Pomenirea Sfinților Apostoli Stahie, Amplie, Urban, Narcis, Apelles și Aristobul


 


Aceștia au fost cu toții din numărul celor șaptezeci de Apostoli mai mici.
Stahie a fost ucenic și ajutor al Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat. Sfântul Andrei l-a sfințit pe el episcop al Bizanțului. Sfântul Apostol Stahie a întemeiat Biserica din Arghiropolis și bine a păstorit turma lui Hristos cea de acolo, cu credință și cu râvnă de foc. După șaisprezece ani de păstorire, el s-a săvârșit cu pace către Domnul.
Sfinții Apostoli Amplie și Urban au fost și ei ucenici ai Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat și sfințiți de el întru episcopi: Sfântul Amplie în cetatea Lida din Odyssopolisul Iudeii, iar Sfântul Urban în Macedonia. Amândoi au luat mucenicească moarte pentru Hristos Domnul.
Sfântul Narcis a fost uns Episcop al Atenei de către Sfântul Apostol Filip.
Sfântul Apelles [Amplie] a fost Episcop al Heracleei în Trachis.
Iar Sfântul Aristobul, fratele Sfântului Apostol Barnabas, bine propovăduind credința creștină în Britania, s-a săvârșit cu pace în acele insule.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta