CAZANIA DUMINICII A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH (Despre ispitele diavolului)

 Frați creștini,

Oare, pentru ce Evanghelistul Matei a arătat în mod deosebit cum duhul necurat de multe ori îl arunca pe cel lunatic în foc și de multe ori în apă? Acest lucru nu l-a făcut evanghelistul fără rost. Două sunt izvoarele tuturor păcatelor: mânia și pofta. Orice păcat izvorăște sau din mânie, sau din poftă. Prigonirile, vrăjmășiile, silniciile, nemilostivirile, trădările, ocările, clevetirile, bătăile, jicnirile, războaiele, uciderile, hulele, și mii de alte înfricoșate păcate au ca tată, mânia. Furturile, nedreptățile, zavistiile, desfrânările, bețiile, nesațurile pântecelui și alte multe lucruri ale întunericului sunt fiice ale poftei rele. Pe cine robește diavolul, îl aruncă de multe ori în foc, adică în păcatele înfocate ale mâniei și de multe ori în apă, adică în mrejile poftei rele. Pentru această pricină Evanghelistul Matei a arătat în mod deosebit că duhul cel necurat arunca de multe ori pe cel îndrăcit în foc și de multe ori în apă.

După Patima de pe cruce a Domnului nostru Iisus Hristos, s-a slăbit într-adevăr puterea diavolului, după cum Însuși Domnul ne spune, zicând: „Acum este judecata lumii acesteia; acum stăpânitorul acestei lumi va fi scos afară“ (Ioan 12, 31). Într-adevăr, a fost scos afară, căci după întruparea lui Hristos, vrăjitorii și-au închis gura lor, s-a stins slujirea idolilor, s-au împuținat îndrăciții și nici o putere nu mai are diavolul asupra acelora cărora li s-a vestit Evanghelia. Pentru cei credincioși și înduhovniciți s-a deschis ușa raiului, pe care o închisese amăgirea diavolului și s-a închis gura iadului, pe care el o deschisese. Diavolului i-a mai rămas numai puterea ispitirii. Apostolul Petru zice că „diavolul umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită“ (I Petru 5, 8), iar Apostolul Pavel ne îndeamnă și ne sfătuiește, zicând: „îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți să țineți piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și sângelui, ci împotriva domniilor, stăpânitorilor întunericului veacului acestuia, împotriva duhurilor răutății, răspândite în văzduhuri“ (Efeseni 6, 11-12). Același apostol ne arată că diavolul are meșteșugiri, are curse, are săgeți înfocate, și ajunge până acolo, că se preface chiar în înger al luminii. (II Corinteni 11, 14)

Diavolul este duh, iar fiindcă și sufletul omului este duh, poate să-i împărtășească ușor îndemnurile lui cele viclene și să nască în suflet gândurile cele rele. Mai înainte de a păcătui, el îți arată păcatul ușor și mic, ca să cazi lesne în el; iar după ce păcătuiești îți înfățișează păcatul mare și greu, pentru ca să nu te pocăiești, ci să te deznădăjduiești. Aceasta este una din meșteșugirile lui. Din punerea lui la cale, când găsești un lucru străin, el îți înlesnește să-l furi și să-l faci al tău. Aceasta este una din cursele lui, pe care ți-a întins-o. În vremea necazurilor îți răpește nădejdea, ca să rămâi deznădăjduit; în vremea bolilor, îți fură răbdarea, pentru ca să cârtești împotriva lui Dumnezeu; în vremea nenorocirilor, îți ascute mâhnirea, ca să te omoare; în vremea mâniei, îți aprinde iuțimea, ca să ocărăști, să bați, să rănești, să ucizi, să hulești; slobozește frâul poftelor tale și-ți aprinde tulburarea, ca să te facă ocară oamenilor, să-ți strice trupul și să-ți chinuiască sufletul tău în veci. Acestea sunt săgețile lui cele aprinse. Preface de multe ori fărădelegea în faptă bună. De aceea ocărăști și bați ca și cum ai îndrepta pe cel greșit. Nedreptățești, când ești judecător socotind că prin aceasta ajuți săracului.

Dar cine poate, frați creștini, să scrie cu amănuntul toate ispitirile, vicleșugurile, amăgirile și înșelăciunile satanei? Noaptea și ziua el ispitește și împletește curse, căci duh fiind, îndată ajunge în orice timp și în orice loc și viclenește și pe cei drepți și pe cei păcătoși. Intră în case și pune la cale scandaluri între bărbat și femeie, între tată și feciori, între mamă și fiică, încaieră între ei chiar și pe cei mai buni frați. Aleargă în târguri și seamănă între cei ce vând și cumpără, vicleșugul, minciuna, jurământul. Intră în mânăstiri și tulbură liniștea schivnicilor, intră până și înăuntrul altarului și face vrajbă între preoți. Noaptea, când dormi, te ispitește; dimineața, când te scoli, aruncă asupra ta săgețile lui cele iuți; cu un cuvânt, după cum ne spune psalmistul: „stă ascuns după gard și sugrumă pe cel nevinovat la loc dosnic; ochii lui pândesc pe cel fără de ajutor. Pândește din ascuns, ca leul din culcușul său, pândește ca să-l încurce în lațul său“ (Psalm 9, 28-29).

Dar, oare, pentru ce Dumnezeu învoiește pe Satana să aducă atâtea ispite asupra bietului om? Pentru ca, dând el lupta, să rămână biruit și să se rușineze, iar noi, cei care ne luptăm cu el, să-l biruim și să ne mântuim. Dar pentru ca să nu ne înfricoșăm de năvălirile lui, Dumnezeu ne dă îndrăzneală, prin glasul proorocului Său, zicând: „Nu te vei teme de năluca de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul cel ce umblă în întuneric, de întâmplare și de demonul cel de amiază-zi. Vor veni, cu adevărat, mii de-a stânga ta și milioane de-a dreapta ta, dar vor cădea și nu vor putea să te vatăme pe tine. Pentru că ai zis: Doamne, Tu ești scăparea mea și ți-ai ales de liman pe Cel preaînalt. De aceea nici un rău nu te va ajunge și răul nu se va apropia de coasta ta, căci a poruncit Dumnezeu îngerilor Săi, ca să Te păzească în toate căile Tale și pe mâini Te vor ridica, pentru ca să nu se lovească de piatră piciorul Tău“ (Psalm 90, 5-12). Te temi, omule, de ispitele diavolului și ești nedumerit pentru ce pricină i-a dat voie Dumnezeu ca să te ispitească?! De vei citi istoria lui Iov, se va dezlega nedumerirea ta. Vei vedea că diavolul a cerut într-adins voie de la Dumnezeu să ispitească pe Iov; după ce a luat această voie, el a întins asupra lui Iov toate cursele lui, a uneltit toate meșteșugirile lui, a aruncat toate săgețile cele înfocate, a pus toate puterile lui, și a prăpădit toate avuțiile lui Iov. Drept urmare, cel mai bogat, după scurtă trecere de vreme, s-a făcut cel mai sărac. I-a omorât toți feciorii și fetele lui și cel cu mulți copii, după scurtă trecere de vreme, a rămas fără ei. I-a rănit tot trupul prin bube pline de dureri, și cel ce mai înainte era foarte sănătos, acum zăcea pe pământ, plin de răni și de viermi. I-a trimis pe prieteni ca să-i aducă, în loc de mângâiere, amărăciune, și în loc de ajutor, înfruntări. Mai apoi a silit și pe femeia lui Iov, ca, prin cuvinte de ocară, să-l deznădăjduiască și să-l îndemne spre cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu, zicându-i: „Te ții mereu în statornicia ta? Blesteamă pe Dumnezeu și mori!“ (Iov 2, 9) Dar ce a făcut diavolul prin aceasta? Și-a ajuns scopul său? Oare, a greșit lov? Nu! Ci „întru toate acestea ce s-au întâmplat lui, Iov n-a greșit nici cu buzele sale, înaintea lui Dumnezeu“ (Iov 2, 10), ne spune Sfânta Scriptură. Ce a făcut, atunci? Diavolul și-a arătat neputința sa și a rămas rușinat, iar Iov a luat de la Domnul bunuri îndoite decât cele ce avusese mai înainte (Iov 42, 10), și a fost slăvit în toate marginile pământului, și de atunci și până azi, în veac, se mărește și se laudă răbdarea, bărbăția, ascultarea și evlavia lui față de Dumnezeu. Pe lângă acestea, aflăm însă că Dumnezeu a dat voie diavolului să vatăme averile lui Iov, fiii lui și însuși trupul lui, însă nu i-a dat voie să-i vatăme și sufletul, căci a zis Domnul către diavol: „îl dau în puterea ta! Numai de sufletul lui nu te atinge!“ (Iov 2, 6).

Deci, dacă satana nu are putere și nici Dumnezeu nu-i dă voie să vatăme sufletul nostru; dacă bunătățile pământești ce le strică Satana, se dau îndoite și luptele lui cu noi ne aduc cunună neveștejită și slavă veșnică, „pentru ce să ne temem de el? Când noi avem credință fierbinte, toate meșteșugirile lui sunt săgeți copilărești. Având apoi arme pregătite de Dumnezeu și date nouă, prin care, de vom voi, îl gonim departe de noi, pentru ce să ne temem? Două arme are el împotriva noastră; două arme avem și noi împotriva lui. El ne ispitește prin poftele trupului și prin deșertăciunile lumii, iar noi, prin post și rugăciune, îl scoatem afară. Nici el nu are alte arme și nici noi nu avem altele. Neamul diavolesc nu iese, fără numai cu post și cu rugăciune.

Postindu-ne trupul, toate poftele cele rele, venite din ispitirile diavolești, slăbesc și se potolesc. Adăugând postului nostru rugăciunea noastră de chemare a lui Dumnezeu în ajutor, toate cursele plăcerilor lumești se nimicesc prin ajutorul lui Dumnezeu, care ne-a spus: „Toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi“. (Matei 21, 22)

Deci Dumnezeu, ascultând rugăciunea noastră, ne trimite harul Său cel ceresc, care întoarce ochii noștri de la deșertăciunea cea lumească, și necuratul fuge rușinat, iar noi rămânem nebiruiți și purtători de biruință, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Cărui slavă și putere este în vecii vecilor. Amin.