Eugen Serea Agora ARTELOR Mesaj în sticlă

Azi am găsit o sticlă c-un mesaj, 

Adusă de talazul orb al mării

Din plin necunoscut al depărtării

Ce bântuie cu-al fricilor dresaj.

Și m-am oprit din drumul meu, să șed...

Citeam, citeam... și nu-mi venea să cred!

"Cel ce privești acum aceste rânduri,

Te rog să nu rămâi prea mult pe gânduri!

Chiar de misiva mea nu te încape,

Să treci prin ea ca lebăda pe ape...

Nu spun povești din lumea ideală,

Ci îți descriu doar viața mea reală.

Am naufragiat, de multă vreme, 

Toți au murit, în chinuri și blesteme,

Eu am scăpat (aș zice că-i minune!) 

De pești flămânzi, de aprigă genune

Și m-am trezit pe plaja albă, fină,

Cu palmieri, pe-o insulă divină... 

Aici și Timpul parcă altfel curge,

Albi inorogi au iepele lor murge,

Nu-mi trebuie nimic, nu am vreo lipsă,

N-am viziuni c-ar fi Apocalipsă,

Sunt ca Adam în Rai, a noastră sevă, 

Când nu i se dăduse, încă, Evă.

Natura-mi dăruiește Taina Vieții,

Sunt plin din prag de jos, al dimineții

Și până-n prag de sus, al înserării;

Iar noaptea e-un miracol al mirării:

Atâtea stele ard, sclipind ferice, 

De-i Lumea voastră doar o cicatrice! 

Poți să mă crezi nebun, că nu îmi pasă:

Aici, acum, eu chiar mă simt Acasă, 

Vorbesc ades cu Dumnezeu de multe, 

Zâmbește, tace, știe să asculte, 

Când tună Glasul Lui, mă trec fiorii 

Ca pe-un arcuș pe strunele viorii... 

Trec zilele, mor una după alta, 

N-am crucea Cavalerilor de Malta, 

Nu caut Sfânt Graal în mine însumi, 

Îmi e deajuns Lumina Lui din plânsu-mi, 

Străpung, cu lancea grea a lui Corneliu, 

Demoni ce trec din hidrogen în heliu. 

Prietene, îți spun o rugăminte, 

În Numele cel Sfânt, să iei aminte:

Să nu mă căutați, nu dați de mine, 

Am toate facultățile depline, 

Dar locul ăsta nu-i pe nici o hartă;

De nu mă înțelegi, măcar mă iartă... 

Trecutul meu l-am îngropat în urmă, 

Nici amintirea lui nu mă mai scurmă, 

Nici dorul Lumii voastre nu mă doare! 

Nu vreau să știu de petele din Soare, 

De vârcolaci râvnind să-nghită Luna, 

De Moartea ce-mi cerea, cândva, arvuna... 

Uitați c-am existat cu voi, odată! 

Societatea voastră-i erodată

De patimi, de instincte și orgolii, 

Hrăniți năpârci, asasinați magnolii

Și orice cuget viu, prinzând să zboare,

E tras în jos de ambele picioare!

Trăiți-vă-n deșert vecia, clipa, 

Tăiați-i orișicui, de mic, aripa, 

Agonisiți doar paie, fân și trestii, 

Rămâneți, deci, doar vorbitoare bestii, 

Maimuțe ce hulesc de cele sfinte... 

Adio tuturor și n-am cuvinte!"

De parc-am întâlnit un Sfânt din Veac, 

Am plâns, privind pierdut în largul zării... 

Mesaju-i ars, cenușa e a mării, 

Azi inimii rănite i-am dat leac:

Aici, în vechiul burg, modern, ateu, 

Îmi voi afla o insulă și eu! 

vineri, 20 august 2021