, spre a nu-i pedepsi împreună cu cei răi în osândă veșnică. Astfel vedem pe patriarhul Avraam, când i s-a arătat Dumnezeu și i-a zis: Eu sunt Domnul care te-a scos din Urul Caldeei, ca să-ți dau pământul acesta de moștenire (Facere 15, 7). Iar Avraam a zis: Stăpâne, Doamne, după ce voi cunoaște că-l voi moșteni? (Facere 15, 8). Acest cuvânt al lui Avraam este îndoială și, pentru această îndoială, Dumnezeu îi arătă că neamul lui va fi robit în Egipt patru sute de ani (Facere 15, 13).
La fel au greșit Moise și Aaron, după cum Însuși Dumnezeu arată, zicând: Pentru că ați greșit înaintea Mea în mijlocul fiilor lui Israel, la apele Meribei, la Cadeș, în pustiul Sim și pentru că nu ați arătat sfințenia Mea întru fiii lui Israel, numai de departe veți vedea pământul pe care Eu îl voi da fiilor lui Israel, dar de intrat nu veți intra în pământul acela (Deuteronom 32, 51-52).
A greșit și marele împărat David și a numărat poporul. Pentru aceasta trei pedepse i s-au vestit de la Dumnezeu prin Proorocul Gad (II Regi 24, 13) și i s-a poruncit lui să-și aleagă una din trei.
S-a îndoit Petru apostolul, când Mântuitorul i-a poruncit să vină la El pe apă. Pentru această îndoială a început a se scufunda și a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă!, iar Mântuitorul l-a mustrat pentru greșeala lui și i-a zis: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? (Matei 14, 26-31).
La fel s-a îndoit de cuvintele îngerului și Proorocul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan, când a zis către el: După ce voi cunoaște aceasta, căci eu sunt bătrân și femeia mea înaintată în zilele ei? (Luca 1, 18).
După aceste cuvinte de îndoială îndată i s-a dat canon prin îngerul Domnului, care i-a zis: Iată, vei fi mut și nu vei putea să vorbești, până în ziua când vor fi acestea, pentru că nu ai crezut în cuvintele mele care se vor împlini la timpul lor (Luca 1, 20).
În acele zile, Elisabeta, femeia Sfântului Zaharia, a rămas însărcinată și cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând: Că așa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice ocara mea dintre oameni (Luca 1, 25). Altă minune preaslăvită în legătură cu nașterea Sfântului Ioan Botezătorul s-a arătat când el, încă fiind în pântecele mamei sale, Elisabeta, a săltat de bucurie, când Preasfânta Fecioară Maria a venit să salute pe Elisabeta, rudenia ei. (Luca 1, 41).
Când s-a împlinit vremea să nască Elisabeta, s-a făcut altă preaslăvită minune. În ziua a opta după naștere se tăia împrejur pruncul după porunca Legii. Cei ce erau de față au voit să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, iar Sfânta Elisabeta, fiind soție de prooroc și având în ea pe Duhul Sfânt, a zis: Nu! Ci se va chema Ioan! (Luca 1, 60). Iar cei de față au zis: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta (Luca 1, 61). Au făcut semn tatălui său, care era mut și nu putea vorbi tocmai de la vestirea nașterii de către Gavriil. Deci Zaharia, neputând să vorbească, a făcut semn să-i dea o tăbliță și, dându-i-se o tăbliță, a scris pe ea: Ioan este numele lui! (Luca 1, 63). Și toți s-au mirat. În clipa aceea încă o minune s-a făcut. S-a dezlegat gura și limba Proorocului Zaharia, și vorbea binecuvântând pe Dumnezeu și frică mare a cuprins pe toți cei ce locuiau împrejurul lor și în tot ținutul muntos al Iudeei s-au vestit toate aceste cuvinte și cei care le auzeau le puneau la inimă, zicând: Ce va fi oare acest copil? (Luca 1, 66).
Vestea nașterii dumnezeiescului Ioan Botezătorul a ajuns până la regele Irod care stăpânea atunci pe iudei și, auzind, se mira și zicea: Ce va fi cu pruncul acesta? Iar când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleemul Iudeii și au venit magii de la răsărit, întrebând de împăratul cel de curând născut, atunci Irod, trimițând ostași în Betleem să ucidă pe toți pruncii de acolo, și-a adus aminte și de Ioan, fiul lui Zaharia, despre care auzise aceste minuni și a zis către sine: Oare acela va fi împăratul Iudeii?
Deci, gândind să ucidă pruncul, a trimis ostași la Hebron, în casa lui Zaharia, dar trimișii n-au găsit pe Sfântul Ioan căci, auzind Sfânta Elisabeta de mânia lui Irod, a luat pruncul și a fugit în munții Iudeii din apropiere. Iar Sfântul Zaharia, cum se scrie în viața lui, a rămas la Ierusalim, slujind după obicei la templu, în rânduiala săptămânii sale, care se întâmplase tocmai atunci.
Ascunzându-se Elisabeta cu fiul ei Ioan în acel munte, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i apere copilul de ucigași. Dar, când a văzut că ostașii care căutau mame cu copii ascunși în munți s-au apropiat de ea, a strigat către un munte de piatră din fața ei: "Munte al lui Dumnezeu, primește pe maica cu fiul său". Atunci îndată s-a desfăcut muntele acela cu voia lui Dumnezeu și, primind-o înlăuntrul lui, a ascuns-o de cei ce o căutau. Așa a izbăvit Dumnezeu de moarte pe Elisabeta și pe fiul ei Ioan.
Atunci Irod s-a mâniat și mai mult și a trimis ostași la Zaharia în biserică, zicând: "Dă-mi pe fiul tău!" Sfântul Zaharia i-a răspuns: "Eu acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar despre fiul meu nu știu unde este". Irod, mâniindu-se, a trimis la dânsul a doua oară și a poruncit că dacă nu-i va da copilul, să-l ucidă pe el. Deci s-au dus acolo niște ucigași sălbatici ca niște fiare și au zis cu mânie către preotul lui Dumnezeu: "Unde ai ascuns pe fiul tău? Să ni-l dai nouă că așa a poruncit împăratul. Iar dacă nu-l vei da, vei muri îndată!" Sfântul Zaharia a răspuns: "Voi îmi veți ucide trupul, dar Domnul îmi va primi sufletul!"
Atunci ucigașii, la porunca lui Irod, l-au ucis pe Sfântul Zaharia între biserică și altar, iar sângele lui s-a vărsat pe marmură, s-a închegat și s-a făcut tare ca piatra, spre mărturia lui Irod și spre veșnica lui osândă. Așa s-a făcut martir Sfântul Zaharia, și n-a dat la moarte pe fiul său. Iar soția lui, Elisabeta, împreună cu Ioan, erau ascunși în muntele ce se desfăcuse, prin poruncă dumnezeiască, căci li se făcuse acolo o mică peșteră. Lângă munte curgea un izvor de apă și un finic plin de roade crescuse înaintea peșterii. Când era vremea mâncării, acel pom se pleca în jos și își dădea roadele sale spre mâncare, apoi iar se ridica în sus.
După patruzeci de zile de la uciderea Sfântului Zaharia, Elisabeta, mama Înaintemergătorului Ioan, a murit în peștera aceea, iar Sfântul Ioan, rămânând singur, a fost hrănit de îngeri și păzit în pustie până în ziua arătării sale către Israel. Astfel acoperea mâna Domnului pe Sfântul Ioan, ca să meargă înaintea lui cu duhul și cu puterea lui Ilie, spre a-l găti pentru calea venirii lui Hristos în lume.
Iubiți credincioși,
Astăzi s-a născut pe pământ cel mai mare om din femeie. Astăzi s-a născut apostolul pocăinței, cel mai mare sihastru și postitor din câți au fost vreodată. Astăzi prăznuim nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul.
Ați văzut ce naștere minunată și ce părinți sfinți a avut? Ați văzut ce viață îngerească a dus în munții Iudeei până la vârsta de 30 de ani, când este trimis de Dumnezeu în pustiul Iordanului să propovăduiască botezul pocăinței și să arate oamenilor pe Hristos, Mesia cel mult așteptat, pe Mielul și Fiul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii?
Nașterea Sfântului Ioan s-a pus la 24 iunie, după solstițiul de vară, când ziua începe să scadă și noaptea se mărește. Nașterea Domnului s-a pus la 25 decembrie, după solstițiul de iarnă, când ziua se mărește și noaptea scade. De ce au rânduit așa Sfinții Părinți? Pentru că nașterea Sfântului Ioan a avut loc la sfârșitul Legii Vechi, când învățătura ei scade și în locul ei vine în lume lumina lui Hristos care biruiește întunericul necredinței și aruncă noaptea neștiinței și a păcatului și aduce pe pământ o lege nouă, Legea Harului. Aceasta o spune chiar Sfântul Ioan Botezătorul: Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez (Ioan 3, 30).
Apoi vedeți ce naștere aleasă a avut Sfântul Ioan? El nu s-a născut la vreme, când oamenii pot naște copii; ci s-a născut la bătrânețe, prin minune și rânduială dumnezeiască. Cât au plâns, cât s-au rugat și au postit părinții lui ca să nască un copil! Sfântul Ioan este rod al credinței, al rugăciunii și al postirii părinților săi. Apoi, la zămislirea și la nașterea sa a luat parte Însuși Dumnezeu, Care, primind lacrimile părinților, le-a vestit nașterea lui prin Arhanghelul Gavriil. Nu un înger oarecare a trimis Dumnezeu, ci pe un arhanghel, care va vesti și Fecioarei Maria că va naște pe Hristos.
Câți dintre creștinii noștri se mai roagă să le dea Dumnezeu copii? Câți dintre ei postesc și se roagă pentru a le da Domnul fii buni, credincioși și sănătoși? Cîți copii nu se zămislesc când părinții sunt în stare de beție și robiți de păcate? Tocmai de aceea copii se nasc greu și unii sunt suferinzi. Însă, dacă facem totul în viață cu rugăciune și cu post, nu se poate să nu ne audă și să nu ne împlinească Dumnezeu cererea după inimă. Învățați de la părinții Sfântului Ioan cum trebuie să vă rugați și cum să nașteți copii; copiii buni se nasc de obicei din părinți buni și credincioși.
Copii sfinți se nasc din părinți cu viață sfântă și neîntinată. Căci în majoritatea cazurilor, cum sunt părinții, așa sunt și copiii, care sunt copia părinților. Zămislirea copiilor nu este un act irațional, de păcat, de plăcere, spre osândă. Acest act este rânduit de Dumnezeu pentru înmulțirea neamului omenesc, dar trebuie și el stăpânit de credință și de voință. Zămislirea copiilor trebuie să fie un act creștin, adică făcut cu înfrânare, spre nașterea de fii, iar nu un act animalic, spre ucidere de copii, spre plăcere și osândă. Tot ce este făcut în numele lui Dumnezeu, cu rugăciune și bună rânduială, este bun, binecuvântat, folositor și ne aduce pace în conștiință. Iar cel ce-și bate joc de căsnicie, de soție, de legea morală dată de Dumnezeu și trăiește în desfrânare și în ucideri de copii, acela nu va scăpa de osânda dreptului Judecător.
Să fugim de desfrânare și de ucidere și să nu facem trupul nostru casă de ucidere și de desfrânare. Aici este taina divină a familiei creștine. Să nu vă stăpânească desfrânarea și uciderea de copii, că aceste două grele păcate macină familia, slăbește societatea, degenerează omul, această ființă dumnezeiască zidită după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Păstrați cinstea casei, onoarea de creștini și fii ai lui Dumnezeu. Păziți-vă trupul curat și patul neîntinat de fărădelegea desfrânării și a uciderii. Că dacă Zaharia numai puțin a greșit lui Dumnezeu și a amuțit nouă luni de zile, ce răspuns vor da creștinii vinovați de desfrânare și de uciderea copiilor? Cum nu vor amuți veșnic asemenea părinți și mame în ceasul întrebărilor și al dării de răspuns, că pentru toate vom fi judecați?!
Luați aminte și la numele pe care le puneți copiilor. Nu le puneți nume străine, neortodoxe și neromânești. Puneți-le nume de sfinți care au zi de sărbătoare în calendar, ca să aibă în cer cine se ruga pentru dânșii. Să știți că numele copiilor la creștini, ca și în Legea Veche, se pune de către preoți la biserică, cu sfătuire, iar nu cum vrea fiecare. Numele Sfântului Ioan a fost pus de Dumnezeu, prin Arhanghelul Gavriil, și înseamnă "plin de har".
Dar de părinții Sfântului Ioan Botezătorul ce vom putea spune noi? Căci ce tată și ce mamă duc o viață mai curată ca părinții lui Ioan? Sau ce părinți creștini de astăzi își mai dau viața ca niște martiri, pentru copiii lor, cum au făcut sfinții Zaharia și Elisabeta? Fericiți sunt acei părinți care nasc copii și nu-i ucid, nici înainte de naștere, prin avort, nici după naștere, prin sminteală și lipsă de educație creștină! Fericite sunt acele mame care se jertfesc și-și riscă sănătatea și viața pentru copii, căci nu li se iartă numai păcatele, dar și asemenea cu mucenicii se vor număra! Ne bucurăm că mai avem nu puține asemenea mame martire prin satele noastre, care nu ucid viața, nu ucid copiii pe care i-a creat Dumnezeu și le poartă de grijă Dumnezeu. Aceste mame bune înnoiesc familia, împlinesc Evanghelia și sunt o cunună de pietre prețioase a Bisericii și a neamului.
Au fost și vor fi mulți Irozi ucigași de prunci, fie trupește, fie sufletește. Dar nu vă temeți de ei, nici nu sacrificați copiii din frică, din nevoie, din lipsă sau din comoditate, pentru a trăi dumneavoastră mai mult și mai bine. Fugiți de Irod cel nevăzut și de slugile lui! Fugiți de păcat și iubiți-vă copiii, singura și cea mai sigură cale de mântuire a celor căsătoriți. Iar cei necăsătoriți, fugiți de desfrânare și iubiți rugăciunea, postul și curăția, cea mai prețioasă cale de mântuire a creștinilor fără familie.
Nu sacrificați copiii pentru mâncare și bani, pentru nimic pe lume, că ei sunt ca niște îngeri și cele mai nevinovate ființe omenești. Pe aceștia i-a iubit Hristos. Pe aceștia i-a chemat la Sine și i-a luat în brațe, dând poruncă tuturor și pentru toate secolele, zicând: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca acestora este împărăția cerurilor! (Marcu 10, 14). Deci să lăsăm copiii să vină la viață, să se bucure de viață, să guste și ei din bucuriile și necazurile vieții. Că nu noi, ci Dumnezeu i-a creat, i-a născut și-i va hrăni. Iar cine nu vrea copii, să nu se căsătorească, ca să nu profaneze Taina căsătoriei și să-și agonisească o grea osândă.
Fraților, nu uitați că suntem în postul Sfinților Apostoli și avem datoria toți să ne spovedim la duhovnici, iar care au dezlegare, să se și împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului. La fel, aduceți la biserică și la spovedanie pe toți membrii familiei, că fără dezlegarea păcatelor și fără Sfânta Împărtășanie nu este mântuire, nu putem avea viață în Hristos.
Vă reamintesc că astăzi, 24 iunie, are loc hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, când vin în pelerinaj mii de credincioși din toate colțurile țării. Să rugăm pe Sfântul Ioan Botezătorul, pe Sfinții Zaharia și Elisabeta, și pe toți sfinții, să ne fie rugători și călăuze spre Hristos. Amin!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta