ÎNFLORIRE de ÎNGERI, I(din Constantin ANTON – „PSALTIREA NEAMULUI ROMÂNESC”, colecția NEAMUL ROMÂNESC nr.2, IAȘI, 2020 – în curs de apariție)

Sub tâmpla cerului
Înflorire de îngeri
Ochii tăi ochii mei
Visând nesfârșirea
* * * * *
Din ruga îngerilor
Nu lipsește niciodată
Lacrimile lui Dumnezeu
Nici speranțele noastre
* * * * *
Iubirea e dominată
De tentații de efemer
De flăcări neaprinse
De înflorirea îngerilor
* * * * *
Nimeni nu e vinovat de dor
E înflorește în sufletul celor
Care topesc într-o lacrimă
Orizontul, patimă cu patimă
* * * * *
Visele nu ar trebui să fie triste
Îngerii nu ar trebui ca să plângă
Mugurii ar săruta roua din floare
Dacă tu, iubire ai mai avea răbdare!
ÎNFLORIRE de ÎNGERI, II
Să ajungi cât mai sus
Când pleci spre altceva
Nu plecarea e totul
Ci destinația concretă
* * * * *
Ne obișnuim în rugă
Cu înfloriri de îngeri
Renunțând la starea prezentă
Când sufletul e fără de-mpliniri
* * * * *
În starea de lumină
Simțim îngerii cum plâng
Vederea Lui Dumnezeu
Arde lacrimă în lacrimă
* * * * *
Doar singurătatea știe
Imaginea șovăietoare a vieții
Conturul care se autofalsifică
De dor de frumos și spirit înalt
* * * * *
Iartă toți spinii singurătății;
Adună în suflet petale de iubire
Fii clemență suferinței altuia,
Fii înflorire de îngeri, Viața mea!
ÎNFLORIRE de ÎNGERI, III
Fii credincios în iubire
Celui care ți se oferă ofrandă
Înmugurește-i speranța mereu
Posibilă înflorire de îngeri
* * * * *
Durerea mă poartă pe unde vrea
O răstignire continuă e viața mea
Îmi țin iubirea tainic talisman
Și dor îmi e de tine, de cine eu eram…
* * * * *
Ființa iubirii e o cruce pe care urc
Arderile prezentului fără de seve
Zările nu mai au nimic de pierdut
Dar, dorul meu cine îl mai înțelege?
* * * * *
Primejdii ascunse ard mereu în noi
Singurătatea e o primejdie continuă
Nici Dumnezeu nu știe unde să fugă
Toți îngerii sunt înflorire în lacrima ta!
* * * * *
Am exilat un imperiu din inima mea
Și tu ai fost singurul meu sclav fidel;
Aș ți-aș dărui din ceruri o ultimă stea
Dar mă tem fără tine să m-apropii de Cer!
ÎNFLORIRE de ÎNGERI, IV
În rugăciune toate cuvintele
Se adună parcă în lacrimi;
De-aceea și singurătatea seacă:
Are nevoie de-o înflorire de îngeri!
* * * * *
Sufletul se vindecă de trufii
Și de negoțul fals cu trufii
Când Dumnezeu cumpără tot
Cu lacrimile noastre sincere, curate!
* * * * *
Tăcerea nu ne protejează de ură
Nici de resentimente sau verdicte…
Părerea de rău trufii false îndură,
Înflorirea de îngeri dor de cuvinte!
* * * * *
Oamenii își doresc mereu
Îmblânzi de prezent culpabil
Nemărgini din care Dumnezeu
Extrage veleității, sensuri noi, abil…
* * * * *
În ceasuri de singurătate
Sufletul tainic se zbate
În fiece secundar în care
Așteptarea e fără de răbdare
ÎNFLORIRE de ÎNGERI, V
Stau prea puțin cu mine însumi
Nicio iubire nu poate fi perfectă
Dumnezeu îmi spune că se poate
Orice înflorire tinde spre singurătate
* * * * *
Singurătatea s-a cuibărit în inimă
Nu mai are decât un fals contur
Tot ceea ce-atinge se sfărâmă…
Sunt singur, singur, tot mai singur!
* * * * *
Icoanele au sfinți cu privire palidă
Fără de iubirea noastră sinceră, suavă;
Cuvintele ard în ruga nespusă încă…
Văd peste tot…ochii tăi adânci, de sfântă?!
* * * * *
Arome de smirnă și tămâie;
Mirul izvorând din inima ta…
Nici iubirea nu știe să mângâie
Pe cei pe care nu-I poți vindeca!
* * * * *
Stau singur în biserici de rouă
Lacrima ta mă arde-n palmă…
Iubirea nu se-mparte în două
Înfloriri de îngeri o recheamă?!
ÎNFLORIRE de ÎNGERI, VI
În înflorirea îngerilor
Poezia e alint și desfătare
Ochii ard în rugăminți
Inima se topește în continuare
* * * * *
Focuri despletite în ferigi
Roșul se arată zvel înalt
Trupul tău de vânt e oriunde
Sufletul meu arde neîmpăcat
* * * * *
Visele se surpă în imaginar
Timp neșoptit de aezi
Mă șlefuiește gândul…
Tu, viață, în mine să mai crezi!
* * * * *
Floare din floare, înger de dor
Frumusețea e o stare divină
Într-un timp atoatemistificator
Fără de contur, lacrima-i-vină!
* * * * *
Delicte se simt în fiecare;
Eul suprem e fără de sens…
Îngerii plâng în continuare,
Plâng și eu, vers după vers!