PE CINE SĂ CRED? SAU SLUGĂ LA DOI STĂPÂNI





În CREZ sau Simbolul de Credință creștinii mărturisesc un sigur botez, credința în Sfânta Treime dar Și în Sfânta Biserică.


După cum știm Sfâta Biserică este o instituție Divinoumană creiată de în chip văzut de Dumnezeu la SĂRBĂTOAREA CINCIZECIMII când după ÎNNĂLȚAREA FIULUI SĂU a trimis apostolilor un pe Duhul Sfânt, IOAN 20 - 21.     Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.
22.     Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
23.     Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute."


O dovadă a faptului că Biserică deși la origine este o instituție Divină este totuși o instituție cu influențe omenești.
Un exemplu în acest sens este momentul 1054 cunoscut în istorie ca MAREA SCHISMĂ.
După cum știm știm IISUS HRISTOS ESTE ÎNTEMEIETORUL RELIGIEI CREȘTINE.
Însă la fel ca și în momentul Creației primei familii creștine și aici Dumnezeu a îngăduit liberul arbitru.
După cum știm unul din motivele Marii Schizme a fost primatul papal.

Dar întrebare retorică a cestui articol este PE CINE SĂ CRED?

Dacă ar fi să o lumă după învățătura de credință ortodoxă am spune că BISERICA LUCRĂTOARE ADICĂ BISERICA PĂMÂNTEASCĂ ESTE BAZATĂ pe o, Sfântă TREIME PĂMÂNTEASCĂ" Adică pe de o parte Învățătura Divină primită de Sfinții părinți transmisă m ai departe prin grai iar pe de altă parte învățătura SFINTEI SCRIPTURI ȘI A SFINTEI TRADIȚI.


Dar care este diferența într -e 1 ISERICA TRIMFĂTOARE ȘI CEEA LUCRĂTOARE?

1BISERICA TRIMUFĂTOARE SAU RAIUL LUI DUMNEZEU SE CODUCE DUPĂ 2 LEGI DUMNEZEIEȘTI CARE SE REGĂSESC ȘI ÎN STRUCTURA DE ORGANIZARE A BISERICII LUCRĂTOARE 1 LEGEA MORALĂ NATURALĂ ȘI 2 LEGEA MORALĂ POZITIVĂ.

Cu diferența că dacă în Biserica TRIUMFĂTOARE au fost necesare doar acste 2 legi pentru ca ea să existe și să dăinuiască în timp.
În Biserica Lucrătoare și Purtarea de grijă a lui Dumnezeu au fost mult m -ai profunde luând ființă o colecție de LEGIURI BISERICEȘTI NUMITE CANOANE ȘI NOMO CANOANE CARE ALĂTURI DE ACEST 2 LEGI GUVERNEAZĂ ȘI ASTĂZI BISERICA.



2 BISERICA LUCRĂTOARE
Este o INSTITUȚIE DIVINOUMANĂ întemeiată în chip văzut la CINCI ZECIME PRIN POGORÂREA DUHULUI SFÂNT ASUPRA APOSTOLILOR. În Biserica Lucrătoare și Purtarea de grijă a lui Dumnezeu au fost mult m -ai profunde luând ființă o colecție de LEGIURI BISERICEȘTI NUMITE CANOANE ȘI NOMO CANOANE CARE ALĂTURI DE ACEST 2 LEGI GUVERNEAZĂ ȘI ASTĂZI BISERICĂ.

Deși SFÂNTA BISERICĂ, SFÂNTA SCRIPTURĂ ȘI SFÂNTA TRADIȚIE SUNT TREI LUCRI DISTINCTE Biserica Lucrătoare SAU LUMEASCĂ face adesea apel la ambele pentru a își transmite mesajul.
Dorind astfel să fie SUBLINIAT ÎN CHIP VIZIBIL PREZEȚA SFINTEI TREIMI.
FICARE DINTR-E CELE 3 PERSOANE AVÂND CORESPONDENT ÎN CELE REALITĂȚI PE DE OPARTE 1 BISERICA VĂZUTĂ MIREASA LUI HRISTOS
2 SFÂNTA SCRIPTURĂ SAU PREZENȚA LUI DUMNEZEU TATĂL CARE ÎNSOȚEȘTE PE OM PESTE TIMP
3 SFÂNTUL DUH ACĂRUI PREZENȚĂ AR PUTEA FI RAPORTATĂ LA SFÂNTA TRADIȚI ADICĂ LA O POVESTE LA O ÎNTÂMPLARE CARE SĂ ÎL FACĂ PE OM SĂ CREADĂ
2 EXEMPLE DPRE ÎNDOIALĂ ȘI NATURA UMANĂ LE ÎNTÂLNIM ȘI LA DOI DINTR-E UCENICII LUI IISUS PETRU ȘI TOMA.





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta