SFÂNTUL DIMITRIE CEL NOU de la București (secolele XII–XIII)31

 

a. Viața

Preacuviosul Părintele nostru Dimitrie cel Nou de la București, numit și „Basarabov”, s-a născut în timpul împăraților româno-bulgari Petru și Ioniță Asan (secolele XII–XIII), la câțiva kilometri de orașul Rusciuc, într-un sat locuit de vlahi, anume Basarabov, pe valea râului Lomul, din părinți ortodocși și iubitori de Hristos.

Mai întâi a fost păstor de vite în satul natal. Apoi, iubind liniștea și nevoința monahală, s-a făcut călugăr la o mânăstire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov. După o aspră nevoință pustnicească între două pietre din malul râului Lomul, Cuviosul Dimitrie și-a dat sufletul lui Dumnezeu în acel loc și a rămas necunoscut de nimeni. După mulți ani, râul Lomul venind mare a risipit cele două pietre în apă împreună cu moaștele întregi ale Sfântului Dimitrie cel Nou. Mai târziu, descoperindu-se sfintele lui moaște prin pronia lui Dumnezeu, au fost duse la biserica satului Basarabov.

Auzind de minunile ce se făceau aici, domnii Țării Românești doreau să-i aducă moaștele la Târgoviște, spre mângâierea credincioșilor. Însă, Sfântul Dimitrie nevrând să-și părăsească satul, domnii munteni au zidit o biserică nouă în Basarabov, unde i-au fost adăpostite moaștele mai mult de două secole.

În timpul războiului ruso-turc din Balcani (1769–1774), generalul rus Petru Salticov a luat sfintele moaște să le ducă în Rusia. Dar la stăruința unui bun creștin român, Hagi Dimitrie, moaștele Sfântului Dimitrie au fost dăruite Țării Românești și așezate cu mare cinste în Catedrala mitropolitană din București, unde se află și astăzi.

Sfântul Dimitrie cel Nou se prăznuiește la data de 27 octombrie.

b. Fapte și cuvinte de învățătură

1. Încă de când era mic la părinți, fericitul Dimitrie era foarte râvnitor la rugăciune, iubind mai ales biserica, postul, tăcerea, smerenia și viața pustni-cească. Odată, pe când păștea vitele satului Basarabov, a călcat cu piciorul într-un cuib de pasăre și din greșeală a omorât puișorii. Mustrat de conștiință, și-a pedepsit piciorul vinovat și nu l-a mai încălțat trei ani de zile, umblând cu el desculț vară și iarnă, răbdând cu bărbăție gerul iernii și loviturile pietrelor.

2. În obștea mânăstirii de pe valea Lomului, fericitul Dimitrie întrecea pe toți cu rugăciunea curată a inimii și cu darul lacrimilor. Căci nu era altul mai iubitor de Dumnezeu și de nevoință duhovnicească decât el în această sihăstrie. Mânca o dată la două sau trei zile, dormea noaptea foarte puțin, nu avea nici un fel de avere pământească, decât trupul obosit de post și metanii, două haine vechi călugărești și Psaltirea. Pentru o nevoință aspră ca aceasta, toți se foloseau de viața lui și se sileau să-i urmeze exemplul.

3. Temându-se de prăpastia slavei deșarte și dorind să urmeze marilor sihaștri din pustie, Cuviosul Dimitrie, luând binecuvântare de la egumen, a ieșit noaptea din obște și s-a tăinuit pe valea stâncoasă a râului Lomul, într-o peșteră mică și umedă. Acolo s-a nevoit fericitul mulți ani în neștiute osteneli pustnicești, în foame, în lipsuri, în sete și chin, răbdând grele ispite de la diavoli. Apoi, simțindu-și sfârșitul aproape, s-a retras între două pietre mari și acolo rugându-se, s-a mutat cu pace la cereștile lăcașuri, numărându-se în ceata Cuvioșilor Părinți.

4. Uitat de frații săi din mânăstire, trupul Cuviosului Dimitrie a fost tăinuit multă vreme între cele după pietre de pe malul Lomului. Apoi, venind râul mare, au căzut în apă pietrele cu moaștele întregi și nestricate ale sfântului. Moaștele au zăcut în apă și prundiș mulți ani de zile, până când Dumnezeu le-a descoperit într-un chip ca acesta. Era o copilă stăpânită de duh necurat și nu afla sănătate nicăieri. Într-o noapte i s-a arătat Sfântul Dimitrie în vis și i-a zis:

– Copilă, de mă vor scoate părinții tăi din apă, eu te voi tămădui pe tine!

Auzind de acest vis, clericii și poporul au mers la locul unde se nevoise sfântul, cu făcliile aprinse în mâini, și au scos din apă odorul cel de mult preț, adică moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, pe care le-au așezat cu cinste în biserica satului Basarabov. Din ziua aceea alergau, cu credință, mulți bolnavi la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou și primeau sănătate și mângâiere. Cea dintâi care s-a vindecat de duh necurat a fost însăși copila care l-a visat cu o zi înainte pe doctorul ei minunat.

5. Auzind domnii Țării Românești de minunile Sfântului Dimitrie de la Basarabov, au trimis preoți și boieri să aducă sfintele lui moaște în pământul țării, dar n-au putut, căci sfântul nu voia să părăsească pământul natal. Atunci au înjugat la car doi juncani neînvățați și i-au lăsat liberi, să vadă unde dorește Sfântul Dimitrie să meargă. Astfel, juncanii s-au întors repede la Basarabov, unde au rămas moaștele încă două secole, vindecând nenumărați bolnavi și alinând multe suferințe omenești.

6. Iată câteva din faptele minunate săvârșite la moaștele Sfântului Dimitrie, în satul Basarabov.

Două surori, Aspra și Ecaterina, din satul Cernavodă, închinându-se la moaștele cuviosului, au luat în taină o părticică din ele, cu scopul să o ducă în biserica lor. Dar, urcându-se în căruță, caii n-au putut să pornească până când cele două surori n-au dus părticica la loc și și-au cerut iertare cu lacrimi de la Sfântul Dimitrie.

Altădată un monah cu numele de Lavrentie, închinându-se, a rupt o părticică din mâna sfântului și a fost pedepsit pe loc, rămânând cu gura căscată și pierzându-și graiul. Numai după multe rugăciuni cu lacrimi a fost iertat și vindecat.

Un episcop evlavios, paralizat, numit Ioanichie, a fost adus la Basarabov și așezat lângă racla cuviosului. După săvârșirea Sfintei Liturghii și a mai multor rugăciuni de sănătate, episcopul Ioanichie s-a sculat desăvârșit sănătos și a dat laudă binefăcătorului său.

7. În timpul Războiului de Independență, din anul 1877, un colonel bătrân din București avea șapte feciori care au fost duși pe câmpul de luptă. Tatăl lor, fiind credincios, s-a rugat cu lacrimi la moaștele Sfântului Dimitrie să-i scape feciorii cu viață din război. Apoi a scris pe o hârtie numele lor și a așezat-o în taină sub capul sfântului. După terminarea războiului, cu rugăciunile făcătorului de minuni Dimitrie, toți cei șapte feciori s-au întors sănătoși la casele lor.

8. În timpul ocupației germane din primul război mondial, câțiva bulgari cu o mașină au furat moaștele Sfântului Dimitrie din Catedrala Mitropoliei din București, cu scopul să le ducă peste Dunăre, în țara lor. Dar sfântul n-a voit să părăsească România. De aceea, toată noaptea bulgarii, prin minune, au înconjurat străzile capitalei, dar n-au nimerit șoseaua care duce la Giurgiu, ca să treacă Dunărea. Dimineață au fost prinși, iar sfintele moaște au fost aduse în catedrală.

9. În anul 1955, o femeie din jurul Bucureștilor avea soțul paralizat și bolnav de nervi. Nemaiputând ea suferi, a venit la Sfântul Dimitrie și a cerut sfatul unui preot. El i-a dat să citească acatistul cuviosului și să se închine cu credință la sfânta raclă. Femeia s-a întors acasă. Pe la miezul nopții a strigat-o soțul bolnav și i-a zis:

– Ai chemat vreun doctor din București la mine?

– Nu! i-a răspuns femeia.

– Cum nu? a zis soțul. Acum câteva clipe a fost la mine doctorul și m-a consultat. De ce n-ai venit să-i plătești? S-a urcat într-o trăsură cu cai albi și a plecat spre București.

– Și te-a consultat? întrebă femeia.

– M-a uns cu untdelemn sfințit pe mână și pe piciorul paralizat și mi-a poruncit să nu te mai ocărăsc, nici să mai înjur, că mă vindec. Te rog, iartă-mă, Marie, că de acum înainte nu te mai supăr! Dar nu uita, du-te dimineață și plătește-i doctorului, că tu l-ai chemat și știi unde locuiește!

Dimineață, bolnavul s-a sculat din pat complet sănătos, iar soția a mers plângând la moaștele Sfântului Dimitrie și cu multe lacrimi a mulțumit binefăcătorului ei.

10. În vreme de secetă, la cererea credincioșilor se scoteau moaștele cuviosului, se făcea un popas de o zi-două în fiecare sat, se săvârșea Sfântul Maslu pe câmp, sărutau cu toții sfânta raclă, se rostea predica, mâncau cu toții pe iarbă și porneau în procesiune spre satele vecine. În fruntea procesiunii mergea un tânăr purtând Sfânta Cruce. Apoi, doi tineri purtau drapelul național, lat cât șoseaua. În urmă, bătrânii purtau prapuri, cruci și steaguri, urmați de sfintele moaște; iar masa credincioșilor, în sunetul clopotelor, purta în mâini lumânări aprinse, busuioc și flori.

După terminarea slujbei de ploaie, alteori în timpul ei, cu voia lui Dumnezeu, venea ploaie puternică și adăpa brazdele pământului lovit de secetă pentru păcatele noastre.

Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!