În această lună, în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI).

Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-și poftele trupești cu cumpătarea și cu curățenia, s-a arătat ca un înger cu trup. De vreme ce făcându-și cuib într-un sad de migdal, ca o pasăre ce cânta bine, bucura pe toți cu cuvintele sale, iar gândul lui și-l înălța spre înălțime dumnezeiască. Drept aceea s-a îmbogățit cu lucrarea minunilor, arătându-se stâlp luminos, care lumina pe toți cu minunile, pentru că înghețând de răceala frigului, și fiind ars de arșița soarelui pe vremea secerișului, se afla nepătimind. Și ca și cum i-ar fi fost arse simțirile trupului, luând în mâinile sale jăratic de cărbuni și stând înaintea împăratului și tămâindu-l, nu-l ardea. Drept aceea spăimântând el toată firea omenească cu viața sa și cu minunile, s-a mutat către Domnul, pe Care din pruncie îl dorise.