VECERNIA JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUA A POSTULUI MARE



 

Facere 4, 16-26

16 Și s'a dusd Cain de la fața lui Dumnezeu și a locuit în ținutul Node, la răsărit de Eden. 17 Și Cain a cunoscut-o pe femeia sa; și ea, zămislind, l-a născut pe Enoh; și a zidit o cetate și a numit cetatea după numele fiului său, Enoh. 18 Iar lui Enoh i s'a născut Iradf; lui Irad i s'a născut Maleleil; lui Maleleil i s'a născut Matusal, iar lui Matusal i s'a născut Lameh. 19 Lameh și-a luat două femei: numele uneia era Ada și numele celeilalte era Sela. 20 Ada l-a născut pe Iabal; acesta a fost tatăl celor ce trăiesc în corturi, la turme. 21 Fratele lui se numea Iubal; acesta este tatăl tuturor celor ce cântă din fluier și din țiteră. 22 Cât despre Sela, ea l-a născut pe Tubal-Cain, care a fost părintele celor ce lucrează arama și fierul. Iar sora lui Tubal-Cain era Noema. 23 Lameh le-a zis femeilor sale:„Ada și Sela, ascultați glasul meu;
femei ale lui Lameh, luați aminte la cuvintele mele:
Am ucis un om pentru rana mea
și un tânăr pentru vânătaia mea. 24 Dacă pentru Cain fi-va răzbunarea de șapte ori,
pentru Lameh de șaptezeci de ori câte șapte“g. 25 Adam a cunoscut-o iarăși pe Eva, femeia sa; și ea, zămislind, a născut un fiu și i-a pus numele Set, pentru că și-a zis: „Datu-mi-a Dumnezeu un alt vlăstar în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain“. 26 Lui Set, de asemenea, i s'a născut un fiu și i-a pus numele Enos. De atunci au început oamenii să cheme numele Domnului Dumnezeuh.       Pilde 5, 15-22; 6, 1-3


15 Fiule, bea apă din propriile tale vase și din izvorul propriilor tale fântâni.a 16 Din izvorul tău să ți se reverse apele și pe ulițele tale apele tale să umble; 17 să-ți fie ele doar singur ție avere și nici un străin să nu-ți fie părtaș. 18 Al tău să fie izvorul apei tale și cu femeia tinereților tale să te veselești, 19 cu ea, căprioară iubitoare, cerboaică plină de haruri, cu ea să-ți petreci și a ta să fie ea socotită și cu tine să fie în toată vremea; pentru că de iubirea ei înconjurându-te, așa te vei înmulți. 20 Nu-ți pierde vremea cu cea străină, nici nu te lăsa cuprins de brațe pe care nu le cunoști; 21 căci căile omului se află sub ochii lui Dumnezeu, Cel ce ține seamă de toate urmele lui. 22 Fărădelegile sunt cele ce-l vânează pe om și fiecare se leagă cu lanțurile păcatelor sale;


1 Fiule, de te vei pune chezaș pentru prietenul tău, cu vrăjmașul tău ai bătut palma;a 2 căci buzele omului sunt cursă tare împotrivă-i și'n ea se prinde cu vorbele propriei sale guri. 3 Fă, fiule, ceea ce-ți poruncesc eu, și te vei mântui - că de dragul prietenului tău te vei da pe mâna celor răi -, nu te lăsa, stârnește-l și pe prietenul pentru care te-ai pus chezaș;

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina