O traistă plină de conserve

Cuviosul Efrem era de loc din Tesalia, iar în Sfântul Munte s-a nevoit în peşterile de la Catunachia. Avea un suflet sensibil şi era foarte nevoitor. Toţi îl iubeau pentru multele sale virtuţi şi mai ales pentru marea lui smerenie şi fugă de oameni. Dar vom putea înţelege mai bine smerenia Cuviosului Efrem dintr-o întâmplare de foarte mare folos sufletesc.

Deoarece părinţii obişnuiau să coboare din munte şi să cumpere alimente sau să primească de la mănăstiri posmag şi pâine, cobora şi bătrânul Efrem, însă noaptea şi pe ascuns. Îşi umplea traista cu cutii goale de conserve, pe care le aduna de prin gropi sau gunoaie.

A doua zi, urca şi el, încărcat, în sihăstria lui, iar ceilalţi credeau că şi bătrânul Efrem, îşi aduce alimente. Când ajungea la peşteră, împrăştia cutiile goale de conservă înaintea peşterii sale, ca să poată fi văzute de toţi cei ce ar fi trecut pe acolo.

Astfel, vizitatorii credeau despre bătrânul Efrem că e foarte mâncăcios, el care ţinea posturi îndelungate. Din multă nevoinţă, dar şi de la umezeală care era în peşteră, Cuviosul Efrem s-a îmbolnăvit de plămâni. Din această pricină, bătrânul a fost nevoit să-şi zidească o chiliuţă de piatră, nu departe de peştera să, într-un loc însorit. Această chilie era atât de mică, încât bătrânul abia încăpea.

După ce s-a mutat în această chiliuţă, şi-a păstrat rânduiala: căra în ascuns cutii goale de conserve, adunate de prin gropi şi le aşeza înaintea uşii sale. Toţi cei care le vedeau, pentru că nu ştiau adevărul, ziceau:

- Ce face acesta aici?! Mănâncă toate conservele din Sfântul Munte?!

Bătrânul Efrem lua cu multă bucurie alimentele pe care le primea în dar, însă noaptea, în ascuns, le punea la uşile celor care aveau nevoie de ele. Altădată, darurile pe care le primea le dăruia bolnavilor, cărora le şi slujea.

El însuşi avea multă dăruire şi se lăsa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Odată, când a fost închis în peşteră din cauza zăpezii, Bunul Dumnezeu i-a trimis hrană bătrânului Efrem, într-un chip minunat, înaintea Cuviosului a apărut un om care i-a lăsat o traistă plină cu mâncare, iar apoi, dintr-o dată, s-a făcut nevăzut. Stareţul a mulţumit lui Dumnezeu, iar acea mâncare i-a fost de ajuns întreaga iarnă.

Astfel, în semerenie şi în taină, şi-a sfârşit nevoinţa sa aspră pentru dragostea lui Hristos şi s-a odihniţi în Domnul în anul 1962.

Sursă: 153 de istorisiri minunate adunate dela Sfinţii Părinţi, Editura Sophia

Cumpără cartea '153 de istorisiri minunate adunate dela Sfinţii Părinţi, Editura Sophia'