Rugăciunea de Miercuri
Doamne Atotputernice şi Atotindurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om
din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi
de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub
puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine,
păcătosul!
Primeşte, Doamne, această mică a mea rugăciune, şi
umilită a mea voinţa, că mă întristez pentru că Te-am întristat, şi mă
amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Prea Bunule
Mântuitor, am toată speranţa, şi cred că Tu, care din iubire de oameni
ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să
mă mântuieşti de chinurile cele de veci, şi să mă învredniceşti
Împărăţiei Tale.
Nu Te depărta de la mine Doamne, şi ajută-mi, că
în toate să fac voia Ta, şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu
faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele
cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor
Tale Patimi, ci că femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu
lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din
Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele... Amin.
Comentarii
Trimiteți un comentariu