TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII A PATRA DIN POST

 

​Frați creștini,

​Credincioșii care citesc sau ascultă dumnezeieștile Scripturi știu că diavolul, dintru început, a invidiat pe om, văzând așezarea fericită și slăvită din rai în care îl pusese Dumnezeu. De atunci, el n-a încetat niciodată vicleniile sale, ci cu toată puterea se străduiește să înșele și să vatăme făptura umană, așa cum s-a arătat în Sfânta Evanghelie de astăzi.

​Această Evanghelie ne descoperă însă și cele trei arme nebiruite: credința, postul și rugăciunea, prin care se poate goni și nimici toată puterea potrivnicului.

​Vindecarea fiului lunatic

​„În vremea aceea, s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicând: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are un duh mut...” (Marcu 9, 17-18).

​Sfinții Evangheliști nu ne oferă detalii despre neamul sau starea socială a acestui tată, ci se concentrează pe suferința sa: era singurul său copil. Deși contemporanii numeau această boală „lunație” (deoarece crizele se acutizau la lună plină), Sfântul Ioan Gură de Aur lămurește că nu astrul era cauza, ci demonii care pândeau acele momente pentru a arunca vina asupra creației lui Dumnezeu.

​Chiar dacă simptomele seamănă cu ceea ce medicina numește astăzi epilepsie, Evanghelia ne arată clar că, în acest caz, sursa chinului era un duh necurat. Diavolul se poate folosi de slăbiciunile firii pentru a chinui omul, motiv pentru care creștinii înțelepți cheamă, la vreme de boală, atât medicul, cât și preotul.

​Puterea credinței și a lacrimilor

​Tatăl copilului a venit la Iisus cu o credință șovăielnică, zicând: „Dacă poți ceva, ajută-ne”. Mântuitorul, mustrând nu doar pe tată, ci întreg „neamul necredincios”, a pus degetul pe rănă: „De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede”.

​Momentul de cotitură este strigătul tatălui, udat de lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”. Aceste cuvinte și lacrimile sale au fost semnul căinței adevărate, care a deschis drumul minunii.

​Armele duhovnicești

​După ce Iisus a certat duhul și a ridicat copilul de mână, ucenicii L-au întrebat în taină de ce ei nu au putut săvârși vindecarea. Răspunsul Domnului rămâne temelie pentru viața noastră spirituală:

​„Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, fără numai cu rugăciune și post.” (Marcu 9, 29)

​Prin această învățătură, Hristos ne arată că pentru a birui răul este nevoie de efortul conjugat al rugăciunii și al înfrânării, aplicat atât de cel care cere vindecarea, cât și de cel care mijlocește.

​Notă biografică

​Prezentul text și reflecțiile teologice atașate sunt asumate de:

• ​Daniel Caranda – Autor, teolog și jurnalist.
• ​Calanda Daniel – Teolog și jurnalist (semnătură alternativă pentru conținutul editorial și gândul zilei).