Tot în această zi, facem și pomenirea Părintelui nostru, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț.


În veacul al XIV-lea, a trăit la Mănăstirea Râmeț, un monah cu viață îmbunătățită, al cărui nume era Ghelasie. Credincioșii din partea locului, l-au cinstit pe acesta ca sfânt din neam în neam, până în zilele noastre, iar viețuitorii sfintei Mănăstiri, îi cinstesc cu venerație părți din moaște știind că prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli și suferințe. Ceea ce s-a transmis prin tradiția locului de generații întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica Mănăstirii o inscripție de mare însemnătate pentru Biserica și neamul românesc, mai ales din părțile Transilvaniei și care consemnează numele, "Arhiepiscopului Ghelasie", al zugravului Mihul de la Crișul Alb", precum și anul 1377. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătățitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinstește ca sfânt.
În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat prin bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu, în jurul Mănăstirii, părți din sfintele sale moaște, prin care se fac nenumărate minuni în rândul dreptcredincioșilor veniți la Mănăstire pentru rugăciune și închinare. Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negrești-Oaș, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstire la Râmeț, să se roage și să se atingă de moaștele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis și s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, Elisabeta din Albina (Timiș), i-a fost vindecată mâna bolnavă, prin neîncetate rugăciuni și lacrimi la moaștele Sf. Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credință din Cocora (Alba) și care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare, prin neîncetatele sale rugăciuni și ale părinților la moaștele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa, trupește și sufletește, asemenea paraliticului din Evanghelie.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta