În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Samson, făcătorul de minuni și primitorul de străini.


Acest sfânt era roman de neam și rudenie a marelui Constantin. Dăruindu-și averea ce-i rămăsese de la părinți la săraci, s-a dus la Constantinopol și aflând sfintele case de rugăciune, și cucerindu-se în ele cu cuviința, se bucura petrecând sihăstrește, și se desfăta întru dumnezeieștile Scripturi, fiindu-i gândul numai la Dumnezeu. După aceea, dacă a aflat de el preacinstitul patriarh Mina, l-a hirotonit preot. Și era el liman de mântuire săracilor și celor ce aveau nevoie de ajutor. Și având știința și de meșteșugul doftoricesc, a vindecat pe împăratul Iustinian ce căzuse într-o boală de netămăduit. Din pricina aceasta, împăratul mirându-se foarte de vrednicia omului și smerindu-se, a zidit prin mijlocirea lui acea mare și vestită casă, a făcut și casă de oaspeți și pe sfântul acesta l-a făcut schevofilax, adică păzitor al sfintelor vase ale bisericii celei mari. Apoi el bine și cu plăcere dumnezeiască petrecând și făcându-se multora pricina mântuirii, și pornind pe mulți spre râvna și urmarea vieții sale celei plăcute lui Dumnezeu, acolo a adormit. Iar cinstitele lui moaște au fost mutate în marea biserică a Sf. Mochie, izvorând în toate zilele tămăduiri, întru slava și lauda lui Hristos Dumnezeul nostru.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta