Fără soare...

Pustie e plaja în vuietul serii, Un soare se-neacă în spumele mării, Nisipul e trist, e călcat în picioare, Iar vântul se zbate cu urlet și moare... Se rupe în nor o bucată din mare, Se zbuciumă timpul, plângând după zare... Şi lemne-nvechite sunt foste șezlonguri Din vremea bunicii, din clopot de gonguri. Captivă-i faleza sub cerul ca plumbul, Ce palidă-i umbra de-așteaptă aplombul Şi apa e rece, iar spuma-i de gheață, Albastra lumină mă frige pe față... E rupt orizontul, e gri și tomnatic, Iar marea se varsă cu urlet sălbatic... Şi singură-s eu, în picioarele goale, Mă biciuie vântul ce îmi dă târcoale, Şi hainele mele sunt ude, sărate, Şi-n suflet și-n minte un gând îmi răzbate: Pustie e plaja și apa-i pustie, Pustiu e și cerul, eu sunt oare vie? Beatrice Serafinceanu 16.08.21


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta