Rugăciunea de Sâmbătă
Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele
mele sunt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif
şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi
Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina
Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri,
căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai.
Îngroapă
păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din
mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul
iad al inimii mele, alunga întunericul păcatelor mele, şi suie mintea
mea la cer, ca să mă bucur de Fata Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea
rugăciune că o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale
Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de
durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi
cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat
din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer,
însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.
Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii
şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi
eu, nevrednicul: O, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă
ruga Lui, ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim
cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui
Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă.
Nu încetaţi a
vă ruga, pentru că prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige
iertare, săracii ajutorul, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei
slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi
ocrotire, şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel
sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se
cuvine cinste şi închinăciune în veci. Amin.
Comentarii
Trimiteți un comentariu