Vindecarea prin parintele duhovnicesc
Avva Serapion zicea: "Când eram mai tânăr, locuiam împreună cu Părintele meu. Şi mi se întâmplă ca după ce mâncăm noi, să mă ridic de la masă şi să fur câte un posmag îndemnat de diavol, şi-l mâncăm fără ştirea bătrânului. Deci stăruind eu aşa o bucată de vreme, am fost biruit de acest obicei şi nu-i mai puteam sta împotrivă. Cugetul mă mustra, dar bătrânului mi-era ruşine să-i spun. S-a întâmplat însă, prin purtarea de grijă a iubitorului de oameni Dumnezeu, de-au venit nişte fraţi la bătrânul, pentru folos duhovnicesc. Aceştia l-au întrebat despre gândurile lor. Şi a răspuns bătrânul:
- Nimic nu vătăma pe monahi şi nu bucura pe draci mai tare că ascunderea gândurilor de către Părinţii cei duhovniceşti.
Le-a vorbit apoi şi despre înfrânare. Spunându-le el acestea, mi-am venit în sine-mi şi gândindu-mă că Dumnezeu a descoperit bătrânului greşelile mele, m-am umilit şi am început a plânge. Am scos apoi din sân posmagul, pe care-l furam după obiceiul meu cel rău şi aruncându-mă la pământ am cerut iertare pentru cele trecute şi rugăciune de întărire pentru cele ce vor veni.
Atunci a zis bătrânul:
- O fiule, te-a izbăvit, chiar tăcând eu, mărturisirea ta. Spunând gresala ta, ai junghiat pe dracul, care te rănea prin tăcere. Până acum l-ai făcut să te stăpânească, fiindcă nu i-ai grăit împotriva şi nu l-ai scos la arătare. De acum nu va mai avea loc întru tine, căci l-ai scos din inimă ta la arătare.
Şi nu isprăvi bătrânul vorba şi iată lucrarea diavolească se arată ca o pară de foc, ieşind afară din sânul meu, iar chilia se umplu de putoare, cât socoteau fraţii aceia că s-a aprins pucioasa multă.
Deci a zis atunci bătrânul:
- Iată, prin semnul ce s-a făcut, Domnul a dat adeverire cuvintelor mele şi slobozirii tale.
Aşa a ieşit de la mine, prin mărturisire, patima lăcomiei pântecelui şi lucrarea diavolească, încât nici în minte nu-mi mai venea acest fel de poftă".
- Nimic nu vătăma pe monahi şi nu bucura pe draci mai tare că ascunderea gândurilor de către Părinţii cei duhovniceşti.
Le-a vorbit apoi şi despre înfrânare. Spunându-le el acestea, mi-am venit în sine-mi şi gândindu-mă că Dumnezeu a descoperit bătrânului greşelile mele, m-am umilit şi am început a plânge. Am scos apoi din sân posmagul, pe care-l furam după obiceiul meu cel rău şi aruncându-mă la pământ am cerut iertare pentru cele trecute şi rugăciune de întărire pentru cele ce vor veni.
Atunci a zis bătrânul:
- O fiule, te-a izbăvit, chiar tăcând eu, mărturisirea ta. Spunând gresala ta, ai junghiat pe dracul, care te rănea prin tăcere. Până acum l-ai făcut să te stăpânească, fiindcă nu i-ai grăit împotriva şi nu l-ai scos la arătare. De acum nu va mai avea loc întru tine, căci l-ai scos din inimă ta la arătare.
Şi nu isprăvi bătrânul vorba şi iată lucrarea diavolească se arată ca o pară de foc, ieşind afară din sânul meu, iar chilia se umplu de putoare, cât socoteau fraţii aceia că s-a aprins pucioasa multă.
Deci a zis atunci bătrânul:
- Iată, prin semnul ce s-a făcut, Domnul a dat adeverire cuvintelor mele şi slobozirii tale.
Aşa a ieşit de la mine, prin mărturisire, patima lăcomiei pântecelui şi lucrarea diavolească, încât nici în minte nu-mi mai venea acest fel de poftă".
Comentarii
Trimiteți un comentariu