Canon de rugăciune către Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie

Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Eutihie, glasul al 4-lea:

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind și despărțind marea și pe Israel mergător pedestru l-a arătat, pe cel ce cânta cântare lui Dumenzeu.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-te împreună locuitor cu Apostolii și cu mucenicii și totdeauna umplându-te de Dumnezeiască Lumină, arată părtași luminii pe cei ce săvârșesc astăzi cinstită pomenirea ta, Sfinte Mucenice Eutihie, vrednicule de minune.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te ucenic cu bună credință ucenicului celui iubit și urmând obiceiurile lui, fericite, ai iubit pe Domnul, împlinind Legile Lui cele Dumnezeiești și urmând patimilor Lui, Sfinte Mucenice Eutihie.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cu dreaptă credință plecându-te Legii celei Dumnezeiești, prin ostenelile cele sihăstriești ai omorât trupul, depărtându-te de lume și în munți petrecând, pururea pomenite mucenice și curățindu-ți sufletul, văzător de Dumnezeu te-ai arătat.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nădejdea mântuirii mele îmi pun în tine, Fecioară, spalămă cu totul de întinăciunea păcatelor și mă fă curat, ca bine și preales să plac Fiului tău și să fac voia Lui cea preasfântă.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aflând pe Apostolul Pavel ca pe un soare strălucit, cu lumina propovăduirii celei prea înțelepte, cu dânsul împreună ai umblat ca o stea prea mare, luminând inimile cu Duhul, de Dumnezeu înțelepțite, fericite.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Temeiul cuvântătorilor de Dumnezeu, verhovnicul Apostolilor, Sfântul Ioan, prietenul cel adevărat al Mântuitorului, Dumnezeiește mutându-se de pe pământ, pe tine te-a pus a paște turma lui Dumnezeu, fericite.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Preaînfrumusețat și cu raze luminoase și plin de Dumnezeiescul Duh, ai stat înaintea Celui Ce judeca fărădelegea, mustrând păgânătatea lui, preafericite și ai mărturisit Dumnezeiască Întrupare a lui Hristos.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te, Ceea ce Singură în chip de netâlcuit ai născut Bucuria; Bucură-te, Nor și Căruța Cuvântului; Bucură-te, Scaunul lui Dumnezeu, Fecioară Neispitită de nuntă; Bucură-te, Slava cuvioșilor; Bucură-te, Încununarea mucenicilor.

Irmosul:

Cel Ce ai întărit din început cerurile cu pricepere și pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întărește, că nu este Sfânt afară de Tine, Unule, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Tu ești Tăria mea, Doamne; Tu și Puterea mea; Tu, Dumnezeul meu; Tu, Bucuria mea; Cel Ce nu ai lăsat sânurile părintești și a noastră sărăcie ai cercetat. Pentru aceasta, cu Proorocul Avacum strig către tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu tot cugetul purcezând către Domnul, bătut fiind din toate părțile și cumplit sfâșiat, nu ai simțit; și ca o tămâie cu bună mireasmă, prin lucrarea Duhului, ai umplut de bună mireasmă Dumnezeiască pe cei ce stau lângă tine, vrednicule de minune, cugetătorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind păzit de Dumnezeu, mucenice înțelepțite de Dumnezeu și legat șezând în temniță, în chip văzut ai primit cu bucurie pâine cerească, îmbărbătat fiind de Cel Ce Singur pune nevoința, ale Cărui Patimi Dumnezeiești ai râvnit, purtătorule de chinuri, Sfinte Mucenice Eutihie.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Deschizând întru Duhul cinstită gura ta, când stăteai înaintea divanurilor judecătorilor, preaînțelepte, lămurit ai propovăduit credința cea adevărată a Treimii. Iar înșelăciunea idolilor și cugetele tiranilor celor fără de Dumnezeu le-ai înfruntat, fericite.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

De dragostea cea Dumnezeiască aprinzându-te, fericite, după multe alte chinuri ale trupului, cu bucurie ai intrat în văpaia focului cea aprinsă, prin cruzimea judecătorului; dar nu te-ai ars nicidecum, căci roua cea Dumnezeiască te răcorea din cer pe tine, Mucenice Eutihie.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Între femei Singură ai rămas Fecioară și mai înainte de naștere și după naștere; căci Dumnezeu, Cel Ce înnoia firile, mai presus de cuvânt, în chip de negrăit, S-a Întrupat din tine, Cel Născut mai înainte de veci și pe pământ în vremurile cele de pe urmă, Preacurată Fecioară.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cel Ce ești Lumina Cea Neapusă? Și m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul; ci Te rog întoarce-mă și la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbogățindu-te cu Dumnezeiescul cuvânt, l-ai împărțit tuturor celor ce aveau trebuință, fericite; și turma lui Hristos, ca un preot ai păscut-o, sfătuind, învățând și povățuind către mântuire, Sfinte Eutihie, purtătorule de chinuri, mult pătimitorule.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin Puterea Dumnezeiescu lui Duh, lepădând înșelăciunea cea pierzătoare de suflete, ai venit la Hristos și l-ai adus Lui mulțimea celor mântuiți prin credință, cu cinstitele tale graiuri, de Dumnezeu insuflate, Sfinte Eutihie Mucenice, înfrumusețarea pătimitorilor.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cât sunt de frumoase picioarele tale, care au călătorit pe calea muceniciei celei Dumnezeiești, preafericite și bine au pășit întru dânsa și au ajuns la lărgimea Împărăției Cerurilor, pururea pomenite, mucenice.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Maică Fecioară Doamnă, care ai născut pe Cuviosul Cel Necuprins și ești Slava îngerilor și Rana demonilor, învrednicește tămăduirii inima mea cea rănită de păcate, Mireasă a lui Dumnezeu.

Cântarea a 6-a. Irmos: Curățește-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind cuprins de dorirea săvârșirii celei întru Hristos, cu silă ai venit legat de la Efes; și împodobindu-te cu chinurile, te-ai odihnit în Sevastia, patria ta, Înțelepte Mucenice Eutihie.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind frumoasă și preacurată Biserică lui Dumnezeu, ai surpat prin dar capiștile idolilor cele urâte și în Biserica cea cerească te-ai înălțat, Sfinte Eutihie, ca să stai înaintea lui Dumenzeu.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Împuternicitu-te-a Dumnezeiescul înger pe tine când umblai pe cale, proorocindu-ți ție în chip vădit și prealuminat cele viitoare, Mucenice Eutihie Preafericite, ca unuia ce erai întocmai cu îngerii și în afară de trup cu duhul.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Abaterile minții mele celei pătimașe și cumplitele mișcări ale sufletului meu, îndreptează-le Fecioară și mă izbăvește și mă păzește de cei ce în toate zilele, fără de cruțare, năpădesc asupra mea.

Irmosul:

Curățește-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele și Te rog ridică-mă din adâncul răutăților. Căci către Tine am strigat și mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...

Întocmai de un scaun cu Apostolii făcându-te, frumusețea ierarhilor, mucenicește te-ai preamărit, Sfinte Mucenice Eutihie; strălucit-ai ca soarele luminând pe toți și ai risipit noaptea cea adâncă a necredinței. Pentru aceasta, te cinstim pe tine, ca pe un Dumnezeiesc și cu adevărat sfințit tăinuitor al lui Hristos.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a rușinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta, tinerii, în cuptor, cu bucurie, ca într-o grădină verde săltând, au cântat: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Focul ce fusese aprins spre pierzarea ta, cugetatorule de Dumnezeu, s-a stins prin suflările lui Dumnezeu; căci din cer se auzea tunet și cădeau picături cu zăpadă, acoperind pe cei ce nu cunoșteau pe Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu multă îndârjire fiind sfâșiat, mucenice, răspândeai miruri cu bune miresme, căci ai alergat la mirosul patimilor Cuvântului și Ziditorului Celui Ce S-a smerit; către Care ai strigat: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Viața ta fără prihană, mucenicia preaminunată și mântuitoare, tuturor celor ce se apropie de sfânta raclă a moaștelor tale, izvorăște tămăduiri și scoate pe mulți din întinăciunea patimilor, Înțelepte Mucenice Eutihie.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cinstiți prooroci, cunoscând de departe adâncimea Tainei tale celei de negrăit, prin felurite chipuri au arătat tuturor nașterea ta, Fecioară, cântând: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri.

Cântarea a 8-a. Irmos: De șapte ori cuptorul...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întinzându-ți mâinile tale către Hristos, Dumnezeul nostru, mărite și luptându-te cu leii în mijlocul câmpului, ai rămas nevătămat ca și Proorocul Daniel, mai înainte având pururea pe îngerul cel ce te păzea pe tine și neîncetat cântând: preoți, binecuvântați; popoare, preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiara cea necuvântătoare, care fusese pregătită spre pierzarea ta, văzându-te judecat fără dreptate de cei fărădelege, prin Însuflarea Cea Atotputernică, lămurit a grăit și a propovăduit măririle Mântuitorului, minunând pe cei ce cântă: preoți, binecuvântați; popoare, preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu puterea și cu darul lui Dumnezeu, săvârșind lupta cea mare, mucenice, ai primit cununile biruinței, bucurându-te și te-ai numărat în cetele Apostolilor, ale mucenicilor și ale tuturor sfinților, cu care neîncetat cânți: preoți, binecuvântați; popoare, preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Urmând Patimilor lui Hristos, prealăudate, după Lege ai pătimit, ca un slujitor al lui Hristos și ți-ai înroșit porfira din sângele cel mucenicesc; cu Acela împodobindu-te ca un împărat, te-ai mutat la Împărăția cea de sus, grăind Stăpânului: preoți, binecuvântați-L, popoare, preaînălțați-L întru toți vecii.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce Singură ai născut Viața, înviază sufletul meu cel omorât de mușcarea șarpelui și-l povățuiește ca să lucreze voile Celui Ce pentru noi S-a născut din tine, Preacurată Fecioară, ca să cânte: preoți, binecuvântați, popoare, preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

Chinuitorul haldeilor a ars nebunește, de șapte ori, cuptorul, pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar, văzându-i pe aceștia de o putere mai mare mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului, a strigat: tineri binecuvântați-L; preoți lăudați-L; popoare preaînălțați-L întru toți vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvorând tămăduiri de toate felurile, alini bolile cele grele, ca unul ce ai primit de la Hristos dar adevărat și bine te-ai luptat și pe vrăjmași ai biruit, de Dumnezeu înțelepțite, purtătorule de chinuri, împreună cetățeanule cu îngerii și pârgă a mucenicilor.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-te frumos cu luptele, te-ai sălășluit în cămările cele frumoase ale Mirelui, tăindu-ți-se de sabie sfântul tău cap, pe care Domnul Iisus l-a încoronat cu preaîncuviințată diademă a biruinței, luminătorule al Bisericii, întărirea și lauda celor ce cu dreaptă credință, te fericesc pe tine.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zdrobit-ai puterea celui viclean, Sfinte Mucenice Eutihie, purtătorule de chinuri, prealăudate. Și vitejește ai ridicat semn de biruință asupra lui și biruitor preaales ești acum, în ceruri stând în chip strălucit, cu multă îndrăzneală, înaintea Scaunului Sfinte Treimi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Pomenirea ta cea Dumnezeiască și luminoasă, cu razele mai mult decât soarele a strălucit tuturor, luminând cu strălucirile cele luminătoare pe cei ce, cu credință și cu bună cinstire, pururea o prăznuiesc; pentru care te rugăm pe tine, Mucenice Eutihie, ca unul ce ai îndrăzneală, să ceri mântuirea noastră.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Glasul lui Gavriil îți aducem ție: Bucură-te, Pământul cel Ales; Bucură-te, Masa cea cu vederea de aur; Bucură-te, Scăparea oamenilor; Bucură-te, Lauda mucenicilor; Bucură-te, Bucuria îngerilor, Născătoare de Dumnezeu Preasfântă, Întărirea celor ce cu credință curată te fericesc pe tine.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul și marginile pământului s-au minunat că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupește și pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Începătoriile cetelor îngerești și omenești te mărim.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Strălucit-ai lumina cunoștinței de Dumnezeu, risipit-ai întunericul mulțimii zeilor; mucenicește săvârșind călătoria ta și izvorând darurile tămăduirilor, curățești bolile cele ce se apropie de tine, mucenice mărite. Roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Dumnezeiesc Cort al Cuvântului te-ai făcut, Ceea ce ești Singură Preacurată Fecioară Maică, ce covârșești pe îngeri cu Curăția. Pe mine, cel ce sunt întinat, mai presus decât toți, cu greșeli trupești, curățește-mă cu Dumnezeieștile ape ale rugăciunilor tale, dându-mi, Curată, mare milă.

SEDELNA Sfintei Cruci și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Mielușeaua Cuvântului cea Nespurcată, Fecioara și Maica cea Nestricată, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel Ce a răsărit dintr-însa fără de durere, ca o Maică plângând, a strigat: vai mie, Fiul meu, cum pătimești vrând să mântuiești pe om de ocara patimilor? 

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta