Coloseni 1, 18-23


 

Prochimen, glasul al 3-lea (Luca 1: 47, 48)

Mărește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Stih: Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile.

18 Și El este Capul trupului, al Bisericii, El, Care este Începutul, Întâiul-Născut din morți, ca să fie El Cel dintâi întru toate. 19 Căci în El a binevoit [Dumnezeu] să sălășluiască toată plinătateae 20 și prin El pe toate'ntru El să le împacef, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, pace făcând prin El, prin sângele crucii Sale. 21 Și pe voi, cei ce oarecând în faptele voastre cele rele erați înstrăinați și vrăjmași cu mintea, 22 acum El prin moarte v'a împăcat în trupul Său de carne, pentru ca înaintea Lui să vă înfățișeze sfinți, fără prihană și nevinovați, 23 dacă într'adevăr rămâneți întemeiați în credință, întăriți și neclintiți de la nădejdea Evangheliei pe care-ați auzit-o, cea care a fost propovăduită la toată făptura de sub cer și al cărei slujitor făcutu-m'am eu, Pavel.

Aliluia, glasul al 8-lea (Psalm 131: 8, 14)

Stih 1: Scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu și chivotul sfințirii Tale.

Stih 2: Zis-a Domnul: Aceasta este odihna Mea în veacul veacului, aici voi locui, că am ales-o pe ea. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta