Povestirea lui Timotei, Arhiepiscopul Alexandriei, despre minunile Sfîntului și Marelui Mucenic Mina

 

După moartea păgânilor și urâtorilor de Dumnezeu împărați ai Romei, împărățind dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare, și credința în Domnul nostru Iisus Hristos sporind, atunci oarecare iubitori de Hristos din cetatea Alexandriei, căutând moaștele Sfântului și slăvitului Mucenic al lui Hristos Mina, au zidit o biserică în numele lui. În aceeași vreme un negustor bine credincios din pământul Isauriei, venind în Alexandria după neguțătorie, a auzit de minunile și de tămăduirile cele multe ce se făceau în Biserica Sfântului Mina și a zis întru sine: "Mă voi duce dar și eu și mă voi închina cinstitelor moaște ale Sfântului Mucenic și voi duce un dar în biserica lui, ca Dumnezeu să-mi fie milostiv, prin rugăciunile răbdătorului Său de chinuri".

Deci, sculându-se, a plecat luând cu sine o pungă plină cu galbeni. Și venind la un iezer format de revărsarea mării, a aflat o trecătoare și a venit la locul ce se zicea Locsonita. Acolo, ieșind la țărm, își căuta loc unde să se odihnească peste noapte, că era seară. Aflând o casă, a zis gazdei: "Prietene, fie-ți milă și mă primește în casa ta, ca să rămân aici, fiindcă a apus soarele și mă tem a merge singur pe cale și nici n-am tovarăș să călătorească cu mine". Iar cel cu casa a zis: "Intră, frate, și rămâi aici până ce se va face ziuă".

Deci, intrând oaspetele în casă, s-a culcat și a adormit. Iar cel cu casa, văzând la oaspete punga cu galbeni, a râvnit spre dânsa și îndemnat fiind de diavolul, a gândit să ucidă pe oaspetele său ca să ia aurul. El s-a sculat la miezul nopții și l-a sugrumat cu mâinile; apoi, tăindu-l bucăți, a pus acestea într-o coșniță pe care a ascuns-o în cămara sa cea mai ascunsă, căutând după aceea un loc foarte retras unde să îngroape pe cel ucis.

Așa cugetând acela, s-a arătat Mucenicul lui Hristos Mina, șezând pe cal, venind ca un ostaș de la împăratul și, intrând pe ușă în casa ucigașului, întrebă despre oaspetele cel ucis. Iar ucigașul a zis către dânsul: "Nu știu ce spui, stăpâne, n-a fost la mine nimeni". Iar sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat în casa cea ascunsă, și aflând coșnița a tras-o afară și a zis către ucigaș: "Ce este aceasta?" Iar el înfricoșându-se, s-a aruncat la picioarele sfântului. Apoi sfântul, alcătuind bucățile celui tăiat și rugându-se, a înviat pe cel mort. După aceea a zis către dânsul: "Dă slavă lui Dumnezeu!"

Iar el, sculându-se ca din somn și cunoscând ce a pătimit de la cel cu casa, a preamărit pe Dumnezeu, mulțumind și închinându-se ostașului care se arătase. Apoi sfântul, luând aurul de la ucigaș, l-a dat omului celui înviat și a zis: "Mergi în calea ta cu pace!" După aceea, întorcându-se către ucigaș, l-a certat pe dânsul și l-a bătut, iar acela cerea iertare. Sfântul dându-i iertare și rugându-se pentru dânsul, a încălecat pe cal și s-a făcut nevăzut de la ochii lui.

Era în Alexandria un om cu numele Eutropie. Acesta s-a făgăduit să dea Bisericii Sfântului Mina un vas de argint. Deci, chemând pe argintar, i-a poruncit să-i facă două vase; unul cu numele sfântului și să scrie pe dânsul cuvintele: "Vasul Sfântului Mare Mucenic Mina", iar pe celălalt numele lui și să scrie pe dânsul așa: "Vasul lui Eutropie, cetățeanul Alexandriei". Iar argintarul, când a săvârșit amândouă vasele, al Sfântului Mina a ieșit mai frumos decât celălalt. Iar Eutropie, când era odată pe mare și se ospăta dintr-însele, văzând vasul cel făcut pe numele Sfântului Mina mai frumos decât cel făcut pe numele lui, nu voia să-l mai dea sfântului, ci a poruncit slugii sale să pună într-însul bucate, iar pe cel cu numele său să-l trimită la Biserica Sfântului Mina.

După ce s-a sfârșit masa, a luat sluga vasul mucenicului și mergând la marginea corăbiei a început a-l spăla în mare. Și spălându-l, a căzut asupra lui o spaimă, căci a văzut un om ieșind din mare, care răpind vasul din mâna lui, s-a făcut nevăzut. Iar sluga, tremurând de frică, s-a aruncat în mare după vas. Acestea văzând stăpânul lui, s-a spăimântat și plângând zicea: "Vai mie, ticălosul, pentru ce am oprit vasul sfântului, căci am pierdut și pe rob și vasul. Dar Tu, Doamne Dumnezeul meu, nu Te mânia până în sfârșit și fă milă cu sluga mea, că iată, dau făgăduință că dacă voi afla măcar trupul slugii mele, apoi voi face alt vas ca acela, pe care-l voi da plăcutului Tău, Sfântul Mina, sau voi da prețul vasului pierdut la biserica sfântului".

Apoi ajungând corabia la țărm, a ieșit Eutropie la uscat și se uita pe marginea mării, voind să vadă trupul slugii aruncat de mare, ca să-l îngroape pe el. Și luând aminte cu sârguință, a văzut pe slugă cu vasul ieșind din mare și, înspăimântându-se, a zis cu mare glas: "Slavă lui Dumnezeu. O, cu adevărat, mare este Sfântul Mina!" Apoi au ieșit toți din corabie și văzând pe slugă ținând vasul, s-au mirat și slăveau pe Dumnezeu. După aceea l-au întrebat pe el cum a rămas viu în mare și cum a ieșit sănătos. Iar el le-a spus, zicând: "Când m-am aruncat în mare, un bărbat slăvit împreună cu alți doi, m-au apucat și au călătorit până aici împreună cu mine, ieri și astăzi". Eutropie luând pe slugă și vasul, s-a dus la biserica Sfântului Mina și, închinându-se, a lăsat vasul cel făgăduit sfântului și s-a dus, mulțumind lui Dumnezeu și preamărind pe plăcutul Său, pe Sfântul Mina.

O femeie oarecare cu numele Sofia, din părțile Fecozaliei, mergea la Sfântul Mina să se închine. Și a întâmpinat-o un ostaș, pe când mergea pe cale și poftind-o pe dânsa, voia să o silească la desfrânare. Iar ea, împotrivindu-se, chema în ajutor pe Sfântul Mucenic Mina, care n-a trecut-o cu vederea, ci și pe siluitor l-a certat și pe femeie a păzit-o nevătămată. Pentru că ostașul acela legând calul de piciorul său cel drept, voia să siluiască pe femeie.

Iar calul sălbăticindu-se, nu numai că a apărat pe femeie, ci și pe stăpânul nelegiuit l-a târât până la Biserica Sfântului Mina, nechezând și sforăind, încât a scos pe mulți ca să-l vadă, căci era praznic și se adunase mulțime de popor la biserică. Ostașul acela, văzând adunare de bărbați, iar calul tot speriat și că nimeni nu poate să-l ajute, s-a temut ca să nu pătimească de la cal ceva mai rău; deci, fără de rușine și-a vădit fărădelegea sa, mărturisind-o înaintea tuturor. Atunci îndată a stat calul și s-a făcut blând, iar ostașul, intrând în biserică, a căzut în genunchi, rugându-se și cerând iertare pentru greșeala sa.

Un șchiop și o femeie mută ședeau lângă biserica sfântului, împreună cu alții mulți, pentru tămăduire. Iar la miezul nopții, când dormeau toți, sfântul s-a arătat ologului și i-a zis: "Apropie-te încetișor de femeia cea mută și o atinge pe dânsa la picior". Iar șchiopul a zis: "Sfinte al lui Dumnezeu, oare desfrânat sunt eu, de-mi poruncești aceasta?" Iar sfântul i-a zis și a doua oară și a treia oară: "Dacă nu vei face aceasta, nu te vei tămădui". Iar ologul s-a târât, după porunca sfântului și a atins-o pe cea mută la picior; iar ea deșteptându-se, a început a striga, supărându-se asupra șchiopului, care temându-se de ea, s-a sculat și sărind, a fugit. Apoi au cunoscut amândoi vindecarea lor, că și femeia cea mută a vorbit și omul cel olog a sărit ca cerbul; și au dat mulțumire lui Dumnezeu și Sfântului Mucenic Mina.

Un evreu oarecare avea ca prieten un creștin. Deci, ducându-se evreul într-un loc departe, a dat prietenului său spre păstrare o lădiță cu o mie de galbeni. Apoi evreul zăbovind câtăva vreme în acea latură, creștinul a gândit în inima sa să nu-i mai dea înapoi galbenii când se va întoarce, ci să-i tăinuiască, ceea ce a și făcut. Venind evreul, a cerut de la creștin să-i dea galbenii ce i-a încredințat spre păstrare. Iar creștinul a tăgăduit, zicând: "Nu știu ce vorbești, căci nu mi-ai dat nimic".

Evreul, auzind aceasta, s-a mâhnit și s-a deznădăjduit de aurul său, dar a zis creștinului: "Frate, nimeni nu știe de aceasta, numai Unul Dumnezeu și dacă tăgăduiești aurul cel dat ție spre păstrare zicând că nu l-ai primit, apoi spune cu jurământ. Deci, să mergem la biserica Sfântului Mina și acolo jură-te că n-ai luat de la mine lădița cu o mie de galbeni".

Și au mers amândoi împreună și creștinul s-a jurat înaintea lui Dumnezeu că n-a luat de la evreu aurul în păstrare. După sfârșitul jurământului, au ieșit amândoi din biserică și când au încălecat pe caii lor, a început calul creștinului a se speria încât nu mai era cu putință a-l ține; căci rupând frâul, a fugit și a aruncat la pământ pe stăpânul său. Căzând creștinul de pe cal, i-a ieșit inelul din deget și o cheie din buzunar. Apoi, sculându-se, a prins calul și l-a îmblânzit și încălecând, iarăși mergea împreună cu evreul.

Ajungând la un loc, a zis creștinul către evreu: "Prietene, iată locul este frumos, să descălecăm de pe cal ca să mâncăm". Și descălecând, au slobozit caii ca să pască, iar ei au început a se ospăta. După puțin, creștinul a văzut pe sluga sa că venise și stătea înaintea lui ținând în mână lădița evreului, iar în cealaltă, inelul căzut din degetul lui și cheia; și văzându-l, s-a spăimântat. Apoi a zis către slugă: "Ce este aceasta?" Sluga a zis: "Un ostaș înfricoșat, călare, a venit la stăpâna mea și i-a dat cheia și cu inelul și a zis către dânsa: "Trimite în grabă lădița evreului, ca să nu cadă bărbatul tău în primejdie. Deci, mi-a dat mie acestea ca să ți le aduc precum mi-a poruncit".

Evreul văzând, s-a spăimântat de această minune; apoi, bucurându-se, s-a întors cu creștinul la Sfântul Mina, s-a închinat până la pământ cerând cu credință Botezul, pentru o minune ca aceasta pe care singur a văzut-o. Iar creștinul ruga pe sfântul să-i dea iertare pentru că a defăimat legea lui Dumnezeu. Și amândoi au primit ceea ce au cerut, adică unul Sfântul Botez iar altul iertare. Și au mers fiecare întru ale sale, bucurându-se și slăvind pe Dumnezeu și pe plăcutul Său, Sfântul Mina.