Pentru Avva Pimen

 

1. S-a dus odată avva Pimen, când era mai tânăr la oarecare bătrân, să-l întrebe de trei gânduri. Deci, după ce a venit la bătrânul, a uitat pe unul din acele trei și s-a întors la chilia sa. Și cum a pus mâna să deschidă încuietoarea, și-a adus aminte de cuvântul pe care l-a uitat și a lăsat încuietoarea și s-a întors la bătrânul care i-a zis: degrab ai venit frate. Și i-a povestit lui: când am pus mâna mea să iau încuietoarea, mi-am adus aminte de cuvântul pe care îl căutam și n-am deschis, pentru aceasta m-am întors. Și era depărtarea căii foarte multă. Și i-a zis lui bătrânul: al îngerilor Pimen, adică păstor¹; și se va grăi numele tău în tot pământul Egiptului.

2. Avea odată Paisie, fratele lui avva Pimen, prieteșug cu cineva din afara chiliei lui. Iar avva Pimen nu era de acord. Și sculându-se a fugit la avva Amona. Și i-a zis lui: Paisie, fratele meu, are cu cineva prieteșug și nu mă odihnesc. I-a zis lui avva Amona: Pimene, încă trăiești? Du-te, șezi în chilia ta și pune-ți în inimă că acum ai un an de când ești în mormânt!

3. Au venit odată bătrânii locului la mânăstirea unde era avva Pimen. Și a intrat avva Anuv și i-a zis lui: să chemăm pe bătrâni aici astăzi. Și stând mult, nu i-a dat lui răspuns. Și mâhnindu-se, a ieșit. I-au zis lui cei ce ședeau aproape de dânsul: avvo, pentru ce n-ai dat lui răspuns. Le-a zis lor avva Pimen: eu treabă nu am, căci am murit, iar mortul nu grăiește.

4. Un bătrân era în Egipt mai înainte până nu a veni cei cu avva Pimen și era știut foarte și cinstit. Deci, după ce s-au suit cei cu avva Pimen de la Schit, au lăsat pe bătrân oamenii și veneau la avva Pimen. Și-l zavistuia bătrânul pe el și-l vorbea de rău. Deci, a auzit avva Pimen și s-a mâhnit. Și a zis fraților lui: ce să facem bătrânului acestuia mare, căci în întristare ne-au pus oamenii pe noi, părăsind pe bătrânul și venind la noi, care nu suntem nimic? Deci cum putem să odihnim pe bătrânul? Și le-a zis lor: faceți puține bucate și luați un vas cu vin și să mergem la dânsul să gustăm împreună. Poate cu aceasta vom putea să-l odihnim. Deci au luat bucatele și s-au dus. Și după ce au bătut în ușă, a auzit ucenicul lui și a zis: cine sunteți? Iar ei au zis: spune-i avvei, că este Pimen și vrea să se blagoslovească de dânsul! Și aceasta vestind ucenicul, a răspuns bătrânul: du-te, nu am vreme! Iar ei au răbdat în arșiță zicând: nu ne ducem, de nu ne vom învrednici să vedem pe bătrânul. Iar bătrânul văzând smerenia lor și răbdarea, umilindu-se, le-a deschis. Și intrând, au gustat cu el. Iar în vremea când mâncau, zicea: într-adevăr, nu sunt numai cele ce le-am auzit despre voi, ci însutite am văzut în locul vostru. Și li s-a făcut lor prieten din ziua aceea.

5. A voit odată stăpânitorul locului aceluia, să vadă pe avva Pimen și nu primea bătrânul. Și cu pricină ca pe un făcător de rele a prins pe fiul surorii lui și l-a pus în temniță, zicând: de va veni bătrânul și se va ruga pentru dânsul, eu îl slobozesc. Și a venit sora lui, plângând lângă ușă. Iar el nu i-a dat ei răspuns. Ea îl ocăra zicând: omule cu inimă de aramă, fie-ți milă de mine, că numai un fiu am! Iar el trimițând, i-a zis ei: Pimen fiu n-a născut. Și așa s-a dus. Și auzind stăpânitorul, a trimis zicând: măcar cu cuvântul de va porunci, îl voi slobozi pe el. Iar bătrânul i-a răspuns înapoi zicând: cercetează după pravilă și de este vrednic de moarte, să moară, iar de nu este, fă cum voiești! Iar stăpânitorul auzind, l-a slobozit de la închisoare.

6. A greșit odată un frate în chinovie. Și era în locurile acelea un pustnic și multă vreme nu a ieșit afară. Și venind starețul chinoviei la bătrânul, i-a vestit lui pentru cel ce a greșit. Iar el a zis: izgoniți-l! Și ieșind fratele din chinovie, a intrat într-o surpătură și plângea acolo. Și s-au întâmplat niște frați să meargă la avva Pimen și l-au auzit plângând. Și intrând l-au găsit în mare durere. Și l-au rugat pe el ca să-l ducă la bătrân și nu voia, zicând: aici vreau eu să mor! Și venind ei la avva Pimen, i-au povestit lui și rugându-i el pe ei, i-a trimis zicând: spuneți-i că avva Pimen îl cheamă. Și a venit fratele la dânsul și văzându-l pe el bătrânul necăjit, sculându-se l-a sărutat și glumind cu dânsul, l-a rugat să guste. Și a trimis avva Pimen pe unul din frații săi la pustnic, zicând: de mulți ani doream să te văd, auzind cele despre tine și din lenevirea amândorura nu ne-am întâlnit unul cu altul. Deci acum vrând Dumnezeu și pricină întâmplându-se, ia osteneală și vino până aici, ca să ne vedem unul cu altul! (Că era neieșind din chilia lui). Și auzind zicea: de n-ar fi vestit Dumnezeu bătrânului, nu ar fi trimis la mine. Și sculându-se, a venit la el. Și închinându-se unul altuia cu bucurie, au șezut. Și a zis lui avva Pimen: doi oameni erau într-un loc și amândoi aveau morți. Iar unul a lăsat pe mortul său și s-a dus să plângă pe mortul celuilalt. Și auzind bătrânul s-a umilit de cuvântul lui și și-a adus aminte de ceea ce a făcut și a zis: Pimen sus, sus în cer, iar eu jos, jos pe pământ!

7. S-au dus odată mulți bătrâni la avva Pimen. Și iată unul dintre ai lui avva Pimen avea un copil și fața lui, din lucrarea diavolului, s-a întors înapoi. Și văzând tatăl copilului mulțimea părinților, luând copilul afară de mănăstire, ședea plângând. Și s-a întâmplat unui bătrân să iasă afară și văzându-l i-a zis: de ce plângi, omule? Iar el a zis: rudenie sunt cu avva Pimen. Însă iată i s-a întâmplat copilului acestuia ispita aceasta. Și vrând să-l aducem la bătrânul, ne-am temut că nu voiește să ne vadă și acum de va afla că suntem aici. Trimite și ne alungă. Dar eu văzând venirea voastră, am îndrăznit de am venit. Deci, cum voiești, avvo. Fie-ți milă de mine și ia copilul înlăuntru și vă rugați pentru dânsul. Și luându-l bătrânul, a intrat și a săvârșit lucru cu înțelepciune, că nu l-a dus îndată la avva Pimen, ci, începând de la frații cei mai mici, zicea: faceți cruce copilului! Și după ce i-a făcut pe toți de i-au făcut cruce, în urmă l-au dus și la avva Pimen, dar el nu voia să-i facă cruce, iar părinții i se rugau zicând: precum toți și tu fă, părinte. Și suspinând, sculându-se s-a rugat zicând: Dumnezeule, tămăduiește zidirea Ta, ca să nu fie stăpânită de vrăjmașul! Și făcându-i cruce, îndată s-a tămăduit și l-a dat tatălui său sănătos.

8. S-a dus un frate odată, din părțile lui avva Pimen, în străinătate. Și a ajuns la un pustnic acolo (că era milostiv și mulți veneau la dânsul). Și i-a vestit lui fratele cele despre avva Pimen. Și auzind fapta lui cea bună, a dorit să-l vadă. Deci întorcându-se fratele în Egipt, după câtăva vreme a venit pustnicul din străinătate în Egipt la fratele cel ce venise la el (că îi spusese lui unde petrece). Și văzându-l acela, s-a mirat și s-a bucurat foarte. Și a zis pustnicul: fii bun și du-mă la avva Pimen! Și luându-l, a venit la avva Pimen și i-a vestit cele despre dânsul zicând că mare om este și multă dragoste și cinste are la locul lui și i-am vestit lui despre tine și dorind să te vadă, a venit. Deci l-a primit pe el cu bucurie și sărutându-se unul cu altul, au șezut. Și a început cel străin a vorbi din Scriptură locuri duhovnicești și cerești. Și și-a întors avva Pimen fața lui și nu i-a dat răspuns. Și văzând că nu vorbește cu dânsul, mâhnindu-se a ieșit. Și a zis fratelui celui ce l-a adus pe el: în zadar am făcut toată călătoria aceasta, că am venit la bătrânul și iată că nici a vorbi cu mine nu voiește. Și a intrat fratele la avva Pimen și i-a zis: avvo, pentru tine a venit acest om mare, având atâta slavă la locul lui. Pentru ce n-ai vorbit cu dânsul? I-a zis lui bătrânul: acesta din cei de sus este și cele cerești grăiește, iar eu din cei de jos sunt și cele pământești vorbesc. De mi-ar fi grăit despre patimi ale sufletului, i-aș fi răspuns; iar dacă pentru lucruri cerești, eu aceasta nu știu. Deci ieșind fratele, i-a zis: bătrânul nu degrabă vorbește din Scriptură, ci dacă cineva îi va grăi lui despre patimile sufletului, îi răspunde. Iar el umilindu-se, a intrat la bătrânul și a zis către dânsul: ce voi face avvo, că mă stăpânesc patimile sufletului? Și a luat aminte la dânsul bătrânul, bucurându-se. Și a zis: acum bine ai venit. Deschide-ți gura ta pentru acestea și o voi umplea de bunătăți. Iar el mult folosindu-se zicea: cu adevărat aceasta este calea cea adevărată. Și mulțumind lui Dumnezeu, s-a întors la locul său bucuros căci cu astfel de sfânt s-a învrednicit a se întâlni.

9. A prins odată stăpânitorul locului pe unul din satul lui avva Pimen. Și au venit toți, rugându-se bătrânului să meargă și să-l scoată. Iar el a zis: lăsați-mă trei zile și așa vin! Deci s-a rugat avva Pimen către Domnul, zicând: Doamne, nu-mi da darul acesta, căci nu mă vor lăsa să șed în locul acesta! Deci a venit bătrânul, rugându-se stăpânitorului. Iar el a zis către dânsul: pentru tâlhari te rogi, avvo? Iar bătrânul s-a bucurat că n-a primit har de la dânsul.

10. Au povestit unii că odată avva Pimen și frații lui lucrau scuturi și nu sporeau, neavând cum să cumpere inuri. Și unul dintr-înșii a povestit unui neguțător credincios pricina. Iar avva Pimen nu voia să ia de la cineva ceva, pentru supărare. Neguțătorul având să facă lucrul bătrânului, se făcea că are trebuință de scuturi. De aceea a adus cămila și le-a luat. Și venind fratele la avva Pimen și auzind ceea ce a făcut neguțătorul, ca și cum vrând să-l laude, a zis: cu adevărat, avvo, și neavând trebuința le-a luat ca să ne facă nouă lucru. Și auzind avva Pimen că neavând trebuința le-a luat, a zis fratelui: scoală-te, tocmește cămila și adu-le aici, iar de nu le vei aduce, Pimen aici nu șade cu voi. Că nu fac strâmbătate vreunui om care nu are trebuință ca el să se păgubească și să ia folosul meu. Și s-a dus fratele lui cu multă osteneală și le-a adus. Iar de nu le aducea, bătrânul se ducea de la dânșii. Deci, după ce le-a văzut, s-a bucurat, ca și când ar fi aflat o mare comoară.

11. A auzit odată preotul Pelusiului despre un frate ce se duce des în cetate și se scaldă și se lenevește de mântuirea lui. Și venind la biserică l-a scos din călugărie. Și după aceasta l-a mustrat pe dânsul inima și s-a căit. Și a venit la avva Pimen beat de gânduri, având și levitoanele fraților și a vestit bătrânului pricina. Și i-a zis lui bătrânul: nu ai tu ceva din ale omului cel vechi? Te-ai dezbrăcat de el? Iar preotul a zis: mă împărtășesc de omul cel vechi. Iar bătrânul i-a zis: iată că și tu ești ca și frații; că deși puțin te împărtășești din vechime, însă ești supus păcatului. Atunci mergând preotul, a chemat pe frați și s-a pocăit înaintea celor unsprezece și i-a îmbrăcat pe ei cu chipul călugăresc și i-a slobozit.

12. Un frate l-a întrebat pe avva Pimen zicând: am făcut păcat mare și voiesc să mă pocăiesc trei ani. I-a zis lui bătrânul: este mult. Și a zis fratele: dar până la un an? Și a zis iarăși bătrânul: mult este. Iar cei ce erau de față au zis: dar până la patruzeci de zile? Și iarăși a zis: mult este. Și a adaus: eu zic că dacă din toată inima se va pocăi omul și nu va mai continua să facă păcatul și în trei zile îl primește pe el Dumnezeu.

13. Zis-a iarăși: semnul călugărului în ispite se arată.

14. Zis-a iarăși: precum spătarul împăratului stă lângă dânsul de-a pururea gata, așa trebuie și sufletul să fie gata spre dracul curviei.

15. A întrebat avva Anuv pe avva Pimen despre gândurile cele necurate pe care le naște inima omului și despre poftele cele deșarte. Și i-a zis lui avva Pimen: au doară va slăbi securea fără cel ce taie cu ea? (Isaia 10, 15) Însă tu nu le da lor loc, nici te îndulci cu dânsele și rămân nelucrătoare.

16. Zis-a iarăși avva Pimen: de n-ar fi venit Navuzardan, bucătarul cel mare, nu ar fi ars biserica Domnului (4 Regi 24, 28, 29). Adică, de n-ar fi venit odihna îmbuibării pântecelui în suflet, n-ar fi căzut mintea în războiul vrăjmașului.

17. Se spune despre avva Pimen, că chemat fiind să mănânce fără voia lui, mergea lăcrimând, ca să nu fie neascultător fratelui său și să-l mâhnească.

18. Zis-a iarăși avva Pimen: nu locui în locul unde vezi pe unii că au zavistie asupra ta. Fiindcă nu sporești.

19. Povestit-au unii lui avva Pimen, despre un călugăr, că nu bea vin. Și a zis: vinul nu este al călugărilor.

20. A întrebat avva Isaia pe avva Pimen despre gândurile cele spurcate. Și i-a zis lui avva Pimen: precum o ladă plină cu haine, de le va lăsa cineva, cu vremea putrezesc, așa și gândurile, de nu le vom face cu trupul, cu vremea se prăpădesc și se putrezesc.

21. A întrebat avva Iosif tot acest cuvânt. Și i-a zis lui avva Pimen: precum dacă cineva va pune într-un vas șarpe și scorpie și îl va astupa, negreșit, cu vremea mor, așa și gândurile cele rele, de la draci odrăslind, prin răbdare lipsesc.

22. Un frate a venit la avva Pimen și i-a zis lui: seamăn țărâna mea și fac dintr-însa milostenie. I-a zis lui bătrânul: bine faci! Și s-a dus cu osârdie și a sporit milostenia. Și a auzit avva Anuv cuvântul și i-a zis lui avva Pimen: nu te temi de Dumnezeu, așa grăind fratelui? Și a tăcut bătrânul. După două zile a trimis avva Pimen la fratele și i-a zis lui, auzind și avva Anuv: ce mi-ai zis alaltăieri, că mintea mea era aiurea? Și a zis lui fratele: am zis că seamăn țarina mea și fac dintr-însa milostenie. Și i-a zis avva Pimen: am gândit că pentru fratele tău cel mirean ai grăit; iar dacă tu ești cel ce faci lucrul acesta, nu este lucru călugăresc. Iar el auzind, s-a mâhnit, zicând: alt lucru nu știu decât acesta și nu pot ca să nu seamăn țarina mea. Deci, după ce s-a dus, i-a făcut lui metanie avva Anuv, zicând: iartă-mă! Și a zis avva Pimen: și eu de la început știam că nu este lucru călugăresc, dar după socoteala lui am grăit și m-am străduit spre sporirea dragostei, iar acum s-a dus mâhnit și tot la fel face.

23. A zis avva Pimen: de va greși omul și va tăgădui, zicând n-am greșit, nu-l mustra. Iar de nu, îi tai osârdia; iar de vei zice lui: nu te mâhni, frate, ci te păzește de acum înainte, îi ridici sufletul spre pocăință.

24. A zis iarăși: bună este ispitirea, că aceasta face pe om mai lămurit.

25. A zis iarăși: omul care învață, dar nu face cele ce învață, pe sine nu se poate curăți, ci de toată întinăciunea este plin și toată necurățenia într-însul se află.

26. Trecând odată avva Pimen prin Egipt, a văzut o femeie șezând la un mormânt și plângând cu amar. Și a zis: de vor veni toate veseliile lumii acesteia, nu vor muta sufletul ei de la plâns. Așa și călugărul, trebuie de-a pururi să aibă plânsul în sine.

27. A zis iarăși: că este om, care se pare că tace, dar inima lui osândește pe alții. Unul ca acesta totdeauna grăiește. Și este altul care de dimineața până seara grăiește și tăcere ține, adică fără de folos nimic nu grăiește.

28. Un frate a venit la avva Pimen și i-a zis: avvo, multe gânduri am și mă primejduiesc din pricina lor. Și l-a scos pe el bătrânul afară sub văzduh și i-a zis: întinde brațul și ține vânturile. Iar el a zis: nu pot să fac aceasta. Și i-a zis bătrânul: dacă asta nu poți s-o faci, nici gândurile nu le poți opri să nu vină. Alt lucru este însă să le stai împotrivă.

29. A zis avva Pimen: de sunt trei la un loc și unul se liniștește bine, iar unul este bolnav și mulțumește, celălalt slujește cu cuget curat, toți trei de o lucrare sunt.

30. Zis-a iarăși: scris este: în ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, așa Te dorește sufletul meu, Dumnezeule (Psalm 40, 1). Fiindcă cerbii în pustie înghit multe jigănii târâtoare, iar când îi arde otrava, doresc să vină la ape, și după ce beau se răcoresc de otrava jigăniilor. Așa și călugării, în pustie șezând se ard de otrava dracilor celor vicleni și doresc sâmbăta și duminica să vină la izvoarele apelor, adică la Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, ca să se curățească de amărăciunea celui viclean.

31. A întrebat avva Iosif pe avva Pimen, cum trebuie a posti. I-a zis avva Pimen lui: eu voiesc ca cel ce mănâncă în fiecare zi, câte puțin să mănânce, ca să nu se sature. I-a zis avva Iosif: când erai mai tânăr, nu posteai din două în două zile, avvo? Și a zis bătrânul: cu adevărat și trei și patru zile și o săptămână. Și acestea toate le-au cercetat părinții, ca niște puternici și au aflat că este bine în fiecare zi a mânca, dar puțin; și ne-au dat nouă calea cea împărătească, că este ușoară.

32. Spuneau părinții despre avva Pimen că atunci când voia să meargă la biserică, ședea, judecând socotelile sale ca la un ceas și așa ieșea.

33. Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând: mi-a rămas o moștenire, ce să fac? I-a zis lui bătrânul: du-te și după trei zile vino și îți voi spune! Și a venit după cum i-a hotărât. Și a zis bătrânul: ce pot să-ți zic, frate? De îți voi zice: dă-o la biserică, acolo fac mese mari. De îți voi zice: dă-o rudelor tale, nu ai plată: de îți voi zice: dă-o săracilor, rămâi fără grijă. Deci, orice voiești, fă; eu treabă nu am.

34. L-a întrebat pe el alt frate, zicând: ce înseamnă: nu da rău pentru rău? (I Tesal. 5, 16; I Petru 3, 9) I-a zis lui bătrânul: patima aceasta patru chipuri are: întâi din inimă, al doilea din căutătură, al treilea din limbă, al patrulea a nu face rău în loc de rău. De poți să-ți curățești inima, nu vine în căutătură. Iar de va veni în căutătură, păzește-te a nu grăi, iar de vei și grăi, degrabă taie, ca să nu faci rău în loc de rău.

35. Zis-a avva Pimen: a păzi și a lua aminte de sine, și socoteala cea dreaptă: aceste trei fapte bune sunt povățuitoare ale sufletului.

36. Zis-a iarăși: a te arunca pe sine înaintea lui Dumnezeu și a nu te măsura pe sine și a lepăda înapoi voia ta, sunt unelte ale sufletului.

37. Zis-a iarăși: toată osteneala care îți va veni ție, este biruită prin tăcere.

38. Zis-a iarăși: urâciune este pentru Dumnezeu toată odihna trupească.

39. Zis-a iarăși: plânsul este îndoit: lucrează și păzește.

40. Zis-a iarăși: de îți va veni gând pentru trebuințele cele de nevoie ale trupului și le vei pune la orânduială odată și iarăși va veni și le vei pune la orânduială și a treia oară, să nu iei aminte la dânsul, că este zadarnic.

41. Zis-a iarăși că un frate l-a întrebat pe avva Alonie, zicând: ce este defăimarea? Și a zis bătrânul: să fii tu dedesubtul celor necuvântătoare și să știi că acelea sunt neosândite.

42. Zis-a iarăși: de își va aduce omul aminte de cuvântul cel scris că din cuvintele tale te vei îndrepta și din cuvintele tale te vei osândi (Mat. 12, 27) va alege mai mult tăcerea.

43. Zis-a iarăși: începutul răutăților este răspândirea.

44. Zis-a iarăși: avva Isidor preotul Schitului, a grăit odată norodului, zicând: fraților, nu pentru osteneală am venit la locul acesta? Și acum nu mai are osteneală. Deci, eu, luându-mi cojocul mă duc unde este osteneală și acolo aflu odihnă.

45. Un frate i-a zis lui avva Pimen: de vei vedea vreun lucru, voiești să-l spui? I-a zis lui bătrânul: scris este: oricine va răspunde cuvânt mai înainte de a auzi, neînțelepție îi este lui și defăimare. De vei fi întrebat, răspunde, iar de nu, taci!

46. A întrebat un frate pe avva Pimen, zicând: poate omul să nădăjduiască numai la o faptă? Și i-a zis lui bătrânul: avva Ioan Colov a zis: eu voiesc să mă împărtășesc câte puțin din toate faptele cele bune.

47. Zis-a iarăși bătrânul că un frate l-a întrebat pe avva Pamvo, dacă este bine să lauzi pe aproapele? Și i-a zis lui: mai bine este să taci.

48. Zis-a iarăși avva Pimen: și de va face omul cer nou și pământ nou, nu poate să fie fără de griji².

49. Zis-a iarăși: omul are trebuință de smerită cugetare și de frica lui Dumnezeu totdeauna ca de suflarea ce iese din nările lui.

50. Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând: ce voi face? I-a zis lui bătrânul: Avraam când a intrat în pământul făgăduinței mormânt și-a cumpărat lui și prin mormânt a moștenit pământul. Zis-a fratele: ce este mormântul? I-a zis lui bătrânul: locul plângerii și al tânguirii.