Viața Sfințitului Mucenic Cosma Etolianul

 

Marele Cosma cel întocmai cu Apostolii, luminător al Neamului înrobit, cuvios făcător de minuni, mucenic slăvit și iubit de popor, s-a născut în satul Megálo Déndro din Etolia în 1714. Mai exact, în regiunea numită Apókouro aflată între satele Megálo Déndro și Taxiárchis, în zona muntoasă a Trichonídei, din părinți epiroți: „fiu al unor părinți evlavioși, care l-au crescut și educat după povața Domnului, după Apostol”.

Primele litere le-a deprins la Mânăstirea Maicii Domnului Segdítsa Parnassídos, alături de ierodiaconul Gherásimos Lýtsikas și în Lampotiná, lângă Nafpaktos, cu preotul profesor Ananías Dervisános, la școala unde avea mai târziu să predea el însuși. Imediat apoi este întâlnit la școala renumită Branghianón din Agráfa, ctitorită de compatriotul său, Cuviosul Evghenie Etolianul (†1682). La această școală a urmat cursuri superioare de filosofie, fizică și matematică, elemente de medicină și alte cunoștințe enciclopedice.

Apoi a plecat în Sfântul Munte. Sfântul Nicodim Aghioritul scrie: „și pentru că în anii aceia începuse [să fie] cu faimă mare și școala Vatopedului în Sfântul Munte, s-a mutat la aceea împreună cu alți colegi de-ai lui, nu puțini; acolo a dobândit desăvârșit Gramatica cu profesorul Panayótis Palamás, iar apoi și Logica de la profesorul Nikólaos Tzartzoúlios din Metsovo, care preda acolo după preaînțeleptul Evghénios; [Cosma] era încă laic și se numea Kónstas; chiar și în rândul laicilor fiind, se arăta a fi îmbrăcat cu bunăcuviința schimei monahicești, străduindu-se întru toate, exersându-se pe sine întru desăvârșită asceză; și pentru că dintr-o nenorocire s-a pustiit acea faimoasă școală, ajungând să fie refăcută de la început”. În această faimoasă Școală a Vatopedului, aproape de profesori importanți, vreme de aproape șase ani, [Cosma] a dobândit o destul de bună educație, dar și o concepție personală asupra educației.

Mai târziu, în didahiile sale, face referire și la educația dobândită: „eu, creștinii mei, mi-am petrecut 40-50 de ani din viață studiind, am citit și despre preoți, și despre necredincioși și despre atei și despre eretici, tot adâncul înțelepciunii l-am cercetat”. Iar în alt loc, spune: „am studiat scrierile multor învățați, evreiește, turcește, frâncește, din toate neamurile, mult am citit”.

Mai târziu se mută la Mânăstirea Filotheu, unde este tuns monah cu numele Cosma și este hirotonit preot. După cum mărturisește el însuși, „m-am dus în Sfântul Munte și mi-am plâns păcatele mele vreme de 17 ani”. De mic a avut mare dragoste de Dumnezeu și de aproapele. Studia Evanghelia și se gândea cum ar putea să-și ajute mai bine frații. Se ruga și căuta sfatul oamenilor duhovnicești și al bătrânilor. Simțea că trebuie să lase iubitul Munte pentru a ajuta poporul aflat în suferință. „Neamul se găsea în pericol extrem. Dintr-o parte, turcii, dintr-alta, iluminismul ateu al Franței. Credința dădea mereu îndărăt; islamul triumfa; limba greacă era distrusă. Eparhii întregi uitaseră limba romeică și vorbeau, unele turcă, altele slavă, altele arvanită, altele vlahă. Mai erau și propagandele străine. Misionari papistași, falși misionari luterani și calvini exploatând sărăcia poporului și-au înfipt ghearele încovoiate și murdare în trupul preacurat și neprihănit al Bisericii lui Hristos. Sfântul a realizat pericolul. Mesajele pesimiste ajunseseră și în Sfântul Munte. Le-a priceput. A trebuit să-și întrerupă asceza în Mănăstire. Îl aștepta neamul său, Biserica lui Hristos. Avea educație din destul, avea virtuți pe care mulți nu le dobândiseră, smerenie de necuprins, iar râvna pentru Dumnezeu ardea în inima lui”.

La Mănăstirea Filotheu a simțit chemarea lui Dumnezeu spre marea lucrare a „luminării și renașterii fraților creștini. Grecii decăzuseră în ignoranță în privința religiei lor, de aici rezultând înmulțirea răutății, mulți dintre ei trecând de la ortodoxie la mahomedanism. Cosma a fost marcat de acest lucru. A cerut și a primit consimțământul bătrânilor în vederea asumării unei astfel de misiuni. Părăsind Sfântul Munte, s-a dus la Constantinopol, s-a întâlnit cu Patriarhul Serafim (1757-1761) și a luat de la el permisiune scrisă să predice în Grecia”.

În 1760, la Constantinopol, s-a întâlnit cu fratele său după trup, Hrýsanthos Etolianul (†1785), de la care a învățat arta retoricii. Activitatea lui misionară în Epir și în insule a fost inspirată, vrednică de admirație, eficientă și semnificativă.

El predica simplu, cu miez, din inimă, expresiv, smerit și captivant. Vorbea „cu putere, nu ca un învățător, ci ca un frate, căci învățător numai Hristos al nostru este”. „Sunteți fii și fiice ai lui Hristos al nostru”, le spunea ascultătorilor, „și nu numai că nu sunt vrednic să vă învăț, dar nici picioarele să vi le sărut, pentru că fiecare dintre voi este mai de preț decât întreaga lume”. În acest sens, altădată observa cu smerenie: „Auzind și eu, frații mei, preadulcele cuvânt pe care îl zice Hristos al nostru despre purtarea de grijă față de frați, acesta m-a ros la inimă multă vreme, precum roade viermele lemnul […] și am ieșit și umblu din loc în loc și îi învăț pe frații mei”.

Lucrarea sa misionară ce a durat vreme de douăzeci de ani l-a purtat prin Constantinopol, Tracia, Macedonia, Thessalia, Grecia continentală, Epir, Peloponez, insulele Mării Egee și Mării Ionice. Predica sa înflăcărată a avut un răsunet uriaș în sufletele însetate și chinuite ale celor robiți, după cum relatează ucenicul și biograful său, Sapfeírios Hristodoulídis: „Oriunde ar fi mers de trei ori fericitul, se făcea mare adunare a creștinilor și se asculta cu străpungere de inimă și evlavie dulceața cuvântului său, și astfel se făcea mare îndreptare și folos sufletesc”. După cum scrie Sfântul Nicodim Aghioritul, „didahia lui era, pe când ne-am făcut ascultători ai ei, cu totul simplă, precum aceea a pescarilor; era calmă și liniștită, și pretutindeni se arăta a fi plină de bucuria veseliei și liniștii Sfântului Duh”. Și continuă: „iar Dumnezeu de sus împreună lucra și întărea cuvintele lui cu semne și minuni, așa cum întărise prin minuni și predica sfinților Lui Apostoli”. În Epirul de Nord, „împreună lucrând harul dumnezeiesc, multe și mari roade a făcut: din sălbatici, i-a făcut liniștiți pe tâlhari; pe cei neîndurători și nemilostivi i-a arătat milostivi; pe cei necuvioși i-a făcut evlavioși; pe cei neînvățați și mojici în cele dumnezeiești, i-a învățat și i-a făcut de ajutor la slujbe; pe toți păcătoșii i-a adus la pocăință și la îndreptare, încât toți ziceau că în vremurile lor s-a arătat un nou Apostol”.

Toți biografii săi subliniază mai ales cele pătimite pentru a deschide școli, pentru ca să poată copiii învăța literele fără plată, „să se întărească întru credință și întru cucernicie, să se îndrepteze spre o viață și un trai virtuos”. I-a silit pe cei bogați să cumpere colimvitre pentru bisericile care nu aveau. Astfel, au fost cumpărate peste 400 de colimvitre, cărți pentru școlari, komboskini și cruciulițe pentru toți, mai mult de 500 000. Nu a ezitat să combată comerțul făcut de evrei în ziua de duminică și nu a îngăduit creștinilor să lucreze în ziua Domnului. Pentru aceasta, evreii l-au urât de moarte.

În călătoriile sale era însoțit de mulți preoți și de mult popor. Fiecare predică, din orice loc, era precum o slujbă religioasă. Le spunea creștinilor să se pregătească, să se spovedească și să postească. Preoții săvârșeau Taina Sfântului Maslu, ungându-i apoi pe creștini. În fiecare loc înălțau o cruce mare de lemn, aprindeau lumânări, iar el se suia pe un scăunel, de unde împărțea binecuvântări, pâini și colivă, iar apoi predica. Crucea rămânea spre amintirea trecerii lui, iar adesea era făcătoare de minuni. Ucenicii săi luau notițe și, de aceea, avem astăzi predicile sale, care erau însoțite de minuni și profeții. Profețiile lui se referă la eliberarea neamului robit, la viitorul anumitor persoane, orașe și al întregii omeniri, la descoperiri științifice și la alte subiecte. Multe dintre ele s-au împlinit cu exactitate.

În ciuda dragostei pe care i-o purta poporul și a respectului pe care i-l arătau până și turcii, existau unii care-l urau, precum anumiți politicieni bogați, ale căror nedreptăți le scotea la lumină, dar mai ales unii evrei, pe care îi combătea în predicile sale. Desigur, Sfântul Cosma nu era animat de antisemitism. Îi scria într-o epistolă fratelui său Hrýsanthos, cu câteva luni înainte de sfârșitul său: „zece mii de creștini mă iubesc și unul mă urăște. O mie de turci mă iubesc și unul nu chiar așa de mult. Mii de evrei râvnesc moartea mea, doar unul nu”.

Acei evrei l-au calomniat înaintea autorităților turcești, dând mulți bani Pașei Curt din Berat și reușind să obțină omorârea Sfântului. Acesta și-a cunoscut dinainte sfârșitul, în cea din urmă noapte petrecând „fără să arate vreun semn de tristețe pentru faptul că va fi lipsit de viață, ci arătându-se bucuros la față, ca și cum s-ar fi dus la bucurie și la petrecere”. A fost spânzurat de un copac în satul Kolikóntasi, iar cinstitul său trup a fost aruncat în râul Ápsos. Deși îi fusese legată o piatră de gât, trupul său plutea deasupra apei, fiind găsit de evlaviosul preot Márkos. A fost înmormântat în Mânăstirea Născătoarei de Dumnezeu din Ardonítsa. Martiriul său a avut loc în 24 august 1779. În luna august 1813 a avut loc reîngroparea cinstitelor moaște, iar în anul următor a fost ridicată o biserică cu hramul său și o mănăstire de către Ali Pașa din Ioánina, despre care profețise că va ajunge mare.

Sfântul Cosma Etolianul a fost cinstit, la scurtă vreme, ca sfânt de către poporul credincios. Dovada acestei cinstiri și dragoste o constituie sutele de icoane portabile, fresce, gravuri, desene, locuri de închinăciune și biserici. Actul oficial de recunoaștere a fost semnat de patriarhia Ecumenică la 20 aprilie 1961, iar în 1984, moaștele sale au fost descoperite în ruinele mânăstirii din Albania de către P. B. Páschos și P. F. Hristópoulos. Există o numeroasă bibliografie cu privire la Sfântul Cosma.

Slujbe și biografii i-au fost alcătuite de către Nicodim Aghioritul, Sapfeírios Hristodoulídis (1814), Thómas Paschídis (1860) și de monahul Gherásimos Mikraghiannanítis, în vreme ce Mitropolitul Serafim al Artei i-a compus Paraclisul.

Pomenirea lui se face în ziua de 24 august.

Sursa: Monahul Moise Aghioritul, Vatopaidinó Synaxári, Ed. Ιerás Μegístis Μonís Vatopaidíou, 2007